Azi reiau (fără vreo modificare) o postare recentă de pe blogul prozatorului Marin Anton. Un experiment interesant de sociologie a lecturii:
Despre literatura şi proza românească cu dragoste şi abjecţie
Ceea ce voi spune acum nu are pretenţia vreunei analize aprofundate, bazate pe date statistice şi sintetizate metodic. Spun şi eu doar ce observ în jurul meu, iar toate acestea mă pun destul de serios pe gânduri.
Am avut în ultima vreme niscaiva discuţii cu tot felul de oameni, mai ales tineri, despre literatura română în general şi despre proza românească contemporană în special. O primă întrebare - pusă adolescenţilor - a fost cum li se pare materia numită şcolăreşte "română". Răspunsul aproape unanim - opt din nouă, ca să fiu ma precis - a fost: "E naşpa de nu se poate!". Al nouălea mi-a zis dând din umeri: "De obicei e o prostie şi te plictiseşti de mori la orele alea, da' din când în când mai sunt şi scriitori sau bucăţi mai mişto." "Şi cam care ar fi scriitorii mişto?", am întrebat plin de speranţă. Băiatul a stat un pic, după care a zis: "Acum, pe moment nu ştiu să-ţi spun, da' îmi aduc aminte că Creangă a fost chiar tare. A! Şi Caragiale-i mişto. De alţii nu ştiu să-ţi zic acum, pe loc." Atunci şi-au amintit şi alţi doi de Creangă şi de Caragiale, aderând şi ei la spusele colegului: "Aaa, da, frate, Creangă şi Caragiale-s mişto." Le-am amintit de Radu Tudoran şi de Toate pânzele sus. Majoritatea lor au dat iar din umeri şi au zis că, da, şi ăsta a fost mişto, au văzut filmul. Doar doi dintre ei citiseră şi cartea. Au fost câţiva care au zis că şi Mihail câine de circ a fost mişto. Am zâmbit şi le-am explicat că Mihail câine de circ a fost scris de Jack London. S-au mirat şi au zis privindu-mă neîncrezători: "Bine, da' filmu' era românesc!"
Trecând la contemporani am avut alte surprize. Încercaseră să citească, printre altele, Băgău sau 69, dar nimeni nu le terminase. "De ce?", i-am întrebat. "Fiindcă erau cam fâsâite şi aveau numa' caterinci de doi lei în ele", mi s-a răspuns. Am întrebat de premiata Cruciada copiilor a Florinei Ilis. Auziseră de ea, iar iubitorul de Creangă chiar încercase să o citească, dar renunţase rapid după un număr oarecare de pagini. "De ce?", l-am chestionat. "Fiindcă era total aiurea! Cică-i cu copiii din ziua azi, da' ăia din carte ascultă muzică la casetofoane şi n-are niciunu' empetrei sau ceva. O făcătură, ce mai!" I-am întrebat atunci dacă citiseră ceva de Dan Lungu, Filip Florian, Matei Florian, Răzvan Rădulescu, Radu Aldulescu. Au zis că: "nu, nu ne-am riscat la aşa ceva". "Păcat! Măcar unul din ei cred că v-ar fi plăcut!", am zis şi li s-o fi părut că vorbele mele aveau o nuanţă de insistenţă. O fată a dat sâcâită din umeri: "Ei, ce naiba să-ţi placă? Doar sunt scriitori români!".
Oftând, m-am intersat dacă mai citesc şi altceva în afară de presă, ca de exemplu literatură străină. Răspunsurile lor m-au lăsat cu gura căscată. Tinerii aveau nişte lecturi neaşteptat de variate, deşi poate că ar fi fost considerate de un pedant ca fiind destul de inegale valoric şi ciudate. Nu numai din clasicii literaturii universale, ci şi din scriitorii moderni sau contemporani. Am fost surprins nu de lecturile lor din Chuck Palahaniuk sau de cele din J.K. Rowling - sigur, o să mi se spună că mai ales scrierile doamnei Rowling sunt literatură de consum -, ci de faptul că vorbeau cu entuziasm despre De veghe în lanul de secară, romanul unei adolescenţe aparţinând altei generaţii.
Iată că, din fericire, dădusem de nişte tineri care citeau, mi-am zis după ce m-am despărţit de ei. Totuşi, nu puteam să fac abstracţie de nepăsarea, ca să nu zic de-a dreptul ostilitatea pe care o manifestau faţă de proza românească.
De unde o proveni această aversiune? Din orele de "română" şi reala lor ariditate? Din insuficienta promovare a scriitorilor români contemporani? Un răspuns franc şi dur - nu ştiu cât de exact, dar asupra căruia reflectez - l-am primit tot de la un adolescent care ştia însă că şi eu scriu (dar care n-a citit niciun text de-al meu din principiu cred). După un timp de reflecţie, mi-a zis uşor jenat: "Chestia e că voi scrieţi de parcă n-o faceţi decât ca să vă citiţi unu' pe altu' sau să vă citească criticii şi să vă dea premii. Fără supărare, da' scrieţi nişte aiureli plicticoase la maxim care, în rest, nu interesează pe nimeni altcineva pe lumea asta!"
Acum, deh, poate n-oi fi întrebat eu pe cine trebuie şi nici n-am făcut-o cu vreo umbră de profesionalism. Dar subliniez încă o dată: tinerii aceia încă mai citeau!
O să vă întrebaţi unde e "dragostea" din titlu. Bănuiesc că totuşi or mai descoperi şi câţiva curajoşi proza românească contemporană. În fond, chiar şi tirajele acestea anemice demonstrează că unii mai gustă şi aşa ceva.
Despre poezie n-am mai întrebat nimic. Prefer să-mi păstrez iluziile...
Despre literatura şi proza românească cu dragoste şi abjecţie
Ceea ce voi spune acum nu are pretenţia vreunei analize aprofundate, bazate pe date statistice şi sintetizate metodic. Spun şi eu doar ce observ în jurul meu, iar toate acestea mă pun destul de serios pe gânduri.
Am avut în ultima vreme niscaiva discuţii cu tot felul de oameni, mai ales tineri, despre literatura română în general şi despre proza românească contemporană în special. O primă întrebare - pusă adolescenţilor - a fost cum li se pare materia numită şcolăreşte "română". Răspunsul aproape unanim - opt din nouă, ca să fiu ma precis - a fost: "E naşpa de nu se poate!". Al nouălea mi-a zis dând din umeri: "De obicei e o prostie şi te plictiseşti de mori la orele alea, da' din când în când mai sunt şi scriitori sau bucăţi mai mişto." "Şi cam care ar fi scriitorii mişto?", am întrebat plin de speranţă. Băiatul a stat un pic, după care a zis: "Acum, pe moment nu ştiu să-ţi spun, da' îmi aduc aminte că Creangă a fost chiar tare. A! Şi Caragiale-i mişto. De alţii nu ştiu să-ţi zic acum, pe loc." Atunci şi-au amintit şi alţi doi de Creangă şi de Caragiale, aderând şi ei la spusele colegului: "Aaa, da, frate, Creangă şi Caragiale-s mişto." Le-am amintit de Radu Tudoran şi de Toate pânzele sus. Majoritatea lor au dat iar din umeri şi au zis că, da, şi ăsta a fost mişto, au văzut filmul. Doar doi dintre ei citiseră şi cartea. Au fost câţiva care au zis că şi Mihail câine de circ a fost mişto. Am zâmbit şi le-am explicat că Mihail câine de circ a fost scris de Jack London. S-au mirat şi au zis privindu-mă neîncrezători: "Bine, da' filmu' era românesc!"
Trecând la contemporani am avut alte surprize. Încercaseră să citească, printre altele, Băgău sau 69, dar nimeni nu le terminase. "De ce?", i-am întrebat. "Fiindcă erau cam fâsâite şi aveau numa' caterinci de doi lei în ele", mi s-a răspuns. Am întrebat de premiata Cruciada copiilor a Florinei Ilis. Auziseră de ea, iar iubitorul de Creangă chiar încercase să o citească, dar renunţase rapid după un număr oarecare de pagini. "De ce?", l-am chestionat. "Fiindcă era total aiurea! Cică-i cu copiii din ziua azi, da' ăia din carte ascultă muzică la casetofoane şi n-are niciunu' empetrei sau ceva. O făcătură, ce mai!" I-am întrebat atunci dacă citiseră ceva de Dan Lungu, Filip Florian, Matei Florian, Răzvan Rădulescu, Radu Aldulescu. Au zis că: "nu, nu ne-am riscat la aşa ceva". "Păcat! Măcar unul din ei cred că v-ar fi plăcut!", am zis şi li s-o fi părut că vorbele mele aveau o nuanţă de insistenţă. O fată a dat sâcâită din umeri: "Ei, ce naiba să-ţi placă? Doar sunt scriitori români!".
Oftând, m-am intersat dacă mai citesc şi altceva în afară de presă, ca de exemplu literatură străină. Răspunsurile lor m-au lăsat cu gura căscată. Tinerii aveau nişte lecturi neaşteptat de variate, deşi poate că ar fi fost considerate de un pedant ca fiind destul de inegale valoric şi ciudate. Nu numai din clasicii literaturii universale, ci şi din scriitorii moderni sau contemporani. Am fost surprins nu de lecturile lor din Chuck Palahaniuk sau de cele din J.K. Rowling - sigur, o să mi se spună că mai ales scrierile doamnei Rowling sunt literatură de consum -, ci de faptul că vorbeau cu entuziasm despre De veghe în lanul de secară, romanul unei adolescenţe aparţinând altei generaţii.
Iată că, din fericire, dădusem de nişte tineri care citeau, mi-am zis după ce m-am despărţit de ei. Totuşi, nu puteam să fac abstracţie de nepăsarea, ca să nu zic de-a dreptul ostilitatea pe care o manifestau faţă de proza românească.
De unde o proveni această aversiune? Din orele de "română" şi reala lor ariditate? Din insuficienta promovare a scriitorilor români contemporani? Un răspuns franc şi dur - nu ştiu cât de exact, dar asupra căruia reflectez - l-am primit tot de la un adolescent care ştia însă că şi eu scriu (dar care n-a citit niciun text de-al meu din principiu cred). După un timp de reflecţie, mi-a zis uşor jenat: "Chestia e că voi scrieţi de parcă n-o faceţi decât ca să vă citiţi unu' pe altu' sau să vă citească criticii şi să vă dea premii. Fără supărare, da' scrieţi nişte aiureli plicticoase la maxim care, în rest, nu interesează pe nimeni altcineva pe lumea asta!"
Acum, deh, poate n-oi fi întrebat eu pe cine trebuie şi nici n-am făcut-o cu vreo umbră de profesionalism. Dar subliniez încă o dată: tinerii aceia încă mai citeau!
O să vă întrebaţi unde e "dragostea" din titlu. Bănuiesc că totuşi or mai descoperi şi câţiva curajoşi proza românească contemporană. În fond, chiar şi tirajele acestea anemice demonstrează că unii mai gustă şi aşa ceva.
Despre poezie n-am mai întrebat nimic. Prefer să-mi păstrez iluziile...
16 comentarii:
punct ochit!
@ mofturi de ochelarist
Nu eu am 'ochit', ci Marin Anton, desigur.
Eu cred că tinerii vor citi mereu. Nu contează statistica, contează calitatea :)
@ Monica Tarţa
Nu era vorba nicaieri, cred, de statistica, dar poate ca am inteles altceva citind acelasi text. Cat despre credinta dvs... greu sa va contrazica cineva, desi motive ar cam fi.
Dupa prima jumatate a articolului, m-am crucit, dar cand am auzit ca totusi citesc, mi-am mai revenit un pic. Si este adevarat..tendinta din ziua de azi este sa citesti autori straini, nu neaparat ca sunt comericiali, ci poate si pentru ca editurile si librariile promoveaza acest lucru...Recunosc, ma numar printre, dar incerc sa ma tratez (am cumparat cartea "Brandind pe frontul de Est", care mi se pare foarte buna si nici nu am ajuns la jumatate).
@ Sorana Ciovica (Rotaru)
Eu m-am mirat ca mai citesc carti.
chiar a fost vorba despre niste adoloscenti care citesc.
a trasnaie: niste adolescenti pe care-i cunosc,cand i-am intrebat la ce filme se mai uita, mi-au spus ca nu se mai uita la filme, ca-s prea lungi, prefera serialele.
@ Yuki
Just, postarea e despre adolescenti care citesc, evident ca nu orice. Chestia cu serialele e furat de caciula - or fi mai scurte episoadele, dar sunt multe, asa ca in ansamblu... :)
Editurile din ROmania nu stiu cum sa isi faca cunoscuta marca romaneasca, ca sa spun asa.
@ i4ever
Cred ca lucrurile sunt mai complicate. Drept e si ca editurile de la noi dau foarte des dovada de amatorism, dar probabil se incadreaza si aici in marja generala a incompetentei nationale.
Adolescenții pe care îi cunosc eu, încă citesc. Printre preferințele lor nu se numără capodoperele literare ci lucrările cu a căror eroi se pot identifica și a căror atmosferă se apropie de cea în care trăiesc ei.
@ cool4me2010
E limpede, fiecare cu adolescentii lui.
Păi dacă pomeniţi de toţi oigofrenii "postmodernişti"! Nici vorbă să pomeniţi de Marin Preda sau Eugen Barbu, de Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu ori Marin Sorescu. "Cireşarii" lui Chiriţă chiar put? Nu! Dar nu e corect politic să pomeniţi de el, îmi pare.
@ Donkeypapuas
Ma tem ca oligofrenia nu tine seama, in raspandirea ei, de curentele literare.
Cat priveste selectia autorilor despre care scriu pe blog, ea e desigur personala. De regula am scris despre autorii cititi in ultima vreme, pe cei despre care ma infierati ca nu scriu i-am citit mai demult. Faptul ca nu scriu despre un autor sau altul nu inseamna ca e bun sau prost. Valabil si despre autorii despre care scriu :
Uite ca prin postarea asta am ajuns la blogul domnului Marin Anton, multam. Am lasat si acolo un comentariu care se referea in special la o intrebare mai mult retorica: oare noi, astia crescuti sub comunisti, am fi citit tot atit de mult in adolescenta pe cit am facut-o daca aveam variante de distractie ca internet, email, ipods etc? Nemaivorbind ca, sincer, nici eu n-am citit chiar toata literatura romana ce ni se baga pe git la scoala atunci - si da, programa actuala pare total depasita, ca si profii si metodele lor, deh.
De vreo sapte ani eu locuiesc si imi cresc copiii in Canada. Am facut si eu o remarca despre ce mai citeste adolescentul canadian pe blogul meu. Pare ca preferinta pentru aventura si fantastic e un fenomen universal (daca Dumnezeu a murit, cineva trebuie sa-i ia locul, nu?) Daca va intereseaza, aici: http://schoolskull.blogspot.com/2011/01/books-for-teens.html
@ Zee
Am sa va raspund la intrebare, desi o sa credeti ca la vremea cuvenita nu m-au invatat ca nu se raspunde la asemenea intrebari.
Probabil nici cei crescuti in comunism n-ar fi citit la fel de multa literatura pe suport conventional daca ar fi avut la dispozitie alternativele pe care le pomeneati. Lumea se schimba, suporturile la fel. Probabil ca si adolescentii de azi citesc destul de mult, dar sunt semne pe un display, nu caractere pe hartie si cu atat mai putin pe o pagina de carte.
Daca ar fi insa vorba doar de o schimbare de suport, desigur ca ar trebui sa ne intrebam de ce adolescentii de azi nu citesc in format ebook ce citeau parintii lor in comunism.
Ramane, desigur, si chestiunea unei educatii administrate adesea de indivizi lipsiti de har, cu programe si metode obtuze, care n-au cum sa contribuie la cresterea numarului de cititori. Toate acestea sunt chestiuni mult prea vaste ca sa le lamurim noi aici.
Trimiteți un comentariu