În Mass Media Insider (Polirom, 2012) recurge la o strategie narativă destul de ieftină
pentru a-şi vinde memoriile de lucrător în presa ultimelor două decenii. În loc
să ia ca pretext găsirea unor scrisori într-un scrin negru (ah, ideea asta
parcă a mai avut-o cineva acum vreo şaizeci de ani), autorul imaginează un
personaj pe nume Ştefan Barak, alter
ego transparent, care îi trimite, între 16 mai 2007 şi 8 iunie
2010 nici mai mult, nici mai puţin de 361 de mailuri cu „poveşti” şi „personaje”
din jurnalistica autohtonă. Scriitorul n-ar fi făcut, chipurile, decât să pună
diacritice şi să stilizeze materialul, deşi nu se poate abţine să ne spună că
ar lucra şi el în domeniu şi, ca detaliu de evidenţialitate, ne poate spune că
relatările lui Barak sunt veridice.
Ceea ce urmează după introducere e o mini-istorie a presei
de la noi în care singurul efort notabil de ficţionalizare pare să fie
reprezentat de schimbarea numelor personajelor şi instituţiilor. Modificările
nu sunt într-atât de mari încât cititorul să nu le poată decripta destul de
uşor pe toate, ceea ce ar putea dovedi o intenţie răutăcioasă, mai ales în
cazul eroilor portretizaţi într-un chip nu foarte favorabil lor. Există şi
câteva situaţii în care efortul hermeneutic e mai dificil, dar acesta e mai
ales cazul etichetelor aplicate unor oameni şi publicaţii care oricum nu mai
stârnesc interesul nimănui, poate cu excepţia specialiştilor în istoria
domeniului. Oricum am lua-o, lectura volumului se transformă într-o joacă
destul de monotonă de-a ghici cine-i personajul, iar satisfacţiile pe care le
poate aduce acest gen de activitate sunt în cel mai bun caz modeste.
Nu e, desigur, nevoie de însuşiri detectivistice pentru a
pricepe că Iulian Chirvase de la Complementul e Ion
Cristoiu de la Suplimentul
[literar-artistic al Scânteii
tineretului], Stere Ţenea e Stelian Ţurlea, Andrei Pleşa de la Lumina e
Adrian Păunescu de la Flacăra, Ilie
Roşu e Ion Raţiu, Tatiana Şerban e Tia Şerbănescu, Doina Şapcă e Doina Bâscă, Ţara
Liberă e România Liberă, Titi
Rusu jr., Toma Roman jr., Contra TV este
evident PRO
Tv, Zilnicul este Cotidianul etc.
etc. etc. Mă opresc aici, pentru că enumerarea ar putea cuprinde sute de nume. Matricea
cărţii e alcătuită din relatarea unei puzderii de întâmplări de prin redacţii.
E o lume pestriţă şi în continuă mişcare, ziarele şi revistele apar şi dispar
în ritm rapid, se fac şi se desfac camaraderii, există grade diferite de
solidaritate umană.
Intenţia e vădit satirică. Autorul mizează pe umor, deşi
rezultatele sunt de cele mai multe ori modeste, de calitatea întâlnită cel mai
adesea în scheciurile de televiziune, şi nici acelea din cele mai inspirate:
Pe
la începutul lui februarie au început să bântuie nişte zvonuri: ba că ne relansăm,
ba că ziarul va fi vândut, ba că vine altă echipă managerială. Roşu, pe care-l văzusem
rareori, a început să cam apară pe-acolo şi s-o convoace pe Tatiana la discuţii
în care îi reproşa că
ziarul „ţine“ cu PD. „— Prin ce? — Uite, aţi scris de ei! — Păi, e partid parlamentar,
e la putere, nu e normal să zicem ce fac? — Da, da’ de ce i-aţi dat poza lui
Roman pe prima pagină? — Păi, e şi poza lui Ciorbea!
—
Da, dar… Roman arată mai bine!“
Un grup distinct de
bucăţi îl formează cele în care Călin Tudor Zarojanu Ştefan Barak
intervievează academicieni şi unde zelul umoristic este mai temperat, fără ca
asta să aducă implicit un spor calitativ. Mass Media Insider ar putea constitui un fragment consistent de istorie
jurnalistică aparent apocrifă, însă esteticeşte vorbind e o realizare mediocră.
Volumul rămâne totuşi interesant dacă îl judecăm în raport cu transformările
care zguduie breasla de vreo cinci ani încoace, de când presa scrisă a dispărut
în cea mai mare parte, iar cea de televiziune sau online e în mare
suferinţă calitativă. Din motivele cunoscute, e greu de crezut că peste vreo 20
de ani va mai avea cineva un asemenea material de adunat într-o carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu