☺☺☺ Agneta Pleijel - Chirurgul reginei

Multă lume (şi probabil mai ales fidelii serialului Grey's Anatomy, unde monştri sacri ai chirurgiei salvează vieţi strecurându-se prin hăţişul întâmplărilor telenovelistice) se va mira să afle că acum două-trei sute de ani chirurgii erau situaţi, ca importanţă şi respect, nu mult deasupra bărbierilor care puneau lipitori şi lăsau sânge sau a felcerilor. E una din surprizele pe care le rezervă romanul Chirurgul reginei al scriitoarei suedeze Agneta Pleijel (Humanitas, 2008). Fără a fi o biografie propriu-zisă, cartea are în centrul ei figura lui Herman Schützer, mamoş şi chirurg de origine germană, trăitor la Stockholm în secolul al XVIII-lea.

E o perioadă în care Suedia, decăzută din rangul de mare putere (se vor mira iarăşi unii, dar Suedia a făcut jocurile într-o bună parte a Europei până pe la 1700), se întoarce înspre sine. Fără să mai joace un rol major în exterior, ţara trăieşte o epocă de mare înflorire a ştiinţelor naturale. Să nu uităm că e epoca de afirmare a lui Linné, cel care a pus bazele taxonomiei lumii vii. Schützer e un chirurg cu faimă şi clientelă aleasă, printre pacienţii săi numărându-se şi membri ai familiei regale. E un neamţ serios şi încăpăţânat, care nu se dă înapoi de la rezolvarea unor cazuri disperate. Bunăoară, el încearcă o cezariană pentru a salva atât viaţa unei gravide (Maria Charlotte), cât şi a copilului. Ni se spune că operaţia, prin care legenda spune că s-ar fi născut Iulius Caesar, nu mai fusese efectuată de atunci cu succes. Nu-i reuşeşte nici lui Schützer (în Grey's Anatomy poate îi reuşea). Detaliu nu lipsit de importanţă, se opera fără anestezie.

Inspirată de înseşi scrierile rămase de la Schützer, Agneta Pleijel rescrie viaţa acestuia pornind de la câteva cazuri medicale pe care încearcă să le rezolve. Întâmplător sau nu, sunt toate eşecuri (şi nici nu-i de mirare, chirurgul nu se putea baza decât pe cunoştinţele de anatomie, atâtea câte putea dobândi luând parte la disecţii), pe cuţit şi pe intuiţie. Unul din cazuri e fascinant prin enigmaticul său. Este o aşa-numită situaţie de foetus în foetu - o pereche de gemeni dintre care unul se dezvoltă în interiorul celuilalt (o fată), sfârşind prin a o ucide la vârsta adolescenţei. Privită de cei din jur ca graviditate prin imaculată concepţiune, situaţia e explicată de Schützer prin forţa raţionamentului. Vedem un om frustrat de limitele meseriei lui (pe care le simte foarte înguste), dar a căror transcendere o încearcă. Un alt eşec, de data asta cu implicaţii serioase asupra carierei chirurgului, este cel al lui Phaëton, lacheu etiopian de la curte, care se stinge fără ca medicii să poată da de cap bolii de care suferă. De aici se iscă o întreagă dispută medicală, iar Schützer sfârşeşte prin a fi acuzat de incompetenţă de către un coleg, Skragge, mult inferior ca inteligenţă şi pregătire, dar cu mult mai mult succes în a-i convinge pe ceilalţi că el are dreptate.

Existenţa lui Schützer e departe de a fi ceea ce numim success story. În urma afacerii Skragge el iese, pe nedrept, cu reputaţia şifonată. În plus, nu mai e în graţiile noului rege Gustav al III-lea (figură în sine interesantă, supranumit „regele teatrului”), iar soţia, Nella, moare dând naştere celui de al nouălea copil (de unde se vede că cizmarul umblă uneori cu încălţările rupte). În ultimii ani ai vieţii (Schützer trăieşte 91 de ani), chirurgul va împlini o existenţă de apostolat şi va bate mahalalele capitalei ca medic al săracilor.

Romanul Agnetei Pleijel e o carte cărnoasă şi gravă (fără a deveni bolovănoasă în stil Torgny Lindgren), o meditaţie despre precaritatea condiţiei de vindecător într-o epocă în care se ştia mult prea puţin despre alcătuirea şi funcţionarea corpului omenesc. Întâmplările sunt redate mai ales din perspectiva chirurgului, dar întâlnim şi alte personaje care ocupă temporar prim-planul cu gândurile lor. E mai ales cazul Nellei, femeie mult mai tânără decât soţul ei, cu care s-a măritat cam à contre coeur, îndrăgostită fiind de alt bărbat. Cu toate astea, relaţia dintre Herman şi Nella e mult mai complexă. Între ei există, dincolo de diferenţe şi nepotriviri, ceva care e, dacă nu e de-a dreptul iubire, o afecţiune trainică.

Acum peste un secol, un alt prozator suedez important, Hjalmar Söderberg, scria o carte despre un alt medic, dr. Glas, care bate şi el podurile şi insuliţele Stockholmului (între noi fie vorba, corectorul n-a prea fost atent la greşelile strecurate în scrierea unora din nume). Spre deosebire de confratele său Schützer, Glas e mai puţin frământat de binele pacienţilor săi şi... Cred însă că am început să scriu despre o altă carte, poate chiar mai interesantă decât Chirurgul reginei. Cu altă ocazie.