miercuri, 9 mai 2012

☺☺☺ Lavinia Betea – Poveşti din Cartierul Primăverii


Pentru postarea de azi m-ar tenta să fur de la Caragiale procedeul din Moşii (Tablă de materii) şi să limitez textul la transcrierea cuprinsului cărţii Laviniei Betea, Poveşti din Cartierul Primăverii (Curtea veche, 2010). Ar cam fi de ajuns pentru a ne da seama ce şi cum, iar cine ar fi tentat să citească volumul n-ar avea decât s-o facă. Titlul e, oricum, transparent, aproape autoexplicativ. E vorba de o colecţie de interviuri luate de autoare unor urmaşi ai înaltei nomenclaturi comuniste, cea care, îmburghezindu-se printr-o curioasă contaminare de la clasa pe care se străduia s-o extermine, s-a mutat în casele acesteia şi i-a preluat unele din obiceiurile pe care altminteri le înfiera vârtos.

Două din texte îi au ca eroi pe urmaşii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mândra-Camila Gheorghiu, nepoată a primului dictator comunist, fiică a celebrei Lica Gheorghiu, pe care influenţa tatălui n-o trimitea în Parlamentul European, cum se întâmplă azi cu fiicele de preşedinţi, ci numai în distribuţia filmelor româneşti. Nepoata despre care vorbim avea nouă ani la moartea bunicului, e notar public şi declară că a încercat să-şi croiască un destin propriu, neinfluenţat de statutul social al familiei. În rest, multe poveşti-în-poveste, divagaţii, relatări ale unor episoade pe care le-am mai citit şi altundeva (povestea de dragoste dintre Tanţi, cealaltă fată a lui Dej, şi cântăreţul Cezar Grigoriu). O mică doză de mania persecuţiei (după dispariţia lui Dej Ceauşescu ar fi vrut s-o lichideze pe Lica etc.), picanterii din viaţa bunicului. Cică Gheorghiu-Dej ar fi vorbit limba ivrit, învăţată de la deţinuţi evrei în închisoare. Tare mă îndoiesc. Poate să fi învăţat idiş, ivritul e cu totul altă poveste. Am citit în altă parte de altfel că viitorul secretar general a prins ceva idiş de la colegii de joacă din copilărie şi se mai distra la beţie cu unii colegi din Comitetul Central vorbind limba respectivă. Alt intervievat cu legături pe care le-am putea numi dejiste este doctorul Ion Filimon Sârbu (pentru cine are o idee cât de mică de istoria comunismului românesc numele e savuros). Mama doctorului a fost logodită cu Gheorghiu-Dej, iar legenda spune că de fapt acesta este de fapt tatăl lui natural.

Înrudit cu Ion Filimon Sârbu este arhitectul ştefan Sârbu, protagonistul altui interviu, nepot al lui ştefan Foriş, secretar general al PCR în ilegalitate, lichidat ulterior în stil mafiot de propriii lui tovarăşi de luptă. Despre copiii Cominternului povesteşte Tatiana Brătescu, fiica Anei Pauker şi a soţului acesteia, Marcel, lichidat în timpul marilor epurări staliniste. Dintr-o generaţie ceva mai veche face parte Gheorghe Gaston Marin (1918-2010), figură oarecum cosmopolită, fost luptător în Rezistenţa franceză care a ajuns să facă parte din cel mai restrâns cerc al puterii în anii 1950-1960. Sorin Toma, fost redactor-şef la Scânteia, e mai cunoscut pentru articolul din 1948 în care veştejea putrefacţia poeziei lui Arghezi şi din câte ştiu trăieşte în Israel, apropiindu-se de suta de ani.

Mai aproape de zilele noastre sunt Dumitru Popescu (zis Dumnezeu), temutul cerber al cenzurii sub Ceauşescu, sau Paul Niculescu-Mizil, căruia îi făcea plăcere să pozeze în oponent intern al regimului ceauşist. Maria Manolescu-Chivu, mult mai tânăra soţie supravieţuitoare a lui Chivu Stoica, dă detalii senzaţionale despre o pretinsă homosexualitate a geniului Carpaţilor.

Poveşti din Cartierul Primăverii e o carte plină de relatări dificil de verificat. E greu de spus cât e adevăr şi cât e închipuire din ceea ce declară persoanele cu care stă de vorbă Lavinia Betea. Indiferent de generaţia din care fac parte, toţi aceşti oameni încearcă să ne facă să credem că, dincolo de apartenenţa lor la un regim sinistru, au avut nişte existenţe obişnuite şi că s-au străduit să nu profite de avantajele pe care le ofereau familia şi/sau poziţia în sistem. Nu e vorba, desigur, să le facem aici vreun proces, blogul nu e o instanţă potrivită pentru aşa ceva. Mai interesant mi s-ar părea să încercăm să pricepem unele din resorturile psihologice ale unor asemenea atitudini. La urma urmei, nu e uşor să trăieşti ca fiică, chiar adoptivă, a generalului Gheorghe Pintilie, primul şef al Securităţii, cum a fost Ioana Constantin, altă interlocutoare a autoarei. Tatăl ei ar fi privit-o ca pe „soarele lui”, ar fi fost un om care a crezut sincer în comunism şi ar fi căzut în dizgraţie în 1968 numai pentru că făcea parte din altă echipă, cea care pierduse partida. Un material bogat pentru amatorii de studii psihologice.

Fact checking

Cun spuneam, cartea oferă un material foarte bogat. Fără a avea niciun moment pretenţia că am verificat acuratețea informaţiilor istorice, nu am cum să nu constat o serie de scăpări evidente. Am pomenit deja de „ivritul” pe care l-ar fi vorbit Gheorghiu-Dej. În alt loc ni se spune că George Macovescu (cunoscut demnitar comunist, fost ministru de Externe şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor), ar fi trăit între 1937 şi 2002, după cu care se afirmă că Macovescu a intrat în Partidul Comunist în... 1936. În realitate omul se născuse în 1913.

Niciun comentariu: