luni, 13 mai 2013

☺☺☺ Lucian Boia - De ce este România altfel?


E plină piaţa cărţii din România de lucrările lui Lucian Boia mai ceva ca burta oii de scaieţi. Nici n-apuci să te uiţi în altă parte, şi universitarul bucureştean a mai scos una, încă şi mai scandaloasă ca precedenta, în buna tradiţie a luării în răspăr a unora din stereotipurile naţionale cel mai adânc înrădăcinate. Nu ştiu dacă acest stahanovism frenetic e neapărat bun. Să aruncăm însă o privire sumară asupra volumului cu titlul  interogativ-provocator De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). Nu trebuie să fii un semantician prea rafinat ca să-ţi dai seama că întrebarea aceasta conţine în ea presupoziţia că da, România e altfel, e un fel de altă mâncare de peşte. Nu în sens bun, după cum vedem dacă ne apucăm de citit, căci acest „altfel” condensează în spaţiul unui singur cuvânt o multitudine de tare autohtone, de păcate şi neîmpliniri istorice care ies la iveală cu putere din când în când, ca accesele unei boli cronice fără leac şi fără sfârşit.

Lucian Boia face un pomelnic al frustrărilor multora din conaţionalii noştri, cărora le vine greu să recunoască evidenţe precum cea potrivit căreia „toate modelele politico-culturale [de la noi] sunt de import” şi că, esenţialmente, cultura şi civilizaţia de la noi sunt lipsite de specific şi caracterizate printr-un „dar” al imitaţiei fără egal. E vorba şi de maleabilitate, lipsă de consecvenţă în multe momente importante ale istoriei sau - la fel de rău - o consecvenţă rău înţeleasă, e vorba de slăbiciunea statului în raporturile sale cu corpul social şi, din păcate, contondenţa aceluiaşi stat în relaţiile cu propriii săi cetăţeni. Explicaţii istorice ar exista şi ar ţine în bună măsură de înapoierea teribilă a României - în Evul Mediu ar fi fost vorba de un handicap de câteva sute de ani în raport cu ţările civilizate. Pe parcurs handicapul s-a mai redus, dar el rămâne considerabil. Lucian Boia oferă şi câteva studii de caz, de la cel al lui Eminescu, poet cu o originalitate „relativă şi discutabilă”, greu digerabil la export, însă obiect de cult naţional, până la cel al eşecului proiectului României Mari de după 1918. E vorba de teme îndeobşte dragi patrioţilor neaoşi, iar atacarea lor cu sinceritate şi fără prejudecăţi nu poate fi decât un lucru bun.

Este, cu toate astea, România „altfel”? Specialiştii în ştiinţe sociale, de la lingvişti la sociologi, se cam feresc de asemenea etichete. Oamenii sunt cu toţii înzestraţi cu însuşiri provenite din acelaşi inventar şi se deosebesc doar în virtutea modului în care se concretizează şi îmbină acestea, probabil la fel şi popoarele. În De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor, despre care am scris de altfel aici, Ian Morris argumentează convingător că lenea, teama şi lăcomia sunt forţe universale care acţionează în istoria universală modulate fiind de geografie şi biologie. România nu este „altfel” decât în măsura în care toate ţările sunt altfel; fiecare din ele este o constelaţie specifică de grupuri umane înzestrate, la nivel individual, cu aceleaşi calităţi sau defecte. Desigur, diferenţele marcate care despart România de multe ţări civilizate, incredibila remanenţă a unor tare istorice, toate acestea sporesc sentimentul de frustrate şi îi pot face pe unii să recurgă la un „altfel” exasperat. Că tot vine vorba de remanenţă şi recurenţă, se cuvin pomenite aici repetatele puseuri de „cădere în pre-modernitate” de care vorbeşte Sorin Alexandrescu în Paradoxul român (vezi aici pentru o postare mai veche).


Sigur, pe lângă reproşul de a da cu o uşurinţă prea mare pentru un învăţat verdicte menite mai degrabă să mărească vânzările, lui Lucian Boia i se pot aduce şi corecţii de detaliu. De pildă, tot la capitolul „excepţii” istoricul include şi limba română, despre care ni se spune că „este, evident, o limbă romanică: totuşi, cea mai puţin latină dintre limbile latine” şi pomeneşte în sprijinul aserţiunii sale o serie de caracteristici ale vocabularului. Autorul este, probabil fără voie, tributarul mentalităţii potrivit căreia apartenenţa la o familie de limbi e, în ultimă instanţă, o chestiune contabilă. Ar fi de observat că această (ne)apartenenţă e dată nu doar de numărul lexemelor de o anume origine ci, mai ales, de structura gramaticală a limbii şi de elementele care aparţin categoriilor funcţionale, care sunt, în cazul românei, indiscutabil romanice, nici mai mult, nici mai puţin decât în cazul altor surori de gintă. De altfel lingvistica contemporană a depăşit demult stadiul discuţiilor în care pare cantonat profesorul Boia. Oricum ar sta lucrurile, romanitatea limbii noastre nu e nici motiv de mândrie (ce merit avem noi, vorbitorii?) şi, desigur, nici de ruşine, căci în esenţă toate limbile sunt la fel în structura lor profundă.

Cartea lui Lucian Boia, scrisă în focul evenimentelor politice tulburi din 2012, evenimente care au scos iar la lumină vechi neajunsuri naţionale, rămâne aşadar tributară unei viziuni parohiale. Deşi plină de vervă şi cu mult elan polemic (binevenit), ea îi va nemulţumi - culmea - şi pe autohtoniştii înveteraţi, şi pe adepţii unei abordări universaliste, mai apropiată de spiritul ştiinţelor sociale de azi. E, să recunoaştem, o performanţă destul de greu de atins într-un volumaş de nici 150 de pagini. 

7 comentarii:

capricornk13 spunea...

aveam un presentiment ca nu va fi neaparat ceva nou sau foarte subtil, nu m-am apucat inca de ea; in Romania, tara de frontiera a Europei, scrisa manifest pentru straini, cred ca atinge destul de bine aceleasi teme si explicatii, asa ca n-am fost foarte curioasa in privinta noului volum; va recomand Istoriile mele, cartea in care Eugen Stancu ii ia, practic, un interviu; veti intelege mai bine personajul, mie mi s-a parut interesanta si am avut ocazia sa constat ca e foarte consecvent, spune exact aceleasi lucruri ca-n real life sau pe alocuri in cartile sale; plus ca e un personaj insolit

Micawber spunea...

@ capricornk13

Multumesc pentru sugestie, s-a notat, insa ramane pe mai tarziu, caci ce-i mult, nu-i bun, chiar daca e vorba de L. Boia.

capricornk13 spunea...

desigur, nu e nicio urgenta, cred numai ca v-ar placea dac-o nimeriti; dumnealui este, in opinia mea, un personaj mai "altfel" decat masura in care ar putea Romania fi "altfel":)

Anonim spunea...

Eu cred ca este foarte bun, si nu asta ar fi important, pentru ca a spune ca e bine sau nu este relativ.Important este ca acest eseu scoate in evidenta adevarul.Noi, romanii, asa suntem: fara demnitate, fara responsabilitate, nu stim si nu vrem sa respectam, suntem cum ne canta, ce ne canta altii.
..


Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

"Adevarul" e o vorba foarte mare. De acord ca L. Boia spune multe lucturi care ni se par corecte, chiar daca nu ne sunt convenabile. Reprosurile mele tineau mai mult de metodologie si de forma tabloida a prezentarii.

Anonim spunea...

gramajoarele de idiotenii pe care le insira nu au nicio legatura cu istoria pe care o gasim in documente. Ceea ce practica insul poarta numele "varianta eka" in manualele de manipulare si influentare a maselor. E vorba de "masura dublului rationament" care consta in asamblarea dupa un anumit tipar a unor evenimente si corelarea lor cu clisee pentru a le credibiliza. Dupa care se ajunge la o concluzie falsa.

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Vedeti? Stiam eu ca e un subiect care declanseaza mari patimi si suferinte :)