☺☺☺ Daniel D. Marin - Aşa cum a fost

Ar fi desigur riscant să ia cineva prea în serios, la valoarea lui nominală, titlul unui volum precum Aşa cum a fost al lui Daniel D. Marin (Editura Vinea, 2008), dar putem măcar să apreciem umorul poetului. Autorul părea gata-gata încă din primele pagini să procopsească, mutatis mutandis, literatura română cu o replică femeiască a lui Godot altoit pe un fel de domnişoară Christina infantilă. Entitatea poetică cu pricina se numeşte Oona. Ea îşi împrumută numele, exotic şi încărcat cu potenţial ambiguu, primei secţiuni a cărţii, în care se lasă o vreme aşteptată, sau mai degrabă dezocultată, pe fondul unei tensiuni ce aminteşte vag o angoasă expresionistă transferată savant unui copil:

de mult nu mai închidem uşile seara

de aşa mult timp noi o aşteptăm pe Oona

o lăsasem pe când era mică în pragul

uşii îmbrăcată cu furoul bunicii şi cu

bigudiuri argintii în părul negru [...]

o aşteptăm mereu pe Oona şi câteodată

mai ales vara

parcă auzim vocea ei subţire sub nucul din faţa

casei noi strigăm bucuroşi vine vine Oona iar

ea ne răspunde înciudată niciodată nu mă vedeţi

şi sunt mare şi eu de mult (Oona)

În pentru că aşa ne doream noi asistăm la un fel de ritual de exorcizare al cărui obiect în constituie de pe acum familiara Oona (apoi am mers în şir indian la râu şi/am aprins focul ne-am rugat ţinându-ne/de mâini cu ochii închişi apoi am pus/păpuşa ei într-un coşuleţ şi i-am dat/drumul pe râu), pentru ca poemul în pământul uscat şi rece Oona să reapară ca un fel de strigoi al unui copil mort, incapabil să-şi găsească liniştea. Misterul se adânceşte în Scrâşnitorul (într-o seară Oona ne-a chemat în beci/avea ochii mari negri era serioasă aşa/de serioasă încât am intrat tăcuţi în beci/şi ne-am aşezat pe scăunele mici de lemn/printre butoaie cu vin (Scrâşnitorul). Eliberarea totală de fantoma Oonei pare să aibă loc abia în ceva neştiut şi neînţeles, prin întreruperea simbolică a comunicării (din seara aceea frigul s-a strecurat ca un hoţ/bătrân în casă şi în suflete lumânările/se stinseseră/una câte una şi n-am mai găsit-o de atunci/nicăieri pe Oona şi nici uşa n-am mai/lăsat-o deschisă).

Cea de a doua secţiune poartă chiar titlul volumului, aşa cum a fost. În comparaţie cu Oona, poetul pare să-şi fi propus aici o mai mare apropiere de reziduurile diurne, dar mişcarea nu aduce întotdeauna o reuşită pe plan artistic (locuiesc într-o cameră de cămin/cu două paturi, mănânc în fiecare zi conserve/pe jos sunt ziare vechi/caloriferul e ruginit şi rece mereu/însă am o mică bucurie (dimineaţa)). Acelaşi ciclu de poeme introduce, cu o anumită timiditate, figura fetei necunoscute care lasă, în trecere, scurte impresii de neuitat (o fată, fata asta), dar şi aerul sumbru al unor meditaţii. Câteodată cititorul poate rămâne cu senzaţia unor ecouri din poezia modernistă universală. Iată un fragment care aminteşte de Ceaţa lui Carl Sandburg: frigul urcă încet pe sub piele,/pe gât/se cuibăreşte în orbite/începe să capete un miros/abia perceptibil de gheaţă.

Galeria de figuri feminine (?) inaugurată cu Oona şi continuată cu fata anonimă din aşa cum a fost merge mai departe cu Ofelia (un film cu Ofelia). În pe străzi şi pe ziduri, penultima parte a acestei tetralogii, autorul pare să revină la temele din aşa cum a fost, cu consemnări ale unor stări în aparenţă prozaice şi mundane, dar o regăsim aici şi pe Ofelia, apariţie misterioasă şi cam sinistră (ea foşnea o revistă de modă/degetele nu ating scrisul/privirea îşi caută un loc/tot acolo unde/poposesc gândacii negri lucioşi//gândacii sunt într-o revistă de modă/cu trupul supt şi negru/ei sunt un început de poftă/

tăiată pe margini/cu un cuţit zimţat (poem cu Ofelia)). Dar femeile al căror nume începe cu O sunt de multă vreme pline de enigme, cel puţin în tânăra noastră literatură.

Chiar dacă inegal în ansamblu, volumul Aşa cum a fost oferă câteva momente de poezie remarcabilă. Lipsa de ostentaţie gratuită, refuzul epatării găunoase, grija pentru detaliu sunt trăsături ale liricii lui Daniel D. Marin pe care le vor aprecia destui cititori.

PS Cartea mi-a fost oferită, cu amabilitate, de autor. Din păcate, versiunea electronică pe care am avut-o la dispoziţie conţine erori supărătoare de tipul „streaptease” şi are pe alocuri o punctuaţie neglijentă, dar vina acestor scăpări o are probabil editura, căreia îi pasă atât de mult de cărţile pe care le scoate, că nu are nici măcar site.