duminică, 21 octombrie 2012

☺☺☺ David Lodge – Veşti din Paradis


După Muzeul Britanic s-a dărâmat şi Schimb de dame, Veşti din Paradis (Polirom, 2003) e cea de a treia carte a lui David Lodge despre care scriu aici, ceea ce înseamnă, dacă excludem bănuielile de masochism sau de susținere a unor interese oculte, că autorul nu mi se pare rău. Acest al treilea roman (în ordinea lecturilor mele, desigur) este în multe privinţe deosebit de primele două, diferenţa principală constituind-o doza mult mai mică de satiră pe care autorul o injectează de data asta în opera lui. Veşti din Paradis e în multe privinţe o dramă de familie şi când nu e aşa ceva, e de cele mai multe ori povestea (inspiraţională chiar) a drumului de (re)găsire parcurs de Bernard Walsh. Născut într-o familie irlandeză stabilită la Londra, cu copii mulţi şi destule greutăţi materiale, Bernard e speranţa alor săi şi pare destinat să devină mândria lor. Devine preot, iar lucrurile par a se aşeza nespectaculos, însă conformist şi conform aşteptărilor. Viaţa e însă plină de complicaţii, cum ar zice un filozof de cartier, Bernard îşi pierde credinţa şi se îndrăgosteşte de Daphne, o asistentă medicală cu care se logodeşte, însă totala lipsă de experienţă sexuală a bărbatului şi evidenta lui neadaptare la cele lumeşti strică totul. Răspopit şi exclus din sistem, dezamăgindu-şi familie, Bernard ajunge profesor cu jumătate de normă la Rummidge (oraşul universitar fictiv pe care în ştim deja din alte cărţi ale lui Lodge) şi pare condamnat la o existenţă sărăcăcioasă şi anostă, ca să nu mai pomenim şi că a împlinit 45 de ani.

Am să mă opresc din povestitul prea detaliat al cărţii, care ne comunică de altfel toate aceste informaţii undeva pe la mijloc. Romanul începe cu totul surprinzător, cu un grup de turişti care pleacă în Hawaii prin firma Travelwise Tours. Nimic deosebit, cupluri disfuncţionale care îşi caută, iluzoriu, echilibrul în vacanţe exotice, copii, în fine, turişti-turişti, printre care autorul îi strecoară pe Bernard şi pe tatăl lui, Jack. Nici vorbă să plece şi ei în vacanţă. Se duc să o vadă pe Ursula, sora lui Jack şi mătuşa lui Bernard, care suferă de cancer şi e pe moarte. Ursula e într-un fel corespondenta feminină a lui Bernard, o altă oaie neagră a familiei, plecată în America la sfârşitul războiului şi aflată de atunci în relaţii tensionate cu ceilalţi.

Honolulu şi Waikiki Beach (pentru cunoscători, cu Kalakaua Avenue şi, în sens de circulaţie contrar, Kuhio Avenue) sunt un mic paradis de vacanţă, convenţional şi iluzoriu, în care câţiva membri ai neamului Walsh trăiesc concluzia micii lor drame de familie. Ghinionul şi, desigur, voinţa romancierului, fac ca a doua zi de la sosire Jack să fie accidentat, din propria lui vină, de automobilul condus de o anume Yolande Miller. Ca-n comediile amărui-romantice, între Bernard şi Yolande (care are şi ea o viaţă destul de complicată, are doi copii şi e despărţită de soţ) se înfiripă o relaţie sentimentală. Uşor nu-i e nimănui, mai ales că Bernard e de o exasperantă inabilitate în cele trupeşti, dar noroc că Yolande e o femeie pâinea lui Dumnezeu şi e şi psiholog pe deasupra.

Scenele emoţionante (revederea dintre Ursula şi Jack, ambii în cărucior) alternează cu şarje satirice de la care autorul nu se poate abţine. Moravurile turiştilor (corespondenţa dintre Harold Best şi agenţia de turism e antologică), clişeele de vacanţă (Hawaii-paradis-terestru), câteva şarje cu bătaie academică (lucrările despre turismul ca pelerinaj religios ale lui Roger Sheldrake) sunt tot atâtea momente care ilustrează acest al doilea aspect. La partea sentimentală, bine garnisită şi ea, se pot bifa şi discuţiile dintre Ursula şi Harold şi evident ale acestuia din urmă cu Yolande. Spre deosebire de celelalte două romane de care pomeneam la început, de data asta David Lodge e mai preocupat de latura omenească a personajelor şi priveşte cu îngăduinţă slăbiciunile marii majorităţi a eroilor (Tess, sora lui Bernard, o femeie meschină şi acră, are parte de un tratament deosebit de blând).

Spre final lucrurile se precipită întrucâtva în direcţia unei rezolvări dacă nu fericite, cel puţin optimiste. Ursula, care, după cum descoperise Bernard, era deţinătoarea unor acţiuni de mare valoare de a căror existenţă nu ştia, îi lasă acestuia moştenire o sumă frumoasă, iar Yolande urmează să-i facă fostului preot o vizită în Anglia cu ocazia Crăciunului, cu promisiunea vagă a unei căsătorii într-un viitor încă neprecizat. Sunt elemente care ar da probabil bine într-un scenariu de film, nu neapărat într-un roman de David Lodge, dar să admitem că cel de faţă e puţin atipic. 

Niciun comentariu: