Walkyria lui Eisenstein

Încheiat la 23 august 1939, pactul germano-sovietic Ribbentrop-Molotov n-a avut doar consecinţe militare şi politice, ci şi urmări culturale. Stalin a vrut să pozeze, în cei mai puţin de doi ani cât a fost în vigoare actul, în promotor al culturii germane. Ce putea fi mai potrivit, din punctul de vedere al propagandei, decât o montare cu una din operele wagneriene cele mai caracteristice? Evenimentul a avut loc în toamna lui 1940, când la celebrul Bolşoi Teatr din Moscova s-a reprezentat Walkyria. Pentru a regiza spectacolul a fost convocat însuşi celebrul Serghei Eisenstein, renumit prin montările sale grandioase de scene istorice. Ruşii (şi, ulterior, sovieticii) aveau o oarecare tradiţie wagneriană. Chiar Vsevolod Meyerhold, mentorul lui Eisenstein, realizare o punere în scenă a lui Tristan, e drept, cu trei decenii înainte. Dar serviciile lui Meyerhold nu mai puteau fi folosite, căci omul căzuse în dizgraţie şi avea de altfel să fie executat în închisoare chiar când aveau loc repetiţiile cu noua Walkyrie.

Cu toate acestea, se pare că Eisenstein a mers pe linia trasată de Meyerhold în Tristan şi a conceput un spectacol în genul „realismului teatral” al acestuia. Decorurile (realizate de Piotr Viliams) urmau să fie implicate organic în acţiunea de pe scenă. De exemplu, frunzele copacului în care îşi înfipsese Wotan sabia urmau să îşi schimbe culoarea şi să foşnească, iar stâncile pe care Siegmund se luptă cu Hunding aveau să se înalţe şi să cadă. În drumul ei spre locul unde trebuie să zacă adormită în aşteptarea lui Siegfried, Brünnhilde primeşte omagiul copacilor, care se înclină pentru a o saluta. Uneori Eisenstein pare să devieze destul de mult de la partitura dramei. De exemplu, în actul I, în timp ce Siegmund îşi spune povestea, din trunchiul copacului apare însuși Wotan, grupul celor opt walkyrii este augmentat, se introduc „coruri pantomimice” care servesc drept fundal acţiunii principale etc. Celebrul pasaj „cavalcada walkyriilor” urma să fie amplificat prin difuzoare amplasate în sală, dar dificultăţile tehnice prea mari au împiedicat realizarea acestui plan.

Aflată în continuarea experimentelor avangardiste ale anilor 1920, întrerupte în timpul celui de al patrulea deceniu al secolului trecut, montarea cu Walkyria a avut succes şi a provocat multe discuţii. Din păcate nu au avut loc decât şase reprezentaţii, iar proiectul unei Tetralogii integrale (Eisenstein schiţase deja câteva decupaje regizorale pentru Götterdämmerung) nu s-a materializat. Şi mai ghinionistă a fost montarea cu Lohengrin de la Leningrad, a cărei premieră de la 17 iunie 1941 a reprezentat totodată unicul spectacol, căci cinci zile mai târziu Germania a atacat URSS şi s-a ales praful de toată „colaborarea culturală”.

Postarea de azi se bazează pe lucrarea Wagner and Russia de Rosamund Bartlett, din care sunt reproduse şi imaginile.

Mai jos, câteva schiţe ale lui Eisenstein pentru Walkyria şi fotografii ale unor scene din spectacol:

Schiţă realizată de Eisenstein pentru proiectul Götterdämmerung (nerealizat):