Ion Calovia - Întâmplări de peste zi

Numele lui Ion Calovia, autor minor de cărţi pentru copii şi tineret, pe deasupra mort destul de tânăr (1929-1971), nu spune probabil nimic cititorului de azi. Producţia scriitorului nu se ridică nici pe departe la nivelul de popularitate atins de contemporani ca Octav Pancu-Iaşi sau Mircea Sîntimbreanu. Am fi totuşi nedrepţi dacă nu i-am acorda şi lui un colţişor în spaţiul virtual - s-o facem scriind câteva cuvinte despre volumul de povestiri Întâmplări de peste zi, apărut la Editura Tineretului în 1963, înspre finalul epocii Gheorghiu-Dej.

În alte vremuri Calovia ar fi putut juca rolul unui Emil Gârleanu cu happy end, cel puţin dacă judecăm după tematica unor proze care au în centrul lor scene din natură cu copii şi animale minuscule. Într-un text care abundă în diminutive (prezente în chiar titlul Auşelul), un băiat, Tudorel (!), face pe vânătorul şi trage cu sâmburi de cireşe în vietăţile din dumbravă. În goana după glorie cinegetică, copilul dă jos cuibul construit cu migală de un auşel. Cruzime infantilă; din fericire intervine un al doilea personaj (diminutivat şi el - o fetiţă, Dana) care îl aduce pe calea mizericordiei, e drept, mituindu-l cu porţia ei de cireşe. Tot în mijlocul naturii se petrece şi acţiunea din scurtul text Pe o floare, unde copiii urmăresc fascinaţi o libelulă care le scapă. Animat de această dată de un spirit bio-justiţiar, Tudorel revine în prim plan în Cărăbuşul, unde distruge cuibul unor insecte care parazitau un copac. Sadismul refulat al eroului a răbufnit iar, dar e canalizat într-o direcţie mai nobilă. În Bătrâna, o broască ţestoasă venerabilă face obiectul atenţiei unui grup de copii şi e agasată de un căţel, însă iese onorabil din încercuire.

  

Întâmplările de peste zi sunt, judecând după asemenea bucăţi, relatări benigne ale unor episoade banale cu copii şi vietăţi. Spiritul epocii probabil n-ar fi lăsat vreodată să se publice o carte în care să fie vorba doar de aşa ceva şi în care să nu-şi bage coada şi un pic de ideologie realist-socialistă. După ceva gândăcei şi păsărele îşi primeşte şi Cezarul ce-i al lui. Strategia adoptată de autor pentru a-i băga pe gât cititorului şi nişte dumicaţi propagandistici e cea de introducere a miezului tare într-un înveliş feeric. Se pot cita pentru ilustrarea acestui procedeu Ce a povestit strungul (unde Ştefănel vizitează uzina unde lucrează tatăl lui şi distinge în zgomotul agregatelor vocea distinctă a strungului) sau Lingura uriaşă, unde Andrei are parte de o vizită la Hunedoara („cetatea oţelarilor”) şi percepe peisajul industrial ca pe un decor de basm. Uniforma trece în revistă, la nivelul de înţelegere al lui Mirel, elev în primele clase, diviziunea muncii în domeniul transporturilor. Dacă clasa muncitoare îşi ia partea leului, nu sunt uitaţi nici ţăranii cooperatori, din viaţa fericită a cărora ne e prezentat un instantaneu în Poveste de toamnă. Copiii mai mari sunt avuţi în vedere şi încurajaţi să-şi depună banii la CEC (Puşculiţa cântătoare).

Toate acestea sunt până la urmă stereotipuri tematice previzibile în primii ani ai deceniului al şaptelea al secolului trecut. Mai surprinzătoare e prezenţa în carte a unei schiţe care glorifică prietenia româno-sovietică la nivelul tinerei generaţii (Porumbelul călător). Pasionat de creşterea porumbeilor, Victor primeşte vizita unui pionier sovietic (Serioja):

Serioja vru să-i vadă [pe porumbei]. De la el, băieţelul a aflat că hulubii săi sunt porumbei călători.

— Trăiesc şi la noi, vorbi Serioja. Dar perechea asta într-adevăr e minunată. Apoi adăugă cu încântare: Oricine poate fi fericit să înalţe un astfel de porumbel de 7 Noiembrie.

— Straşnică idee, încuviinţă Victor.

Ştia că la 7 Noiembrie se sărbătoreşte Marea Revoluţie din Octombrie. O sărbătoare pe care toţi muncitorii de pe întreg pământul o sărbătoresc.

Trecem peste delicioasele pleonasme din ultima propoziţie şi rezumăm, spunând că Victor îi dăruieşte lui Serghei o pasăre. Dacă rusului îi căzuse cu tronc... Să fim drepţi şi să spunem că o va primi totuși apoi având la picior un inel de argint. În primăvara anului următor (1964), odată cu mica rebeliune antisovietică a lui Gheorghiu-Dej, asemenea texte vor cădea cu totul în desuetudine.

Ilustraţiile sunt realizate de Ioana Constantinescu. De remarcat coiful confecţionat dintr-o revistă Rebus, în mare vogă pe atunci, purtat în desenul de pe copertă de Tudorel, spaima auşeilor.