În preajma Crăciunului 1927, cunoscutul istoric Constantin C. Giurescu, pe
atunci aflat în plină afirmare academică, face o călătorie de plăcere în Italia
şi Franţa însoţit de tânăra lui soţie, fiica lui Simion Mehedinţi. Cuplul, care
nu manifestă o pasiune deosebită pentru muzică, bifează totuşi un spectacol de
operă. E o reprezentaţie cu Gianni
Schicchi de Puccini la Teatro alla
Scala de la Milano. Relatarea e succintă şi nu lasă loc de echivocuri. Citez din Amintirile autorului, publicate cinci decenii mai târziu:
La Scala, avem locuri nu la
parter care, se pare, sunt foarte scumpe, ci la balcon. Se vede şi se aude
totuşi foarte bine. Piesa e Gianni Schicchi. Nu mi se pare grozavă. Trebuie să
mărturisesc de altfel că nu sunt partizanul acestui gen de spectacol care e
opera, amestec de teatru şi de muzică. Prefer teatrul separat şi muzica, de
asemenea, separat. Mi s-a părut întotdeauna ciudat că un actor e pe punctul de
a muri pe scenă şi totuşi timp de cinci minute cântă. Sau un altul, care cere
cântând, o bucată de pâine şi un cârnat. Poate că greşesc, dar n-am admirat
niciodată lucrurile nelogice.
Sigur că nu tuturor ne place Puccini (sau această operă în mod special).
Atitudinea îngustă faţă de arte surprinde totuşi, mai ales că e vorba de un
istoric care ar fi putut să ştie câte ceva despre tragedia antică, ea însăşi un
soi de amestec de teatru şi de muzică.
Dar cu gustul omului nu te joci!
Un comentariu:
Multumesc pentru articolul savuros. Am reblogat.
Trimiteți un comentariu