17 iunie 2015

Cu „T” de la Tristan şi Tom


Patima de a căuta surse literare e nu doar frivolă şi plină de incertitudini, ci şi câteodată de-a dreptul frustrantă. Să nu fim însă ipocriţi, plăcerea de a face conexiuni o avem mai cu toţii; ea ascunde ceva din curiozitatea morbidă a celui care se uită pe gaura cheii. Aşa şi cu T.S. Eliot („Tom”, pe când era tânăr şi necunoscut), a cărui viaţă ascunde, dacă dai la o parte colţul cuverturii, o mulţime de legături cu scrisul. Să luăm azi un exemplu wagnerian din tinereţea poetului (preluat din recent apărutul volum Young Eliot: From St. Louis to The Waste Land de Robert Crawford, Farrar, Starus and Giroux, 2015). Textul este tradus şi uşor adaptat de mine pentru cerinţele blogului:

Emily Hale nu era irlandeză, dar e posibil ca Tom, care ulterior s-a străduit destul de mult ca să-i poată trimite un buchet de trandafiri de Killarney, s-o fi asociat cu o baladă irlandeză şi e posibil ca ea să-l fi însoţit la o reprezentaţie cu Tristan und Isolde la Opera din Boston atunci când s-a dus să-i asculte pe Edoardo Ferrari-Fontana în Tristan şi pe Margarete Matzenauer în Isolde în producţia de la 1 decembrie 1913. Tom, ca şi prietenul lui Jean Verdenal, găsea opera Tristan und Isolde profund mişcătoare; mai târziu, în contextul unei puternice dorinţe erotice, el a citat în The Waste Land versurile în care Tristan, în primul act al operei lui Wagner, tânjeşte după iubita lui irlandeză:

Frisch weht der Wind
Der Heimat zu
Mein Irisch Kind
Wo weilest du?
[Proaspăt adie vântul/Spre patrie/Copila mea irlandeză/Unde m-aştepţi tu?]

În poezia lui Tom aceste versuri sunt urmate de un pasaj propriu în care se vorbeşte despre dăruirea unor zambile unei „fete” şi despre imposibilitatea de a te mişca sau a vorbi din cauza unei emoţii puternice. El revine apoi la Tristan und Isolde pentru sentimentul mării „întinse şi pustii” care îi desparte pe îndrăgostiţi: „Öd’ und leer das Meer” [Întinsă şi pustie, marea].

În imagine (preluată din carte), Emily Hale, muza lui Tom, în fotografia ei favorită, făcută în epocă (1914).

Niciun comentariu: