26 ianuarie 2011

☺☺☺ Victor Erofeev - Stalin cel Bun

Victor Erofeev îşi începe din senin cartea (e vorba de Stalin cel Bun, Paralela 45, 2006) scriind, pe primul rând al primei pagini: În sfârşit, l-am omorât pe tata. Şocant, nu? Noroc că un paragraf mai la vale autorul ne linişteşte: Ce-i drept, tata e încă în viaţă şi până mai deunăzi juca tenis de câmp în week-end-uri. Paricidul ratat ne explică apoi că e vorba de o „crimă politică“, nicidecum una comisă cu toporul (ca la PRO TV) sau vreo armă mai sofisticată. Putem răsufla uşuraţi, dar uşurarea e de scurtă durată, căci tot volumul e plin de afirmaţii tari (gen Stalin îl uimea pe tata prin bunătate sau tata e Stalin cel Bun) sau de relatări pe măsură, cum ar fi discuţiile dure între Ehrenburg şi Molotov. Şi tot aşa.

Puse în context, toate aceste lucruri nu mai apar din cale-afară de surprinzătoare. Victor Erofeev e fiul unui diplomat societic de rang înalt, la început translator preferat al lui Stalin, apoi, sub Hruşciov şi daragoi Leonid Ilici Brejnev, ataşat cultural la Paris şi reprezentant la UNESCO, după o trecere prin Stockholm, unde lucrase cu renumita madame Kollontai, mai cunoscută nouă din istorisirile lui Neagu Djuvara. Incidental, Erofeev-senior trebuie să fi fost coleg cu soţul celebrei gastronoame Julia Child. Victor se naşte imediat după război şi duce, după propriile mărturisiri, o viaţă minunată:

M-am născut în septembrie 1947. Am avut o copilărie fericită pe vremea lui Stalin. Un paradis senin. Sunt gata să concurez în acest sens cu Nabokov, care avea o ţinută sportivă suspectă. Eram şi eu un coconaş, doar că mă trăgeam din nomenclaturişti, pe când el - din aristocraţi.

Şi cum să nu fi fost copilăria fericită? Parisul, Paris, Coasta de Azur, Coasta de Azur. Moscova e departe, şi chiar când treci prin ea nu te freci de prostime, ci te ţii cu ai tăi, plimbându-te cu Volga, şi îţi faci cumpărăturile la magazine cu circuit închis. Traseul existenţial al tânărului Erofeev părea bine conturat. N-a fost să fie, pentru că de multe ori copiii nu urmează jaloanele trasate de părinţi. Pe scurt, devenit student şi, mai apoi, membru al intelighenţiei moscovite, Victor Erofeev se transformă - cauchemar! - în ditamai disidentul. În calitatea asta el scoate, alături de alţi curajoşi (dintre care îi putem nota pe Axionov, Bitov sau Evgheni Popov), Metropol, un almanah literar, în care se fac simţite viguroase nonconformisme şi elemente de critică la adresa stagnării brejneviste. Şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, almanajul e tradus şi în Occident. Belea majoră.

Apariţia Metropolului a dat naştere, aşa cum era şi de aşteptat, unui val de represalii. Erofeev şi colegii săi au fost prelucraţi şi ameninţaţi îndelung la Uniunea Scriitorilor. Pe plan familial, afacerea a pus capăt carierei diplomatice a tatălui. Pe lângă aceste semnificaţii de ordin personal, scandalul Metropol a avut şi rolul unui revelator şi a despărţit, ca să zic aşa, apele în lumea scriitoricească. S-a văzut cu mai multă claritate decât de obicei pe cine puteai conta şi pe cine nu în confruntarea cu cerberii regimului.

Avem aşadar de a face cu o scriere în bună măsură autobiografică, chiar dacă într-un loc Erofeev ne spune de la obraz că numai proştii scriu autobiografii. Pe scriitor, ştim bine, nu trebuie să-l crezi pe cuvânt nici când scrie cu litere grase (aşa cum o face uneori, apăsat, şi autorul nostru). Nu mă dau în vânt după asemenea procedee de manifestare a emfazei, dar din fericire cartea are merite care întrec asemenea neajunsuri. La capitolul acesta aş include redarea memorabilă unor scene - imaginate sau povestite de alţii - petrecute între mai marii URSS, în cap cu Stalin şi - tot memorabile - o serie de formulări surprinzătoare dar nu mai puţin incitante. Citez aici una singură: Stalin e creatorul totalitarismului magic. Oricum, rămânând la dictatorul sovietic, pentru Victor Erofeev Stalin e doi: e, mai întâi, Stalin-Stalin şi mai apoi, însăşi figura tatălui. Cât e de bun, indiferent de ipostază, rămâne de discutat. Oricum, cartea e extrem de interesantă şi merită citită, căci Erofeev e teribilist, grandoman chiar, enervant uneori, dar niciodată plicticos.

Niciun comentariu: