miercuri, 16 mai 2012

☺☺☺ Sir Sacheverell Sitwell – Călătorie în România


Când vezi, vorba poetului, adunat pe-o carte un nume precum cel de Sacheverell Sitwell (Călătorie în România, Humanitas, 2011) unul din primele impulsuri e să dai fuga dacă nu la o enciclopedie de celuloză, măcar la o wikipedie virtuală să vezi ce şi cum. Indiferent cum procedăm, aflăm că e vorba de un vlăstar al unei mărunte, dar foarte vechi şi nobile familii de baroneţi englezi, născut în 1897 şi mort în 1988, om cu ocupaţii subţiri, poet, istoric de artă, autor de însemnări de călătorie, membru între cele două războaie mondiale ale unui cerc literar rival în epocă cu mai cunoscutul Bloomsbury Group al Virginiei Woolf.

Cartea de faţă e rezultatul (prompt, căci apare în 1938) al unei călătorii de o lună pe care o face Sitwell în România în toamna anului 1937. E aşadar o lucrare din seria „cum ne văd alţii la noi acasă”. Zis şi făcut. Englezul soseşte în ţară la invitaţia prinţesei Anne-Marie Callimachi, al cărei oaspete va fi atât la ţară (conacul de la Măneşti), cât şi în Capitală (în casa de pe Kiseleff). Musafirul intră cu trenul pe la Apus (ex Occidente lux, deh!), dar nu are nimic de notat până pe la Sighişoara. Nu va uita, desigur, să facă o introducere din care reiese preţuirea specială pe care o are pentru elementul etnic nealterat, pentru rural, pentru bogăţia etnografică, pentru ieftinătatea vieţii şi traiul înlesnit din România. Autorul are cuvinte foarte frumoase despre Carol al II-lea, aflat la apogeul unei domnii controversate, care a coincis însă cu cea mai bună perioadă din istoria de până atunci (iar după unii, şi de până acum) a ţării. De altfel Sir Sacheverell spune despre rege că „era omul cel mai capabil din ţară şi, după Kemal Atatürk, poate persoana cea mai remarcabilă din Europa de Est”. E unul din superlativele naţionale atribuite cu oarecare largheţe.

De aprecieri elogioase se vor bucura şi restaurantele şi cofetăriile din Bucureşti. De altfel, exagerând iar, călătorul ne spune şi că bucătăria românească e cea mai bună din Europa. De plăcut îi mai plac, alături de mâncăruri, pitorescul minorităţilor (ţigani, evrei, lipoveni etc.) care s-ar fi bucurat de libertăţi neîntâlnite prin alte părţi. O însemnare despre problema evreiască, ce devenise extrem de sensibilă, pune în evidenţă ponderaţia opiniilor englezului. Acesta, amator de senzaţii tari, am zice noi azi, mai că nu aleargă după nişte ţigani lăieţi de prin Argeş, disperat că e gata să rateze un adevărat sighting de specie etnică rară. Naturelul nostru e, de departe, lucrul care îi place cel mai mult. În materie de artefacte, admiră covoarele olteneşti, dar îl oripilează aspectul unor Mecca naţionale precum necropola regală de la Curtea de Argeş („un orăşel absolut dezamăgitor”) sau biserica Trei Ierarhi din Iaşi (e drept, ambele restaurate nefericit de un arhitect francez chemat de Carol I). Îi plac însă mănăstirile Cozia sau Hurezi sau palatul lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia.

Specialistul în artă nu se dezminte. Sir Sacheverell Sitwell e tranşant în judecăţile sale de valoare. De exemplu, despre Muzeul Bruckenthal afirmă că „posedă o singură capodoperă, un mic portret de Jan van Eyck”. Îi plac însă tablourile de El Greco cumpărate de Carol I din fosta colecţia a lui Louis Philippe. Despre muzică părerile sunt parcă mai cu reţinere exprimate. Vizitatorul observă că „e plin de orchestre de ţigani, dar nu la fel de bune ca în Ungaria” şi remarcă muzica care ar fi stat la baza unor compoziţii de Bartók sau Kodaly. Până la urmă, muzica de care e însoţit peste tot şi care îl va conduce până la ieşirea din ţară, la Cernăuţi, e romanţa mahalagească gen Ionel, Ionelule.


Sitwell e – am mai spus-o – atras de elementele neaoşe, de diversitatea etnică, de ceea ce el crede a fi puritatea rurală nealterată, dar asta nu îl opreşte să se pronunţe şi asupra elementelor de modernitate şi civilizaţie. El laudă (greu de crezut pentru cititorul anului 2012) starea drumurilor şi reţeaua de şosele care permit călătoria rapidă şi comodă cu automobilul. România anului de vârf antebelic e bine integrată în Europa epocii respective, iar faptul că de la Londra până la Bucureşti nu s-ar face decât 7-8 zile cu maşina îl încântă pe autorul impresiilor de călătorie. Călătoria... lui Sir Sacheverell, bogat ilustrată cu fotografii, e lipsită de clişee, originală şi adesea surprinzătoare în materie de verdicte, fiind o lectură care nu-i va plictisi probabil pe cei mai mulţi dintre cititori.

Niciun comentariu: