☺☺Tatiana Niculescu Bran – Nopţile Patriarhului

Deşi în scurta notă pe care o pune la începutul recentului său roman Nopţile Patriarhului (Polirom, 2011) Tatiana Niculescu Bran ne spune că „[p]ersonajele şi situaţiile din această carte sunt, în cea mai mare parte, fictive”, e limpede că nici ficţiunea nu mai e ce era pe vremea când un autor francez făcea singur concurenţă stării civile. Pasionaţii de detectivistică literară ar putea fi tentaţi să cerceteze în ce măsură Patriarhul din carte e un Teoctist chinuit teribil de un adenom de prostată – mai mult chiar decât de fantomele propriului trecut – sau pur şi simplu o sublimare ceva mai abstrasă din concretul României agitatului an 2007. Tentante desigur, asemenea jocuri sunt mai puţin relevante decât detectarea calităţii estetice, a vânei romaneşti, a capacităţii de a-l prinde pe cititor în definitiv.

Suntem aşadar într-o (meta)-Românie de acum cinci ani, a fost suspendat un preşedinte, dar nu s-a reuşit mai mult, ţara colcăie (ca şi acum, de altfel) de tot felul de inşi cu treburi incerte, generali de servicii secrete, iar în palatul său Patriarhul luptă din greu cu neplăcerile provocate de o prostată nărăvaşă. Desele treziri la vreme de noapte sunt un bun prilej de recapitulare în racourci a unei vieţi întinse pe 92 de ani, de la copilăria şi adolescenţa petrecute într-un mediu rural sărăcăcios, trecând printr-o tinereţe cu un efemer episod legionar şi culminând cu dobândirea, la maturitate şi senectute, a celor mai mari funcţii ale Bisericii Ortodoxe. Sunt lungi pagini de gânduri ale personajului pe care autoarea le transcrie nu fără dibăcie, cu grija aproape excesivă de a-l caracteriza cât mai pregnant. Patriarhul nostru livresc e un ţăran înzestrat cu o viclenie nativă remarcabilă ce nu reuşeşte să acopere întru totul simplitatea naivă a personalităţii. Ajuns la capătul liniei, nu are remuşcări sau regrete prea adânci când vine vorba de marile cedări în favoarea Cezarului la care a luat parte în calitatea lui de vlădică.

Singurul episod al unei oarecari fracturi e cel al retragerii temporare, inspirate desigur de un eveniment real, din 1990. În rest, importantă e succesiunea, căci primordială e continuitatea. În comunism, ierarhii coabitaseră de minune cu Securitatea, în anii din urmă, relaţiile cu serviciile secrete ale fragedei noastre democraţii sunt cât se poate de solide. Patriarhul Tatianei Niculescu Bran e înconjurat de o faună alcătuită din clerici arivişti şi vicioşi. Din rândul acestora se detaşează Grifonu, transparent echivalent romanesc al lui Vincenţiu Grifoni, înaltă faţă bisericească, sau Ioanichie mitropolitul. Nopţile Patriarhului e romanul unui singur personaj, aşa că n-a prea rămas suficientă substanţă epică şi pentru alţi eroi. Fauna bisericească şi cea a serviciilor secrete oferă câteva caricaturi destul de îngroşate. Mai reuşite sunt cele două figuri de oameni simpli şi credincioşi care îl veghează pe Patriarh în ultimele sale zile, maica Macrina şi şoferul Cornel.

 

Nopţile Patriarhului e o carte care le va plăcea probabil celor care îşi doresc un gen literar care să îmbine ficţiunea subţire cu elementul extras din presă şi supus unei minime prelucrări prozastice. În felul acesta ei vor putea rămâne aproape de textul de actualitate, îndepărtându-se totuşi de el atât cât să poată pretinde că citesc literatură.