luni, 12 septembrie 2011

☺☺☺☺☺ johanes von tepl - plugarul şi moartea

guest post de dragos c - chestii livreşti

cartea aceasta este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o despre moarte, urmată probabil de moartea lui ivan ilici a lui tolstoi şi povestea lui naciketas din katha upanişad.

durere şi adevăr

profund îndurerat de moartea tinerei sale neveste, un plugar modest se ia la harţă cu Moartea, pe care o blestemă şi o afuriseşte. orecum, Moartea îl înţelege, însă ce poate să facă este să-i explice de ce s-a întâmplat aşa.

şi astfel începe un dialog între emoţia omului cuprins de patima răzbunării şi raţiunea rece a Morţii: socoteală îţi vom da ca să poţi înţelege. fapta noastră este dreaptă. (p.18)

pe câteva zeci de pagini, ţi se moaie sufletul citind lamentaţiile văduvului:

m-ai dezvăţat de dragoste şi m-ai învăţat la durere. Cât aş fi eu de mărginit şi oricât de puţină înţelepciune am cules de la oameni luminaţi şi bogaţi în gânduri, eu una ştiu: că eşti rtâlharul cinstei mele, hoţul bucuriei mele, că mi-ai jeguit zilele senine şi mi-ai sfărâmat toate desfătările. La ce să mă mai bucur acum? unde să caut mângâiere? unde să caut adăpost? ce loc mai pot afla, să mă mântuiască? de unde să iau sfat întăritor? ce s-a dus, s-a dus! toată bucuria mea s-a stins înainte de vreme; prea de timpuriu a zburat. mult prea devreme te-ai grăbit să o zmulgi pe credincioasa, pe iubitoarea, când fără milă ai făcut din mine un văduv şi din copiii mei, orfani. jalnic, singur şi nemângâiat rămân. (p.40-41)

şi tot pe câteva zeci de pagini, te înfurie explicaţiile logice, de necombătut ale Morţii. mai ales, ironiile muşcătoare adresate omului nenorocit:

noi suntem Doamna Moarte, unealta Domnului, meşteşugar destoinic în ale cositului. coasa mea îşi vede de drum. nu ai dreptate să plângi tinrereţea femeii tale. din clipa în care se naşte, omul este destul de bătrân ca să moară. (p.60) tu eşti cu adevărat un măgar deştept. (p.55)

una dintre paginile originale ale manuscrisului original

nu continui cu citatele Morţii, ca să nu vă înfurii. însă pe undeva, oricâtă simpatie i-am acorda omului, ceva ascuns din vorbele Morţii ne spune că dreptatea e de partea ei. nemulţumirea sau nemulţumirea nu ţin de cele văzute, ci de cât cutează mintea. (p.64) mai ales că Moartea îl învaţă şi cum să scape de durere. dar nu vă spun...

după care, la final, intră însuşi Dumnezeu, cu concluzia, dar şi ca arbitru al acestui divan tragic:
cearta voastră nu este fără de temei. de aceea ţie, care faci plângere, cinste ţi se cuvine! moarte, ţie, victorie! fiecare este dator viaţa s-o dea morţii, trupul, pământului şi sufletul, nouă. (p.97)

de ce e această cărticică o capodoperă? 
pentru că, pe câteva pagini, reuşeşte să cuprindă problema poate cea mai aprigă a vieţii unui om - relaţia sa cu moartea cuiva drag. şi nu, să nu vă gândiţi că e o carte religioasă, sau una filozofică. ci o carte profund umană, adică profund tulburătoare.

fact checking
autorul de origine cehă a scris cartea în 1401 şi a publicat-o 50 de ani mai târziu. cartea e a fost scrisă în germana medievală şi e cunoscută sub titlul de plugarul din boemia. potrivit unui mit, dinastia regală a boemiei a fost întemeiată de un plugar.


johannes von tepl, plugarul şi moartea (der ackermann aus böhmen), editura humanitas, bucureşti, 1997, traducere de marin tarangul şi emmerich schäffer 
cartea poate fi găsită sub formă de audio-book, în lectura lui andrei pleşu, aici

PS Acest text deschide seria de guest post-uri realizată în colaborare cu blogul chestii livreşti. Contribuţia mea va putea fi citită acolo. 

Un comentariu:

daurel spunea...

Multumesc.
Mai spun si cat de complicat a fost drumul pana aici:
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/11/111111-1111.html
http://mirelapete.dexign.ro/2011/11/invitatie-la-ceai/
si
http://bloglenesrau.wordpress.com/2011/09/12/hai-sa-ne-nastem/