miercuri, 15 aprilie 2015

Tristan und Isolde, o erotică a morţii

Apărut în volumul Eroticism and Death in Theatre and Performance (editor Karoline Gritzner), eseul The kiss of love and death: Eros and Thanatos in the opera de Dieter Borchmeyer trece în revistă o serie de corespondenţe subtile între creaţii aparţinând unor genuri diferite, cu accent, desigur, pe relaţiile dintre dragoste, sexualitate, moarte şi sublimările lor (traducerea mea):

În legătură cu relaţia dintre sărutul morţii şi dorinţa fierbinte de unire cu Dumnezeu (care este proiectată asupra miturilor antice despre iubirea dintre zei şi pământeni), Pierio Valeriano a folosit imaginea de assumptio – călătoria înspre cer. Putem face şi aici legătura cu Richard Wagner, care o compara pe Isolde a sa cu Assunta veneţiană a lui Tiţian, pe care o adora. În însemnarea pe care o face în jurnal la 22 octombrie 1882 Cosima scrie că Wagner nega că „Assunta este mama lui Dumnezeu, ea este Isolde declarându-şi iubirea”. Wagner era conştient în mod intuitiv că pictura lui Tiţian se ocupa de erotica morţii, un subiect care îi preocupa pe platonicienii Renaşterii: urcarea la cer a muritoarei Maria înseamnă unirea ei extatică cu Dumnezeu – o veritabilă transfigurare a iubirii.

Dar Wagner nu mai crede în baza metafizică creştină a transfigurării iubirii. Ca urmare, el o leagă de Isolde şi de o erotică a morţii, ceea ce înlătură cadrul religios. În locul unei iubiri între zei şi pământeni, el scoate în evidenţă experienţa unei pierderi a sinelui care derivă dintr-o iubire pur umană, care poate fi conectată simbolic la vechile imagini religioase ale lui Eros şi Thanatos. Acest lucru devine evident în cântecul final al lui Isolde în care face referire la Tristan: „Immer lichter /wie er leuchtet, / ...  Stern-umstrahlet / hoch sich hebt: / seht ihr, Freunde, / seht ihr’s nicht?” (Tot mai strălucitor/ cum luceşte el, /luminat de stele/se înalţă în tării:/ nu vedeţi, prieteni/nu vedeţi?).

Cercul de stele este simbolul obişnuit al Assumptei. Iar când Tristan şi Isolde îşi cântă imnul de dragoste din actul al doilea: „Ohne Gleiche!/Überreiche!” (Fără seamăn!/Preaplin!), cuvintele lor amintesc de rugăciunea Margaretei către Mater Gloriosa din scena de pe munte din Faust de Goethe: „ Du Ohnegleiche,/Du Strahlenreiche” (Tu cea fără seamăn/Tu cea strălucitoare). Lumea de mister imanent din Tristan şi Isolda conţine imagini ale misticismului Mariei.


Textul postării a apărut inițial pe blogul Sex Reader. Imaginea reproduce tabloul lui Tiţian pomenit în text (Înălţarea la cer a Fecioarei Maria, de aici):

Niciun comentariu: