Pentru Adrian Leverkühn, protagonistul lui Doctor Faustus, Thomas Mann a fost mai mult decât este un autor
pentru personajul său, devenind în multe privinţe un fel de Frankenstein care
îşi compune monstrul din bucăţi luate de la cadavre. E adevărat, e vorba de
cadavre ilustre, din rândul cărora se disting mai ales Schönberg şi Nietzsche. În
Cum am scris Doctor Faustus, Mann
relatează chiar cât de ofuscat a fost cel dintâi aflând că inventarea muzicii
dodecafonice şi seriale îi este atribuită în roman lui Leverkühn, ba chiar că
renumitul compozitor a cerut ca ediţiile ulterioare ale cărţii să poarte un
post scriptum „care să clarifice pentru neiniţiaţi dreptul de proprietate
intelectuală”. Noroc că Nietzsche nu mai era demult în viaţă, căci, smucit cum
era, ar fi putut să-l dea în judecată pe Mann pentru a-i fi atribuit lui Leverkühn
aventura într-un bordel a filozofului german sau cererea în căsătorie, prin
intermediar, a lui Lou Andreas-Salomé. Asta ca să nu mai vorbim de „citatele
din Ecce homo puse în gura diavolului”,
de citarea dintr-un meniu de regim dintr-o scrisoare a lui Nietzsche şi câte şi
mai câte asemenea detalii. Pe multe din ele le menţionează chiar Thomas Mann în
Cum am scris Doctor Faustus, pe
altele rămâne să le depisteze cititorul vigilent.
Pe lângă hălcile de personalitate şi anecdotică din care se alcătuieşte Leverkühn,
mai există în Doctor tot felul de alte elemente luate de unde nu gândeşti.
Iat-o de pildă pe enigmatica doamnă von Tolna, Mecena feminin pentru compozitor.
Romancierul declară la intrarea ei în scenă:
Sunt pe cale să fac, în naraţiunea mea, un lucru pe care,
dacă l-aş face într-un roman, ar fi în evidentă contrazicere cu regulile artei
şi cu canoanele romanului: să introduc un personaj invizibil. Doamna von Tolna
este o figură invizibilă. N-o pot înfăţişa ochilor cititorului, nu pot da
despre chipul său nici cea mai mică idee, pentru că n-am văzut-o niciodată,
nici nu mi-a descris-o cineva, deoarece nici una din cunoştinţele mele n-a
văzut-o.
Doamna von Tolna nu-i e de altfel vizibilă nici lui Leverkühn, căci acesta
nu are niciodată prilejul unei întâlniri faţă în faţă. Putred de bogată („Madame
de Tolna era văduva bogată a unui nobil stricat, mort de altfel nu din cauza
patimilor sale, ci într-un accident la curse de cai şi care o lăsase, fără
copii, proprietară a unui palat la Pesta, a unei imense moşii senioriale
aşezată la câteva ceasuri la sud de capitală, aproape de Szkesfehórvár, între
lacul Balaton şi Dunăre, şi o vilă cât un castel pe malul aceluiaşi lac Balaton”),
misterioasa protectoare îl va invita adesea pe compozitor să locuiască la câte
una din reşedinţele ei luxoase, desigur în absenţa ei, pentru a putea crea în
tihnă. Ultima sa apariţie poate fi abia bănuită la înmormântarea lui Leverkühn
(„[...] şi mai era o străină, de nerecunoscut sub vălurile dese; când începu să
se audă ţărâna căzând pe coşciug, ea dispăruse”.
Cheile pentru descifrarea codurilor introduse de Thomas Mann nu sunt de
regulă greu de găsit. În Cum am scris
Doctor Faustus se spune de altfel de-a dreptul: Citat e, nu mai este nevoie s-o spun,
introducerea prietenei invizibile a lui Ceaikovski, doamna von Meck, sub numele
madame de Tolna. Nadejda von Meck (1831-1894)
era cu nouă ani mai în vârstă decât Ceaikovski. Văduva unui bogat inginer
feroviar, mamă a unsprezece copii (din care au supravieţuit şapte), ea a devenit
o entuziastă protectoare a artiştilor. Cu Ceaikovski nu s-ar fi întâlnit
niciodată, cel puţin nu premeditat, deşi se pare că ar fi dat nas în nas în
vreo două rânduri, din întâmplare. Asta n-a împiedicat-o să-l susţină pe
compozitor, pentru un timp, cu 6000 de ruble anual, pentru a-i da o mai mare
libertate de creaţie, iar acesta i-a dedicat o serie de lucrări, cea mai
importantă fiind Simfonia a IV-a. Era
o sumă considerabilă pentru Rusia ultimelor decenii de secol XIX. Probabil dacă
ar fi trăit în zilele noastre, cei doi şi-ar fi scris e-mailuri sau ar fi
conversat pe Yahoo Messenger, dar
pentru că n-au apucat asemenea minuni tehnologice, au lăsat în urmă o
corespondenţă foarte bogată.
Citatele sunt luate din Doctor Faustus şi Cum am
scris Doctor Faustus (romanul unui
roman), traduse de Eugen Barbu şi Andrei Ion Deleanu. Pentru informaţii
despre Nadejda von Meck am consultat Tchaikovsky
- The Man and His Music de David Brown. În poză, Nadejda von Meck (sursa
aici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu