G[ellu] Naum - Tabăra din munţi

Pentru pescuitorul în apele mâloase ale literaturii pentru copii din anii realismului socialist, romanul Tabăra din munţi de Gellu Naum (Editura Tineretului a C.C. al U.T.M., 1953) este un vânat rar şi preţios. E aproape o raritate bibliofilă, căci el a fost ulterior renegat de autor şi n-a mai fost reeditat, fiind epurat cu grijă din opera scriitorului (la fel cum face editorul seriei de Opere ce apare la Polirom, unde n-ai să găseşti niciuna din creaţiile „compromiţătoare”). Interesantă este şi iniţiala prenumelui, modestă, „G.” cu care e semnată coperta; probabil „Gellu” ar fi sunat prea nemuncitoresc. Să nu uităm că suntem în anul morţii lui Stalin; în spirit acesta e încă cât se poate de viu şi e pomenit cu evlavie de vreo două ori, aşa cum o face de exemplu chiar personajul principal al cărţii:

Cu toţii ne-am pregătit pentru această convorbire, am citit, am învăţat cântece, poezii şi dansuri, am discutat despre lupta Partidului Comunist şi a tovarăşului Stalin. Eu voi avea de povestit o întâmplare pe care am citit-o într-o carte şi care se cheamă „Puterea cuvântului dat”. În ea se arată cum tovarăşul Stalin, pe când lupta în ilegalitate, a înfruntat toate greutăţile ca să vină la timp la o consfătuire unde era aşteptat.

Ca să nu complicăm povestea, Vasile, un bucureştean de vreo 12 ani, pleacă în luna iunie a anului 1950 într-o tabără pionierească undeva la munte, pe valea Teleajenului. Se desparte cu greu de bunii lui amici Vlad şi Grigore (care plecau în altă tabără, la mare), nu înainte de a-şi reînnoi, stilul romanelor de aventuri desuete, legământul de prietenie. Triunghiul acesta de personaje e promiţător, dar Gellu Naum îl rupe din primele pagini ale cărţii; băieţii se revăd abia la sfârşit, pentru a-şi relata impresiile de vacanţă.

Nu-i nimic, pare să ne spună romancierul, îşi face Vasile alţi prieteni în tabără şi într-adevăr, colegi de tabără ca Ştefănică, Neagu, Mustaţă gornistul, micul Gâdea Nicolae sau Alexandru se dovedesc camarazi la fel de destoinici ca cei de acasă. Există, ca în mai toată proza de gen, şi un caz-problemă, Stere, orfan din Galaţi. E un băiat inteligent şi înzestrat, însă traumatismul pricinuit de pierderea părinţilor într-un bombardament l-a făcut individualist şi agresiv. Nu e nimic, colectivul de pionieri se organizează, formează detaşamente şi începe activităţile specifice. Nu e pierdut din vedere nici Stere, care va fi adus pe calea cea bună, desigur cu concursul celorlalţi şi sub îndrumarea instructorului de pionieri, piesă indispensabilă a eşafodajului romanesc. Ba chiar, ceea ce e greu de prevăzut la început, Stere devine bun prieten cu Vasile.

În tabără nu există timpi morţi, copiii sunt angrenaţi în tot felul de activităţi şi iau parte la aşa-zisa „muncă gospodărească” participând sub îndrumarea unui meşter la repararea unui podeţ. Ulterior, în a doua parte a domniei lui Gheorghiu-Dej, termenul folosit va fi „muncă voluntară”, spre a fi înlocuit cu mai naţionalistul „muncă patriotică” sub Ceauşescu. Abundă stereotipurile literaturii realist-socialiste de la începutul deceniului al şaselea al secolului trecut (evocarea careurilor de pionieri, întrecerile sportive organizate pe modelul sovietic al Spartachiadei, realizarea gazetei de perete şi a colţului viu). Nu lipseşte din peisaj chiaburul din satul vecin şi avem chiar un sabotor odios care încearcă să distrugă nişte jgheaburi pentru transportul buştenilor, neutralizat din fericire de Bălănel, un băiat din sat, care e rănit cu această ocazie şi devine un mic erou.

Nu vom găsi în Tabăra din munţi aproape nimic gratuit sau apolitic. E încă vremea marilor exemple din literatura sovietică pentru copii (la loc de cinste stă Pavlic Morozov, menţionat în carte), iar faptele mari ale pionierilor sovietici sunt prezente la tot pasul. Suntem în 1950, an în care începe războiul din Coreea. Prima parte a romanului se încheie dramatic, cu un anunţ făcut în faţa tuturor de directorul taberei, tovarăşul Radu, care debitează un text luat parcă direct din Scânteia:

Copii — ne spuse el — departe de patria noastră, spre răsărit, e o peninsulă străveche, acoperită de munţi bătrâni şi străbătută de munţi argintii. Acolo locuieşte un popor paşnic şi mândru care, eliberat ca şi noi de către glorioasele Armate Sovietice, pornise să-şi construiască o viaţă fericită. cum acolo bubuie din nou tunurile şi pier copii nevinovaţi. Poporul cel paşnic a luat armele în mână şi a pornit cu vitejie ca să se apere. Numele acestei ţări este Coreea.

Cu greu va găsi cititorul lucruri valoroase în acest roman de peste 300 de pagini. Descrierile de natură, abundente în jurnalul lui Vasile, sunt convenţionale şi plate, personajele nu au relief şi poartă dialoguri nefireşti. Asta pentru a nu mai vorbi de balastul ideologic uriaş. Există în toată poliloghia asta un moment aproape reuşit, cel în care copiii se joacă de-a fachirul şi cobra folosind un biet şarpe de casă inofensiv capturat în împrejurimi. Lectura Taberei din munţi pare totuşi indispensabilă pentru înţelegerea la adevăratele ei dimensiuni a literaturii pentru copii a perioadei cu pricina.

Peste trei săptămâni se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Gellu Naum. Publicarea acestei postări, prea puţin laudativă la adresa uneia din cărţile lui, nu are scopul de a „ciobi” centenarul, ca să folosesc expresia cuiva de pe Facebook. Este o modestă încercare de a privi cu mai multă obiectivitate opera unui autor important. Desenele îi aparţin lui Iurie Darie, ilustrator foarte activ în anii 1950.