Deşi în scurta notă pe care o
pune la începutul recentului său roman Nopţile Patriarhului (Polirom, 2011)
Tatiana Niculescu Bran ne spune că „[p]ersonajele
şi situaţiile din această carte sunt, în cea mai mare parte, fictive”, e limpede
că nici ficţiunea nu mai e ce era pe vremea când un autor francez făcea singur concurenţă
stării civile. Pasionaţii de detectivistică literară ar putea fi tentaţi să
cerceteze în ce măsură Patriarhul din carte e un Teoctist chinuit teribil de un
adenom de prostată – mai mult chiar decât de fantomele propriului trecut – sau pur
şi simplu o sublimare ceva mai abstrasă din concretul României agitatului an
2007. Tentante desigur, asemenea jocuri sunt mai puţin relevante decât
detectarea calităţii estetice, a vânei romaneşti, a capacităţii de a-l prinde
pe cititor în definitiv.
Suntem aşadar
într-o (meta)-Românie de acum cinci ani, a fost suspendat un preşedinte, dar nu
s-a reuşit mai mult, ţara colcăie (ca şi acum, de altfel) de tot felul de inşi cu
treburi incerte, generali de servicii secrete, iar în palatul său Patriarhul
luptă din greu cu neplăcerile provocate de o prostată nărăvaşă. Desele treziri
la vreme de noapte sunt un bun prilej de recapitulare în racourci a unei vieţi întinse pe 92 de ani, de la copilăria şi
adolescenţa petrecute într-un mediu rural sărăcăcios, trecând printr-o tinereţe
cu un efemer episod legionar şi culminând cu dobândirea, la maturitate şi
senectute, a celor mai mari funcţii ale Bisericii Ortodoxe. Sunt lungi pagini
de gânduri ale personajului pe care autoarea le transcrie nu fără dibăcie, cu
grija aproape excesivă de a-l caracteriza cât mai pregnant. Patriarhul nostru
livresc e un ţăran înzestrat cu o viclenie nativă remarcabilă ce nu reuşeşte să
acopere întru totul simplitatea naivă a personalităţii. Ajuns la capătul
liniei, nu are remuşcări sau regrete prea adânci când vine vorba de marile
cedări în favoarea Cezarului la care a luat parte în calitatea lui de vlădică.
Singurul
episod al unei oarecari fracturi e cel al retragerii temporare, inspirate desigur
de un eveniment real, din 1990. În rest, importantă e succesiunea, căci
primordială e continuitatea. În comunism, ierarhii coabitaseră de minune cu
Securitatea, în anii din urmă, relaţiile cu serviciile secrete ale fragedei
noastre democraţii sunt cât se poate de solide. Patriarhul Tatianei Niculescu
Bran e înconjurat de o faună alcătuită din clerici arivişti şi vicioşi. Din
rândul acestora se detaşează Grifonu, transparent echivalent romanesc al lui Vincenţiu
Grifoni, înaltă faţă bisericească, sau Ioanichie mitropolitul. Nopţile Patriarhului e
romanul unui singur personaj, aşa că n-a prea rămas suficientă substanţă epică
şi pentru alţi eroi. Fauna bisericească şi cea a serviciilor secrete oferă
câteva caricaturi destul de îngroşate. Mai reuşite sunt cele două figuri de
oameni simpli şi credincioşi care îl veghează pe Patriarh în ultimele sale
zile, maica Macrina şi şoferul Cornel.
Nopţile Patriarhului
e o carte care le va plăcea probabil celor care îşi doresc un gen literar care
să îmbine ficţiunea subţire cu elementul extras din presă şi supus unei minime
prelucrări prozastice. În felul acesta ei vor putea rămâne aproape de textul de
actualitate, îndepărtându-se totuşi de el atât cât să poată pretinde că citesc literatură.
2 comentarii:
Am vazut ca romanul e printre cele 49 inscrise la premiul Augustin Fratila. Dvs. sunteti in juriul blogerilor. Nu cumva va antepronuntati ?
@ Anonim
"Antepronuntare" mi se pare mult spus. La urma urmei, mai sunt si alte carti de pe lista 'lunga' despre care am scris, e drept ca inainte ca ea sa fie data publicitatii, insa de scris am scris si asta conteaza.
In plus, ce va face sa credeti ca nu voi putea acorda acestui roman punctaj maxim daca el va aparea pe lista scurta? N-am spus nicaieri ca e un roman bun sau prost, iar daca dvs. postarea mea v-a lasat impresia asta nu e vina mea.
Trimiteți un comentariu