vineri, 18 mai 2012

Călăul Tito şi sosiile sale literare (I)


Declanşat în 1948, la doar câţiva ani de la sfârșitul războiului, conflictul dintre Tito şi Stalin avea să consume o mare cantitate de muniţie propagandistică în ţările-satelit ale URSS şi, desigur, şi la noi. Dacă în 1947 Tito făcea la Bucureşti o vizită triumfală şi era primit cu cordialitate de conducerea comunizantă, în anul următor situaţia avea să se schimbe. În 1949 se ţine la Bucureşti conferinţa Cominformului, ocazie cu care Gheorghiu-Dej prezintă un raport în care Tito şi „clica sa fascistă” sunt înfieraţi strident. S-au folosit cu acea ocazie etichete precum „călău” sau „Iuda”. Liderul iugoslav era prezentat ca trădător al măreţei cauze a comunismului, agent al imperialismului american şi (culmea, pentru că Tito se aflase în tabăra antinazistă) drept continuator al ideilor şi acţiunilor lui Hitler. Timp de aproape 7 ani conducătorul ţării vecine a fost unul din caii de bătaie favoriţi ai vectorilor de propagandă ai regimului de la Bucureşti. Probabil că mai toţi avem câte o rudă mai în vârstă care ne-ar putea descrie imensul afiş din Piaţa Victoriei care îl înfăţişa pe călău ţinând în mână o bardă din care picură sânge. Era o reprezentare canonică şi nu mai puţin iconică a directivelor de partid.

După cum era obiceiul în epocă, ideile venite de la conducerea de partid şi de stat erau implementate neîntârziat (şi de multe ori ad litteram, cu preluarea fidelă a terminologiei) în lucrări literare. Apărută în 1953, „cu prilejul sărbătoririi a cinci ani de la proclamarea Republicii Populare Române”, antologia Poezia nouă în Republica Populară Română conţine adevărate mostre horror de propagandă versificată. Sunt poeme interminabile, cu zeci de strofe, versificate de altfel foarte corect (versul liber sau versul alb erau interzise), printre care putem găsi şi câteva care se răfuiesc cu Tito.

Piesa de vitrină este intitulată chiar Broz-Tito călăul şi îi aparţine lui Radu Boureanu. Să cităm două strofe:

Spre New York faţa ai întors,
Bandit milog cerşind dolarii,
Ce ţi-i azvârlă cămătarii
Americani şi insularii
Pe-al ţării tale sânge stors.
[...]
Călău de sânge ud, Broz-Tito,
Giudeţul va veni curând;
Sentinţa: ştreangul legănând,
Demult popoarele-au rostit-o.

E adevărat, rima Broz-Tito/rostit-o e bogată, chiar dacă nu e foarte ingenioasă, iar imaginea banditului milog e de o prospeţime rară. Dan Deşliu, ajuns disident anticomunist peste vreo trec decenii şi ceva, are acum cu totul alte dominante. În numele vieţii, semnează! e un poem centrat pe aşa-zisa luptă pentru pace, care face referire la un apel pe care se călcau în picioare să-l semneze oameni din întreaga lume. Printre aceştia se numără şi nişte sârbi, desigur alături de oprimaţi din Spania sau Franţa:

Semnează în Spania viteji luptători
cu flinta şi inima trează.
Semnează ai Franţei docheri, turnători,
şi contra lui Tito, cu plumbi arzători
ai Serbiei vulturi semnează.

Mihu Dragomir e autorul mai multor poeme lungi cât veacul. În 1 Mai la Belgrad poetului îi atrage privirea Belgradul care nici n-a scăpat bine de nemţi că s-a şi văzut luat în stăpânire de alt tiran, trădător pe deasupra, Iuda-Tito, ca în raportul Cominformului:

Nemţi nu mai sunt. Wehrmachtul sfărâmat
demult în goană ţara-a părăsit-o.
Dar ca şi-atunci răsună, apăsat,
porunca morţii de la Iuda-Tito.

Nu-i primăvară. Negru evantai
acoperă Belgradul ars de jale.
Şi doar patrule, de întâiul Mai,
mai bocănesc pe uliţele goale

Nici poeţii ridicaţi din rândul minorităţilor naţionale (sau, cum li se spunea, al naţionalităţilor conlocuitoare) nu stau cu mâna în sân. Iată-l în acţiune pe Imre Horváth (Crunt să-l urâm, în traducerea lui Eugen Jebeleanu):

În temniţă-i la locul lui tâlharul.
Spionul ştreangu-şi merită cu vârf, —
Dar spune-mi tu, ce merită murdarul
Călău, făcând pe şeful, grasul stârv
Ce şi-a vândut nu numai ţara-ntreagă,
Ci însăşi pacea lumii, la obor ?
De mii de ori ne crească ura-n vlagă,
Când dăm în ucigaşul trădător.
Călăul Tito-i gâde peste gâzi,
Cu mult mai mârşav decât toţi [...]

Din păcate, lupta cu Tito nu se reduce la un duel propagandistic, ci ia şi forma unei represiuni dure îndreptate împotriva unor nevinovaţi. Despre acest aspect, dar şi despre reflectarea sa literară, data viitoare.

Niciun comentariu: