duminică, 23 decembrie 2012

☺☺☺ Ciprian Măceşaru – Superhero

Ciprian Măceşaru şi-a propus probabil să fie ironic cu personajul său încă din titlul (Superhero) dat romanului apărut în 2012 la Cartea Românească, pentru că nu-i în fond decât un „escu” fără cine ştie ce calităţi care să-l scoată în evidenţă într-o asemenea măsură. În registrele Stării Civile a ficţiunii, omul se numeşte Paul Vasilescu, e redactor la o editură şi e însurat cu Alina, avocată, cam bigotă, cu discrete înclinaţii lesbiene şi în curând mamă a micului Alexandru. Paul a avut o copilărie destul de puţin fericită, într-o familie în care tatăl, un ins grosolan, se impunea cu brutalitate în faţa mamei şi a copilului, exercitând asupra lor o violenţă prea puţin cenzurată. Cu atât mai mari sunt visele lui de glorie la maturitate, căci tânărul se visează mare scriitor.  
 
Până una-alta, primul lui roman, apărut la o editură mai de a doua mână, nu se vinde, iar critica îl ignoră. Autorul rămâne cu cele zece exemplare atribuite de editor şi cumpără el însuşi multe altele. E probabil o situaţie cu care se confruntă, în viaţa reală, nespus de mulţi scriitori. Cu toate acestea, nu e Paul omul care să se resemneze. El primeşte la editură manuscrisul unui roman valoros, al cărui autor, un anume domn Mihalache, individ ajuns la o vârstă venerabilă, moare în curând fără urmaşi. Redactorul îşi însuşeşte cartea şi o publică sub numele lui, ajungând astfel să-şi atingă, fraudulos, idealul de celebritate literară. 
 
Dacă acestea sunt, în linii mari, faptele, mai interesante sunt hainele literare în care le îmbracă Ciprian Măceşaru, strategiile şi tertipurile romaneşti la care recurge acesta pentru a-l atrage pe cititor. Cartea nu duce lipsă de epică, iar relatarea întâmplărilor o face chiar protagonistul, Paul, într-un registru mereu aflat la limita labilă dintre seriozitate şi (auto)persiflare, cu o aplecare sănătoasă spre satira discretă. Iată, spre bună ilustrare, chiar primele fraze ale cărţii:
 
Stăteam la birou, în sufragerie, gol, şi băteam la maşina de scris. Fesele mi se lipeau de tapiţeria unsuroasă a scaunului, un scaun vechi care scârţâia enervant la fiecare mişcare, oricât de nesemnificativă ar fi fost ea. Biroul, mai degrabă o simplă masă, era din lemn de cireş, cu un sertar îngust în care ţineam manuscrisul. Planturoasa maşină de scris Erika şedea docilă pe blatul zgâriat, ţăcănind infernal sub imboldul degetelor mele. Lângă ea, o scrumieră din sticlă albastră, ciobită.
 
Alina, soţia mea, se aranja în dormitor. Era înaltă, o iapă, cum ar zice Breban, o femeie frumoasă, roşcată, cu sânii plini şi mari, cu buze senzuale şi ochi limpezi, albaştri, dar cu nasul cam lung. Avea un trup grozav, doar genunchii solizi îi stricau armonia.
 
Eu eram un tip cât se poate de banal, blond, slab, bărbos, cu ochii gri-verzui (ceva spălăcit, oricum), cu nasul uşor coroiat, sprâncenele groase şi gura cu un desen moale, efeminat, noroc că barba masca acest lucru. Barba mă prindea bine, semănam izbitor cu Van Gogh. Îmi dădea aerul unui om inteligent.
 
Zbaterile şi micile reverii ale scriitorului aspirant, contrastul dintre viaţa banală într-un Bucureşti sordid, alături de o femeie care nu-l înţelege pe geniu, ciocnirile cu tatăl grobian şi răutăcios, toate acestea sunt în roman prezenţe distincte şi totodată lipsite de ostentaţie. Paul pare să-şi piardă treptat capacitatea de a distinge între realitate şi pura aspiraţie, iar romancierul îl sancţionează cu ironie reţinută, punându-l ba să copieze pasaje din scriitori celebri, ba să urmărească femei ispititoare prim metro, ba să poarte o corespondenţă în răspăr cu tatăl lui, amintind ostentativ de cea dintre Kafka şi părintele asupritor.  
 
De altfel relaţia (eşuată) cu tatăl este una din temele fundamentale ale cărţii, iar un rateu asemănător se profilează şi în raporturile dintre Paul şi deocamdată prea tânărul Alexandru. Fără a fi, de bună seamă, o scriere de adâncimi abisale şi proporţii pe măsură, Superhero-ul lui Ciprian Măceşaru este o lectură vie, antrenantă, o carte în care autorul ţine bine volanul şi nu lasă hărăbaia să intre în şanţ.

Niciun comentariu: