Ceaikovski despre Wagner

Apropierea primului festival de la Bayreuth, programat pentru vara lui 1876, a provocat o agitaţie internaţională comparabilă cu vâlva pe care o produce în zilele noastre lansarea unui nou gadget digital (ideea comparaţiei îi aparține lui Nicholas Vazsonyi). Rusia, care făcuse paşi foarte rapizi pe calea sincronizării cu Occidentul - Conservatorul din Sankt Petersburg se deschisese cu numai 15 ani înainte - nu rămâne insensibilă la evenimente, iar presa culturală e plină de articole despre Wagner şi lucrările lui. În extrem de interesanta lucrare Wagner and Russia (Cambridge University Press, 1995), Rosamund Bartlett consacră un capitol prezenţei ruseşti la festivalul inaugural (textul cu caractere cursive este citat direct din carte, în traducerea mea). La festival participă o „delegaţie” numeroasă de muzicieni ruşi trimişi acolo pe post de corespondenţi. Printre aceştia, compozitorii Ceaikovski şi Cui şi criticii Laroche, Faminţin şi Mihail Ivanov. Ceaikovski era critic muzical la publicaţia Russkie vedomosti încă din 1868 şi făcuse cunoştinţă demult cu creaţia lui Wagner. Se spune că la un concert din 1864 unde s-a interpretat preludiul la Lohengrin compozitorul ar fi strigat că e o „adevărată neruşinare”. Pe parcurs şi-a mai atenuat ostilitatea, ba chiar a ajuns să scrie, în 1871, după o reprezentaţie cu aceeaşi bucată, că e „superbă” şi că Lohengrin e probabil „cea mai de succes şi inspirată compoziţie a lui Wagner”.

Muzica lui Wagner a avut parte de o primire destul de ostilă în Rusia, dar măcar Ceaikovski a avut onestitatea intelectuală de a se apleca asupra ei şi asupra teoriilor estetice ale neamţului. În momentul sosirii la Bayreuth, Ceaikovski ajunsese la concluzia că Wagner era „în primul rând simfonist” şi că „teoriile lui estetice false” îl făcuseră să se rătăcească în lumea operei. Este o părere pe care Ceaikovski nu şi-o va schimba niciodată în mod esenţial, deşi la Bayreuth muzica şi atmosfera au lăsat asupra lui o impresie extrem de puternică.

Pentru Ceaikovski, vizita la Bayreuth a fost în mod clar o experienţă copleşitoare. Despre muzica din Das Rheingold el spunea că este „un haos imposibil prin care scânteiază detalii extrem de frumoase şi extraordinare”, dar reacţia lui la Götterdämmerung a fost că n-a ascultat niciodată ceva „mai plicticos şi dezlânat”. Aceste opinii au fost totuși exprimate într-un cadru privat. În articolele scrise pentru Russkie vedomosti Ceaikovski a fost mult mai echivoc. Abia în ultimele cinci articole Ceaikovski s-a ocupat de reprezentaţiile cu Ring-ul şi chiar atunci şi-a exprimat verdictul cu reticenţă: „Chiar dacă Ring-ul pare uneori plicticos, chiar dacă o mare parte a lui este confuză şi de neînţeles la prima ascultare, chiar dacă armonia Wagner suferă de hipercomplexitate şi hipersubtilitate, chiar dacă teoriile lui Wagner sunt false, chiar dacă cele mai mule din ele sunt donquijoterii fără sens... Ring-ul constituie unul din cele mai semnificative momente din istoria artei”.

Caricatura, intitulată Muzică pentru cei nenăscuţi, reprodusă din cartea lui Bartlett, îl reprezintă pe Wagner cu ocazia vizitei în Rusia din 1863. Realizată de N. Stepanov, ea a apărut în revista satirică Iskra. Wagner stă de vorbă cu criticul muzical Serov. Wagner: Ciudat, francezii n-au gustat muzica viitorului, dar ruşilor le place. De ce oare? Serov: Pentru că ruşii trăiesc acum în viitor.