☺☺Tracy Chevalier – Doamna şi licornul

Mai rar așa o peltea. Nu e vorba de alimentul omonim, care e cât se poate de onorabil, ci de romanul Doamna și licornul de Tracy Chevalier (Polirom, 2005). E o poveste pentru cuconetul de ambele sexe (!) cu pretenţii intelectuale și ceva ifose artistico-literare, care a trecut de la cǎrţile cu coperte lucioase ale Sandrei Brown din anii '90 la un nivel cultural mai înalt, alimentat cu producţii precum cea de faţǎ.  

Roman pseudo-istoric (în sensul cǎ nu-și propune sǎ re-creeze personaje sau evenimente atestate, ci doar atmosfera și aparenţa unei epoci), Doamna și licornul se învârte în jurul realizǎrii, între 1490 și 1492, a unei suite de cinci tapiserii ţesute la Bruxelles reprezentând simţurile, la care se adaugǎ încă una, oarecum enigmaticǎ, ce poartǎ înscrisă deviza „à mon seul désir” (cine are chef sǎ le vadǎ sǎ intre aici). Reprezentǎri alegorice, fiecare tapiserie înfǎţișeazǎ o scenǎ cu apariţii mitice, din rândul cǎrora se detașeazǎ o femeie și un inorog.

Cam asta e realitatea istoricǎ de la care pleacǎ Tracy Chevalier și pe care se apucǎ cu râvnǎ sǎ o populeze cu personaje de epocǎ. Protagonistul poveștii este Nicolas des Innocents, pictorul parizian pe baza desenelor cǎruia se ţes tapiseriile, un bǎrbat trecut ușor de prima tinereţe, arogant și afemeiat, un macho medieval care nu prea iartǎ o femeie care are ghinionul sǎ-l tenteze. I se potrivește destul de bine inventarul pe care i-l face Leporello lui Don Giovanni în opera lui Mozart, atâta cǎ Nicolas își cunoaște destul de bine lungul nasului și nu prea îndrǎznește sǎ se apropie de doamnele din nobilime: 

V'han fra queste contadine,
Cameriere, cittadine,
V'han contesse, baronesse,
Marchesane, principesse.
E v'han donne d'ogni grado,
D'ogni forma, d'ogni età.

Nicolas primește de la Jean Le Viste, un nobil de extracţie recentǎ, însǎ foarte influent la curte, o comandǎ pentru niște tapiserii care urmau sǎ-i împodobeascǎ sala mare a locuinţei și, dupǎ ceva pertractǎri cu privire la subiect, se ajunge la seria de reprezentǎri de care aminteam. Le Viste are trei fete, iar cea mai mare, Claude, îi picǎ cu tronc artistului, care nu reușește însǎ decât o pipǎialǎ pe sub mese, ce rǎspunde destul de bine erotismului incipient al fetei. Iatǎ cum își relateazǎ aceasta trǎirile:

Sfârcurile mi se frecau de cămăşuţă, m-am trântit pe pat şi mi-am îndesat o pernă între picioare, tânjind după un răspuns la întrebarea trupului meu. [...] El se gândea la mine aşa cum mă gândeam şi eu la el. Sânii îmi palpitau. Mon seul désir. Toate gândurile mele adăugaseră amănunte referitoare la el – lărgimea umerilor, buclele lui mângâindu-i gâtul, dosul lui ca două cireşe şi linia fină a călcâielor lui. [...] Sunetul vocii lui sigure a mers direct la fecioria mea, de parcă m-ar fi pipăit acolo.

Aceastǎ mostrǎ de text ar trebui sǎ fie edificatoare în privinţa caracterului kitsch al romanului, dar dacǎ tot ne-am apucat, sǎ mergem mai departe pe ogorul pedagogic literar. Acţiunea se împarte, din punct de vedere geografic, în douǎ, între Paris şi Bruxelles, cǎci dupǎ desenele lui Nicolas trebuie realizate tapiseriile propriu-zise, treabǎ care se face la Bruxelles în atelierul lui Georges de la Chapelle. Vizitele lui Nicolas sunt tot atâtea tentative de seducţie exercitate asupra fiicei lui Georges, Aliénor, care e oarbǎ din naștere, însǎ nu insensibilǎ la avansurile francezului. Acesta o lasǎ gravidǎ, performanţǎ care îi mai reușise cel puţin o datǎ, cu servitoarea lui Claude, Marie-Céleste. Când nu ne prezintǎ performanţele taurului comunal, Tracy Chevalier ne propune relatǎri ale întâmplǎrilor care însoţesc realizarea tapiseriilor, împǎnate cu franţuzisme, desigur pentru autenticitate, și cu reflecţii profunde despre iubire, senzualitate și datorie, despre femei și bărbați. Aceștia din urmǎ ies destul de șifonaţi - Nicolas des Innocents numai inocent nu e, Jean le Viste e autoritar și ursuz, Georges de la Chapelle e un cap de familie rigid și obtuz. Onoarea sexului tare e salvatǎ de un anume Philippe de la Tour, bun ca pâinea caldǎ, timid și îndrǎgostit platonic de Aliénor, care o ia de soţie pentru a o feri de rușinea de a avea un copil din flori sau de a se mǎrita cu respingǎtorul Jacques Le Boeuf, cel care preparǎ culoarea albastrǎ pentru vopsitul lânii.

Doamna și licornul oferǎ un material bogat amatorilor de hârjoneli erotice sau, pe un plan ce se vrea mai elevat, celor care iubesc grilele de lecturǎ orientate spre relaţiile dintre sexe sau spre hermeneutica de mall, însǎ mai puţine satisfacţii amatorilor de literaturǎ de calitate. Tezismul supǎrǎtor, dulcegǎriile peste care dai la tot pasul, dorinţa autoarei de a face dreptate cu tot dinadinsul (Nicolas e pedepsit fiind obligat sǎ se insoare cu Béatrice, doamna de companie a soţiei lui Le Viste), lipsa de consistenţǎ a multor personaje, abandonate pe spaţii mari, spre a fi regǎsite, artificial, când e nevoie de ele, toate acestea fac din romanul lui Tracy Chevalier o lecturǎ foarte îndepǎrtatǎ de așteptǎrile cititorului pretenţios.

Fact checking

La neajunsurile pe care le-am pomenit se adaugǎ și traducerea neinspiratǎ a Fragǎi Cusin.

• De la bun început, echivalarea englezescului unicorn cu franţuzismul licorn e deplasatǎ și nefireascǎ, cu atât mai mult cu cât avem în română un cuvânt neaoș mai potrivit cu atmosfera istoricǎ, anume inorog. În plus, într-un loc autoarea (cotropitǎ de dorinţa de a face paradǎ de conexiuni culturale, dar asta e o altǎ poveste) pomenește de apariţiile biblice, în Deuteronom sau în Cartea lui Iov, ale respectivului animal mitologic. Desigur, e de prisos sǎ spunem cǎ în niciuna din versiunile românești ale Bibliei nu se folosește termenul de licorn, ci, cel mult, de inorog (nu intru aici in dispute filologice: existǎ autori care susţin cǎ nici mǎcar nu e vorba de inorog, ci de un taur). Tot pe filierǎ biblică, e mult mai firesc sǎ traduci englezescul Epiphany prin Boboteazǎ, nu prin furculisionul pretenţios Epifanie, cu atât mai mult cu cât te situezi cu acţiunea la sfârșitul secolului al XV-lea.
• Nu mai dau citate pentru a ilustra opintelile stilistice ale traducǎtoarei. Uneori ea scoate din burtǎ niște termeni de-a dreptul delicioși, cum ar fi catarg de mai pentru maypole. Dacǎ și-ar fi dat un pic silinţa, ar fi constatat cǎ avem în românǎ un termen consacrat, anume stâlp de arminden(i) și n-ar mai fi trebuit sǎ o dea pe dupǎ... catarg.