duminică, 9 decembrie 2012

☺☺☺ Andrei Kurkov – Prieten drag, tovarăş al răposatului

Aveam un prieten care îmi tot spunea ce cărţi bune scrie Andrei Kurkov. Nu ştiam că nu e rus, cu ucrainean, dar nu-i bai, noi oricum îi punem pe toţi în aceeaşi oală. Fapt e că scrie în ruseşte. După mai multe cărţi groase (vorba vine, că citesc mai mult e-books mai nou, oricum, de peste 600 de pagini), această cărticică pe care autorul a botezat-o Prieten drag, tovarăşal răposatului (Curtea veche, 2012) a fost o adevărată binecuvântare şi nu doar pentru că e mult mai subţire. E un roman al cărui cadru, schiţat destul de sumar, însă suficient de pregnant pentru individualizare îl constituie Kievul anilor imediat post-sovietici. Este o lume săracă, destul de cenuşie şi deprimantă, surprinsă într-o toamnă tristă, când „la radio se transmit promisiuni bombastice de a nu pune în practică în totalitate următoarea «liberalizare» a preţurilor la lapte şi pâine”. Oameni necăjiţi, o bătrânică care îşi numără banii (calculaţi în zeci de mii) pentru a-i cumpăra nepoţelului un pistol cu apă. Dacă omul de rând are pistoale de jucărie, inşi mai descurcăreţi au arme adevărate şi le şi folosesc în scop profitabil. E o situaţie de care vrea să profite şi Tolia, un tânăr de 35 de ani, protagonistul romanului. Bărbatul a eşuat în căsnicie, nu vede niciun viitor şi se hotărăște s-o termine cu viaţa asta. Sinucigaş nu e, dar are prieteni cu relaţii în lumea interlopă. Unul dintre ei, Dima, îi propune să recurgă la serviciile lui Kostia, un killer dispus să omoare pe oricine pentru bani. 

Zis şi făcut, Tolia face rost de bani şi Kostia primeşte fotografia victimei sale. Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Dintr-o eroare, Kostia pierde momentul favorabil şi nu-l execută pe Tolia în momentul convenit. Ce te faci însă că victima face rost de nişte bani (în urma unei mărturii mincinoase, dar parcă mai contează) şi prinde iar chef de viaţă. Ucigaşul plătit e însă un adevărat profesionist, omul s-a angajat să facă treabă şi nu se lasă până n-o duce la capăt. Ca într-o comedie neagră, Tolia va trebui să angajeze un alt killer, de data asta ca să-l scape de primul. Ultima parte a romanului e o grotescă intrare a lui Tolia în pielea lui Kostia. Eroul nostru ia legătura cu văduva interlopului, îi dă bani, are în vedere o căsătorie cu ea şi intrarea în rolul de tată al micuţului orfan, ba chiar... Ei, pe asta n-o mai povestesc, cine e curios, să pună mâna să citească cartea.

Interesante sunt, cred, motivaţiile care îl pun în mişcare pe Tolia. Din stilul detaşat, aproape totalmente obiectiv ca iluzie, al relatării sale (făcută la persoana I singular şi mai tot timpul la indicativul prezent al evenimentelor instantanee) ar putea să pară că Tolia e imoral, ba chiar amoral. Că nu e aşa ar putea-o dovedi întorsătura pe care o iau lucrurile când el se hotărăşte să adopte rolul de „prieten drag, tovarăş al răposatului”, exact ca în titlu. Mai mult, câteva din reflecţiile tânărului ni-l prezintă drept un om însetat de afecţiune, de prezenţa unei femei. O găseşte şi el cum şi pe unde poate, mai întâi la fosta soţie (chix!), apoi la o prostituată sufletistă, dar cu picioarele pe pământ (Lena-Vika) şi în cele din urmă la Marina, văduva „răposatului”.

Din păcate, prietenul de care ziceam a murit şi n-am apucat să-i spun că Andrei Kurkov se arată a fi, cel puţin judecând după cartea asta, un autor foarte bun. Un text sobru, bine articulat (tradus pare-se impecabil de Antoaneta Olteanu), o schemă epică ingenioasă şi surprinzătoare, toate acestea sunt argumente de natură să te facă să cauţi şi alte cărţi ale acestui autor.

Niciun comentariu: