Cărţi în ţiplă

Lenea de a posta pe blog la întoarcerea din vacanţă nu o egalează, probabil, decât pe aceea dinainte de aceeaşi perioadă a anului. Această situaţie odată admisă şi, desigur, fără a face vreun efort de a o îndrepta, nu-mi rămâne decât să reiau însemnările.

Am fost prin destule librării vara asta şi am observat apariţia unui obiect calitativ nou (să nu se sperie nimeni, nu urmează celebra definiţie a operei de artă a lui Tudor Vianu): cartea trasă în ţiplă. Nu-i greu să-ţi imaginezi frustrarea unei bune părţi a cititorilor atunci când încearcă, din inocentă curiozitate, să răsfoiască un volum şi se lovesc de zidul de plastic mai potrivit să protejeze câteva felii de parizer sau de caşcaval decât o carte. Procedeul învelirii tipăriturii în plastic a apărut, pare-mi-se, pentru a-i apăra pe minori de tentaţiile reprezentate de literatura deocheată. Nu-i nimic, el s-a extins la literatura... punct. Pe bună dreptate, nu? Doar n-au să-şi lase editurile mândreţe de cărţi la voia degetelor jegoase ale cititorilor care nu fac decât să le răsfoiască, dar de cumpărat, mai încet (că-s şi ieftine rău).

Până la un punct metoda poate fi, dacă nu aprobată, măcar justificată. E cazul cărţilor vândute împreună cu ziarele, adesea la tarabe improvizate, expuse prafului şi intemperiilor (nu discut aici dacă e bine sau nu ca ziarele să apară însoţite de cărţi, asta e o poveste separată şi nu interesează aici). Justificarea s-ar putea extinde eventual (tot sub alibiul necesităţii de a proteja volumul) şi la lucrările clasicilor, despre care se presupune că-s destul de cunoscute şi nu presupun, pentru opţiunea de a le cumpăra sau nu, răsfoirea).

Ce te faci însă cu noile apariţii editoriale? Intri în librărie şi dai, bunăoară, de ultima carte a lui Dan Sociu (autorul e ales întâmplător) trasă în folie de mezeluri. Ai cumpăra-o, dar simţi nevoie s-o răsfoieşti, chiar dacă ai mai citit ceva de acelaşi autor şi eşti, cum s-ar zice, avizat. Autorul nu-i nici Goethe, nici Dostoievski (ba chiar e la ani-lumină distanţă de aceştia ca valoare), aşa că, cititor onest, ai vrea să arunci o privire înainte de a da banii la casă. Să citeşti textul de pe coperta a IV-a nu te ajută prea mult, căci fiecare negustor îşi laudă marfa, iar editura va avea grijă să apară acolo numai elogii la adresa cărţii şi a autorului. Iată cum cumpărarea unei cărţi ajunge să semene din ce în ce mai mult cu un joc de noroc.

Las la o parte plăcerea de a zăbovi într-o librărie şi de a răsfoi cărţi. Cârnăţarii Editorii noştri nu par să ţină seama de asta, important e să iasă banii (nici nu-s sigur că ies). Ce contează că prin alte părţi nu se pomeneşte de cărţile astea cu prezervativ, las' că sunt ai noştri inventivi - n-am inventat noi condeiul purtăreţ fără sfârşit? Am un bun prieten, cititor înfocat, care n-are, din păcate, bani să-şi cumpere câte cărţi ar dori, aşa că îşi luase obiceiul să mai citească prin librării si hypermarketuri. Va trebui să-şi cam pună pofta în cui şi să privească cu jind prin stratul de polietilenă.