duminică, 26 mai 2013

☺☺☺☺ Florin Lăzărescu - Amorţire

Dacă romantismul miza aproape total pe tuberculoză sau schizofrenie,  realismul pe accidentul vascular cerebral invalidant şi câteodată pe pitoreasca dropică, iar modernismul avea ce avea cu sifilisul, literatura zilelor noastre pare să-şi fi găsit o nişă rentabilă în cancer sau boala Alzheimer. Mals du siècle, neneacă, nu ne jucăm aici! Scriitorii preferă adesea bolile cronice suferinţelor de scurtă durată, căci un infarct miocardic devastator sau o dambla care omoară personajul pe dată n-au adesea niciun chichirez în comparaţie cu o maladie care macină lent şi lasă loc pentru meandrele acţiunii şi reflecţiei. Cu Amorţire (Polirom, 2013) Florin Lăzărescu intră în rândul lumii bune, căci până acum nu ştiu ca mica noastră literatură să fi avut parte de un personaj important care să sufere de Alzheimer (cancer s-a mai văzut). Şi dacă asta n-ar fi destul, romancierul ne propune o îmbogăţire a inventarului nosologic cu însăşi vocabula care dă titlul cărţii.

E vorba de amorţirea de care suferă, după propriile sale cuvinte, eroul romanului. Îl cheamă Evghenie, e un bărbat de vreo patruzeci de ani şi are mai toate datele unui outsider boem și burlesc: absolvent de Litere, cu ocupaţie imprecisă, anticar ratat, fără masă sau casă proprie, aspirant la gloria literară etc. Ipohondru şi maniac, el descinde parcă din Jerome K. Jerome:

După controlul medical amănunţit, nici măcar nu reuşise să afle de la doctori un nume precis al bolii de care suferea. Doar lucruri vagi – distonie neurovegetativă, agorafobie, ipohondrie, depresie, anxietate – cu care nu se identifica niciodată până la capăt. Citise zeci de cărţi despre fiecare în parte, sute de forumuri cu mărturisiri apropiate suferinţelor sale, dar niciodată nu se putuse identifica până la capăt cu simptomatologia descrisă. Şi cum nu suporta ca suferinţa sa să nu aibă un nume, la un moment dat i-a găsit el unul: amorţire.

O bună parte a romanului e consacrată tribulaţiilor literare ale lui Evghenie, care încearcă să-şi facă loc în lumea strâmtă a aleşilor, unde prietenul lui, Cazimir, a reuşit să pătrundă. Peripeţiile lui Evghenie sunt tot atâtea prilejuri pentru şarje satirice cu adresă transparentă. Iată bunăoară ce-i spune la un moment dat chiar Cazimir:

Nu te băga în rahatul ăsta cu scrisul. Literatura de azi e o industrie, frăţioare, cu critici, editori, vânzători şi cititori frigizi, cărora nu le mai atragi atenţia decât dacă le dai cu parul în cap. O neguţătoreală jalnică.

Textul ne dă de altfel destule prilejuri de amuzament amar. Florin Lăzărescu e în vervă, pare capabil de autoironie, dar îşi arde, din vârful biciuştii, confraţii. El creează personaje exotice cu virtuţi tragicomice, de la hipsterimea care mişună pe la evenimente culturale la marginalizaţii străzii, de la aspirantul la glorie literară la culturnicul provincial. Pour la bonne bouche, să o pomenim pe Valeria Stoican, profesoară de biologie pensionară, gazda lui Evghenie. Valeria este, până la un punct, rudă bună cu Mica, baba comunistă a lui Dan Lungu (vezi aici), dar şi cu eroii lui Petru Cimpoeşu din Simion Liftnicul (aici). Boala de care suferă şi care se insinuează în mod caracteristic dă însă existenţei sale un caracter dramatic special, bine prins în text de romancier. Mulţi cititori (până şi din cei mai frigizi) vor găsi în Amorţire o proză de o calitate superioară celei a cărţilor anterioare.


Despre Lampa cu căciulă, volumul precedent al autorului, am scris mai demult aici

2 comentarii:

capricornk13 spunea...

Cat de repede v-ati miscat, nici nu stiam c-a iesit, abia acum doua saptamani citisem despre coperta pe blog la Florin! O sa-mi iau si eu varianta electronica, Lazarescu mi se pare unul dintre acei rari scriitori de la noi care are un umor veritabil, pe langa talent.

Micawber spunea...

Dace e carte electronica, ma misc repede, pentru cele din hartie n-am atata apetit. Ce am citit pana acum de Lazarescu nu mi s-a parut nici prea-prea, nici foarte-foarte; cu atat mai imbucuratoare e cartea de fata.