☺☺☺☺David Crystal - Language and the Internet

i

Să scrii pe un blog despre cartea lui David Crystal Language and the Internet (Cambridge University Press, ediţia a II-a, 2006) poate părea o întreprindere narcisistică sau autoreferenţială (dacă nu-i totuna, desigur). E, păstrând proporţiile, să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Crystal, lingvist britanic cunoscut mai degrabă pentru preocupările lui din domeniul anglisticii normative sau al lingvisticii aplicate, nu-şi propune să zguduie disciplina propunând noi teorii sau formalisme complicate, ci mai degrabă să întreprindă un exerciţiu de stilistică bazat pe imensul material lingvistic pe care îl oferă internetul. Este, după cum afirmă însuşi autorul, o perspectivă lingvistică asupra internetului şi ea are în vedere toate dimensiunilor majore ale limbajului, în versiunea sa scrisă, desigur: elemente (orto)grafice, caracteristici gramaticale, lexicale şi de discurs.

Mediul specific de exprimare exercită o presiune uriaşă asupra limbajului, aşa cum îl ştim din variantele sale orale sau chiar scrise pe materiale clasice (hârtie). Autorul acordă importanţa cuvenită acestei presiuni şi mai ales consecinţelor ei asupra formei pe care o îmbracă limbajul folosit pe internet (numit, cu un termen anglo-saxon de sonoritate orwelliană care nu ştiu dacă are şanse să se impună în română, netspeak). Multe din trăsăturile netspeak-ului ar fi reacţii la constrângerile mediului electronic, la „tensiunea dintre natura mediului şi obiectivele şi aşteptările utilizatorilor“. E vorba, în multe privinţe, de caracteristici care disting limbajul scris de cel vorbit, dar ar fi probabil o simplificare să reducem situaţia la acest contrast.

David Crystal consacră capitole substanţiale problemelor legate de expresia lingvistică a identităţii pe internet, de limbajul folosit în e-mail-uri, chatgroup-uri sau în lumile. Nu lipseşte un capitol consacrat blogurilor, la care am să mă refer un pic mai pe larg.

În 2001 (când a apărut prima ediţie a lucrării) şi chiar în 2006 (anul actualei ediţii), blogurile mai figurau încă la capitolul Varietăţi noi (al optulea din carte), ceea ce, dacă ne uităm la explozia domeniului în ultimii 2-3 ani, poate stârni duioşie. După o scurtă introducere în care ne e lămurită originea termenului, atestat prima dată în 1997 (etimologia e, de altfel, binecunoscută, de la web + log, iar vorba a fost declarată cuvântul anului în 2004 - e o veşnicie de atunci), secţiunea despre bloguri prezintă şi o savuroasă familie de cuvinte. Mulţi termeni sunt arhicunoscuţi şi au pătruns, cu sau fără minime ajustări, şi în limba română: blogging, blogger, blogroll, blogosferă. Unii sunt mai rari şi mai depărtaţi de vorbitorii de mult-e-dulce-şi-frumoasă: blogoise/blogerati sunt cunoscătorii în ale blogurilor, iar un bleg nu este o persoană lipsită de energie, ci un blog care cere ceva (beg) de la cititorii săi (de pildă, bani), aşadar blog + beg = bleg (tehnică cunoscută în morfologia derivaţională drept portmanteau).

Discuţia atinge şi o dimensiune mai profundă, iar autorul face o afirmaţie interesantă, deşi poate niţel hazardată:

Blogurile personale ilustrează un lucru care nu se mai găseşte astăzi nicăieri: o varietate de scris destinată consumului public, care se prezintă exact aşa cum a scris-o autorul, care nu este expusă constrângerilor dictate de convenţiile altui gen şi care privilegiază idiosincrazia lingvistică. Numesc această varietate, prin analogie cu versul liber, proză liberă.

De reflectat.

Pentru că veni vorba de constrângerile mediului, nu-i aici locul unei prezentări mai lungi a acestei cărţi, deşi ar merita-o (poate revin la ea cu ocazia altei postări). Nu de alta, dar, spune David Crystal, dacă postările de pe un blog sunt prea lungi, autorul blogului poate fi acuzat de... blogoree.

Language and the Internet e o carte pe care o pot citi cu destulă plăcere şi nespecialiştii, desigur în măsura în care sunt interesaţi de problemele limbii. Deşi avertizam la început că lucrarea nu se avântă în adâncuri teoretice, există incursiuni de mai mică amploare şi în chestiuni mai aride pentru laici, dar deosebit de interesante pentru cei mai avizaţi, bunăoară aplicaţii ale maximelor conversaţionale ale lui Paul Grice la limbajul internetului. Desigur, totul în limba engleză, limbă din care e preluat şi materialul ilustrativ. Până la o eventuală traducere românească mai e mult de aşteptat şi vor mai ieşi, cred, destule ediţii ale volumului.

PS Am citit cartea în condiţii foarte bune pe iPad, folosind programul Stanza. Traducerea fragmentelor îmi aparţine.