vineri, 10 decembrie 2010

Readere pentru iPad

Titlul postării - rebarbativ, fără îndoială - e nimica toată faţă de conţinutul ei, care îi va oripila fără îndoială pe adepţii necondiţionaţi ai cititului de cărţi clasice din celuloză. O recunosc deschis (şi nu-i prima oară că o fac): fără să mă declar adeptul teoriei potrivit căreia cărţile vor dispărea, îmi place să citesc cărţi electronice. Toate bune şi frumoase, citim cărţi electronice, dar pe ce dispozitive?

Am scris ceva mai demult aici despre experienţa mea cu Amazon Kindle şi chiar cu mult mai incomodul iPhone. Azi, despre iPad. S-o spunem din capul locului, dispozitivul e din altă categorie. Şi ca preţ, şi în materie de posibilităţi. Eu am versiunea fără 3G (îmi ajunge reţeaua wireless din casă), dar cu un hard de 64 GB (suficient, dacă ţii seama că aparatul nu-i făcut să depozitezi pe el fişiere). Am instalat şi am folosit, până acum, 3 programe de citit cărţi electronice (celebrele „readere“), după cum urmează:

Stanza e un program destul de robust şi care permite încărcarea direct de pe PC folosind, desigur, odiosul iTunes, asta dacă nu vrei, desigur, să cumperi cărţi online sau să le descarci pe cele gratuite. Există posibilitatea organizării pe autori sau grupuri, ceea ce nu e rău, mai ales dacă ai un număr mare de cărţi. Răsfoirea şi întoarcerea paginilor se fac destul de uşor şi natural, gestul fiind destul de asemănător cu cel folosit pentru cărţile adevărate. Stanza se comportă însă destul de prost (înţepeneşte de-a binelea) dacă vrei să încarci şi să vizualizezi fişiere de dimensiuni mai mari.

Bluefire Reader face cam aceleaşi lucruri ca Stanza, dar ne asigură că suportă Adobe ebook DRM. Deocamdată îi cred pe cuvânt, pentru că n-am încercat să citesc asemenea fişiere. De explorat, mai ales că unul din recent lansatele site-uri de cărţi electronice româneşti mizează pe formatul respectiv.

Bookman mi s-a părut, cel puţin până acum, cel mai promiţător dintre readere şi asta cel puţin pentru că permite vizualizarea relativ uşoară a unor fişiere de mari dimensiuni. Mai mult, el dispune de o funcţie tip History, care îţi arată ce cărţi ai citit în ultima vreme şi, desigur, la ce pagină ai rămas, ceea ce îţi permite să reiei lectura cărţii dorite. Mai mult, dacă te-ai săturat să citeşti o carte in Bookman, programul îţi dă voie s-o exporţi către un alt reader instalat.

În materie de funcţionalitate şi uşurinţă a utilizării (includ aici şi naturaleţea, adică apropierea de cititul clasic), readerele nu diferă prea între ele. Toate permit modificarea contrastului (plus aşa-zisul citit pe vreme de noapte) şi mărirea, dacă este nevoie, a dimensiunii textului. Din păcate, niciunul din cele trei programe nu e foarte uşor de utilizat când e vorba să sari de la o pagină la alta, neadiacentă (funcţia Go to page...). Utilizatorul se vede nevoit să dea cu deştul pe display până i se acreşte, ceea ce poate deveni frustrant la cărţile cu foarte multe pagini. Un neajuns fizic îl reprezintă greutatea destul de mare a iPad-ului propriu-zis (care trece binişor de juma' de kil), aşa că uneori îţi înţepenesc braţele de-a binelea citind. Nu-i un capăt de ţară, versiunile ulterioare vor cântări mai puţin, asta e clar.

O întrebare firească e de unde faci rost de cărţi electronice româneşti (că străine-s gârlă, pe bani sau nu). Editurile noastre sunt încă timide la capitolul ăsta. Corect books a zgâriat suprafaţa, dar mai e un drum lung până să se cearnă grâul de neghină. Humanitas îşi anunţă destul de pompos aici intrarea în era digitală, atât că în buna noastră tradiţie a formelor fără fond site-ul nu conţine, desigur, nimic. Polirom pune la dispoziţie amatorilor câteva zeci de cărţi. Gratuit. E ceva, deşi nu prea mult. Până la noi ordine nu ne rămâne decât să ne descurcăm cum putem. Dacă asta implică şi o doză de piraterie, s-o spună alţii.

Photo credits: http://www.ipadbasic.com/what-ipad-reader-for-ebooks-should-i-get/

8 comentarii:

Mircea Pricajan spunea...

un început promiţător: http://www.nemira.ro/ebooks/

Micawber spunea...

@ Mircea Pricajan

Intr-adevar, nu e mai rau decat la Polirom.

Anton spunea...

Comentariul dumneavoastră mi-a dat un impuls să-mi exprim şi eu nişte păreri pe tema asta, pe blogul propriu. Sigur, cu mult mai puţin tehnice şi dintr-un alt punct de vedere. Poate că aceste păreri ale noastre vor suscita o dezbatere mai amplă, măcar pe bloguri, astfel încât să-i mai trezească din somnolenţă şi pe vajnicii şi profund meditativii noştri editori. Vremea cărţii electronice a venit deja şi - chiar dacă impactul ei poate că-i un pic exagerat prin compararea cu cel produs de tiparul lui Gutenberg - cred că efectele ei benefice nu vor întârzia să apară. Asta chiar dacă paralelipipedul de celuloză va coexista încă mult timp de aici înainte cu formatul electronic al cărţii. Iar literatura, zic eu, va merge mai departe, susţinută cel puţin la fel de bine de noul suport. Unul de care noile generaţii poate că se vor simţi mai atrase decât de cel vechi, care li s-o părea azi depăşit. Asta desigur nu exclude posibilitatea ca într-un mâine mai îndepărtat cartea tipărită să nu devină iarăşi un apreciat obiect de lux...

Micawber spunea...

@ Anton

Departe de mine - dupa cum ati si intuit - sa prorocesc disparitia cartii clasice. Asta nu inseamna ca nu prevad un viitor luminos cartilor electronice. Se va vedea daca editurile noastre vor pierde (si aici) batalia.

yuki spunea...

pentru profani in ale tehnologiei: cat costa un asemenea device + un programel de genul mentionate de dumneavoastra? cu alte cuvinte, care ar fi costul unei investitii initiale( fara pretul cartilor electronice).
multumesc

Micawber spunea...

@ yuki

iPad este o jucarie destul de scumpa, la fel ca majoritatea produselor Apple. Preturile variaza intre $499 pentru un aparat fara 3G (numai wireless) si cu 16 GB de memorie si $829 pentru unul cu 3G si 64 GB. Tineti insa seama ca pentru aparatul cu 3G trebuie sa platiti separat un abonament la internet, ca si cum ati avea un mobil in plus.

Vestea buna e ca pentru majoritatea programelor exista versiuni gratuite cat se poate de oneste si fara limitari tip 'demo'. Readerele pe care le-am pomenit sunt toate gratuite.

A Reader spunea...

Din cate vad, dv. chiar aveti de unde alege: iPad, Kindle, iPhone... Va invidiez un pic (fara rautate). Pe care dintre ele cititi cel mai mult ?

Din cate inteleg, aplicatiile de citit pt iPad aduc cu cele pt Android, despre care am de gand sa scriu. Si acelea au setari zi/noapte, reglarea luminozitatii si a marimii literelor, ceea ce face cititul pe ecran LCD sa nu fie chiar asa o cazna cum ma asteptam.

Pe langa Corect Books de care ziceati mai exista o librarie romaneasca de carti electronice, numita "Editia digitala".

yuki: ar fi folosit doar (sau in primul rand) pentru citit ? Daca da, imo e preferabil un ereader propriu-zis, cu eink (ecran cu aspect de hartie), gen Kindle sau Nook clasic sau Sony - si nici nu costa atata, primele doua au si variante pana la 150$ (sigur, la asta mai adaugi transport si TVA).

Micawber spunea...

@ A Reader

Ma numar probabil printre norocosii care isi pot permite sa experimenteze. iPad a fost criticat de unii pentru stralucirea afisajului ('glare'), dar cu toate astea e, pana acum, e-readerul meu preferat. E drept, Amazon Kindle are un display mai placut, dar cel putin prima versiune, cea pe care o am eu, e destul de butucanoasa si e destul de neprietenoasa fata de formatul pdf (necesita conversie separata, in timpul careia fisierele se corup adeseori).
N-am auzit de Editia digitala, dar e de vazut.