sâmbătă, 18 mai 2013

Un ansamblu de operă evreiesc în Germania nazistă


Am văzut în postarea de săptămâna trecută (aici) câteva din modificările operate de responsabilii culturali din Germania nazistă pentru a „deiudaiza” libretele muzicale neconvenabile. Ne amintim şi că prin modificările operate de Julius Kapp, zelosul angajat al Operei de Stat din Berlin, evreii din Nabucco deveniseră egipteni, iar evenimentele din operă fuseseră „trase” cu vreo două decenii mai aproape de timpurile noastre. În mod surprinzător, Nabucco s-a cântat totuşi în al Treilea Reich şi în forma sa originară, cu toate inconvenientele pe care le atrăgea prezenţa unor eroi evrei. Acest fapt, care s-a putut petrece numai în condiţii strict controlate, cu voie de la poliţie. El rămâne în sine remarcabil şi a fost făcut posibil de existenţa unei ligi culturale evreieşti („Kulturbund deutscher Juden”). În condiţii de totală segregare faţă de cultura oficială şi sub controlul vigilent al culturnicilor nazişti, liga a putut să ofere totuşi montări ale unor lucrări neconforme cu ideologia dominantă.

În Verdi and the Germans: from Unification to the Third Reich, carte de care m-am folosit şi pentru alte postări, Ursula Kreuzer explică utilitatea acestei ligi, menită, în ochii aparatului de partid, „să distragă atenţia cetăţenilor nedoriţi de la opresiunea crescândă la care erau supuşi şi să dea senzaţia unui tratament «corect» scepticilor din Germania şi din străinătate”. Deoarece, aşa cum a explicat şi conducătorul ligii, Kurt Singer, concediat de la Opera de Stat din Berlin, nu prea existau opere evreieşti propriu-zise, s-a căutat măcar să se introducă în repertoriu lucrări cu subiecte canonice evreieşti.

A rezultat astfel un spectacol cu o imagine opusă celei a montării oficiale, „deiudaizate”, a lui Julius Kapp. Libretul folosit era cel tradus de dirijorul evreu Leo Schottlaender în 1928, iar redarea versurilor celebrului cor Va pensiero, care se îndepărta destul de mult de original, lăsa puţin loc pentru interpretări în privinţa dorinţei de libertate pe care o transmitea. Nu doar libretul, ci şi costumele şi atmosfera trimiteau la trecutul iudaic: 

Poporul evreu era îmbrăcat  în caftane lungi, cu bărbaţii etalând bărbi lungi şi acoperăminte de cap specifice. Identitatea religioasă era scoasă în evidenţă în timpul profeţiei din actul III, în timpul căreia Zaccaria ridica emfatic deasupra capului Tablele legii cu cele zece porunci (scrise cu caractere ebraice). În tabloul final, imaginea lui Baal face loc unor menore şi toţi cei prezenţi îşi ridică braţele într-o rugăciune colectivă.

Cu tot mesajul direct, spectacolul nu a avut prea mult succes, iar mulţi critici (evrei, desigur, şi exclusiv în presa evreiască) nu au privit cu ochi buni aluziile politice prea străvezii. Din acest motiv, liga s-a orientat spre opere verdiene fără probleme (La Traviata, Un ballo... sau Rigoletto). În 1941 a fost desfiinţată, iar majoritatea membrilor ei au ajuns în lagăre de exterminare.

Postarea de azi se bazează pe lucrarea Gundulei Kreuzer, dar şi pe cartea lui Lilly E, Hirsch, A Jewish Orchestra in Nazi Germani. Musical Politics and the Berlin Jewish Culture League (University of Michigan Press, 2010). Imaginea, extrasă din studiul lui Hirsch, înfăţişează momentul din actul III la care face referire textul postării. Traducerea fragmentelor este a mea.

Niciun comentariu: