sâmbătă, 1 februarie 2014

☺☺ Cristian Sandache - Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej

Intitulat, destul de pompos, Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej (Mica Valahie, 2011), volumul lui Cristian Sandache  îl lasă nedumerit pe cititor, căci nu va găsi în el s-ar fi aşteptat judecând după titlu, anume o prezentare sintetică a chestiunii spinoase a relaţiei dintre literatură şi propagandă în intervalul respectiv (1948-1965). După un capitol introductiv destul de scurt, deşi nu lipsit de interes (Se crapă zorii unei alte ere), care evocă perioada de tranziţie dintre 1944 şi 1948, autorul ne propune o succesiune de aproape treizeci de studii de caz pentru tot atâţia autori socotiţi probabil relevanţi pentru primele două decenii de comunism. Aceste capitole sunt alcătuite după aceeaşi schemă: o scurtă prezentare a origininilor sociale ale autorului avut în vedere, apoi analiza pe text, cu numeroase citate, a operelor socotite mai semnificative în contextul realismului socialist, urmată de un epilog sumar care descrie evoluţia post-1965 a artistului.

Cristian Sandache a selecţionat atât scriitori, cât şi teoreticieni ai literaturii. Indiferent de specialitate, majoritatea acestora sunt la rândul lor clasificabili axiologic. Unii sunt irecuperabili esteticeşte. Alţii, odată trecute vremurile cumplite ale primelor decenii de comunism, dau şi opere valoroase. Din prima categorie, cazuri notorii: celebrul, în epocă, A. Toma, harnic versificator, socotit al doilea după Eminescu în ierarhia poetică sau romancierul V. Em. Galan (remarcat pentru ilizibilul său Bărăgan), dramaturgul Mihail Davidoglu, cel cu Cetatea de foc, gardieni ideologici ca N. Moraru sau M. Novicov. Din cea de a doua: Dan Deşliu (autorul poemului Lazăr de la Rusca), devenit peste decenii poet interesant şi disident anticomunist sau Maria Banuş şi Eugen Jebeleanu, cu cariere antebelice şi post-Dej respectabile. Nu lipsesc G. Călinescu sau Arghezi, cu reverenţele lor în faţa regimului, mai scârboase, îmi pare, din partea celui dintâi. Pentru ilustrare, iată câteva rânduri abominabile scrise de Călinescu în 1948, într-o vreme de mari privaţiuni pentru omul de rând:

Cred că nu este om de bună înţelegere care să nu-şi dea seama de miraculoasele progrese pe care le-am făcut. Muream de foame, n-aveam nici pâine, nici bani cu ce s-o cumpărăm. Acum franzelele stau mormane la colţurile de stradă ca într-un paese di Cucagna şi vitrinele gem de şunci.

Numele alese, specialităţile şi valorile sunt aşadar diverse. Felurite sunt şi gradele de notorietate, căci alături de un Ov. S. Crohmălniceanu sau Paul Georgescu (cerberi stalinişti care au ştiut să-şi pună în valoare inteligenţa odată ce s-a produs relaxarea) găsim nume precum Isac Ludo, A.G. Vaida sau Jacob Popper, cunoscuţi astăzi mai mult istoricilor literari decât publicului laic. În treacăt fie spus, e suprinzătoare lipsa din carte a unor corifei ai realismului socialist precum Nina Cassian. Altminteri efortul întreprins de autor este considerabil, iar lucrarea oferă un material ilustrativ deosebit de bogat. Din păcate, analizele de text sunt pedestre în cel mai bun caz şi lipsite de strălucire, fără a spune neapărat lucruri incorecte. Analistul e bine intenţionat, însă uneori lipsit de inspiraţie şi stângaci de-a dreptul. Iată ce ni se spune, printre altele, despre adevărata sovietizare a României în opera unora din scriitorii ilustraţi:

Probabil că, asemenea liderului comunist bulgar Todor Jivkov la un moment dat şi Alexandru Toma ar fi fost obsedat de o asemenea idee. (Se cunoaşte deja faptul că spre finalul carierei sale politice Jivkov se gândea serios ca Bulgaria să devină o simplă republică sovietică).

Nici rigoarea referinţei critice nu e însuşirea cea mai valoroasă a cărţii, căci ne întâlnim nu rareori cu formulări precum „un politolog afirma că...” fără să ni se spună cine. De formaţie istoric, Cristian Sandache recurge, pe drept cuvânt, la expertiza unor critici literari. De departe, cel mai des invocat este Marian Popa, un specialist controversat. Toate acestea subminează succesul efortului întreprins de autor, iar dacă adăugăm şi nenumăratele erori de punctuaţie sau scăpări ale exprimării rezultatele se vădesc a fi chiar mai modeste. Totuşi, Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej conţine un material primar bogat şi nenumărate fragmente de text relevante pentru spiritul oribil al vremurilor respective şi se poate bucura de aprecierea cititorului mai indulgent, dispus să treacă peste scăderile lucrării.

Niciun comentariu: