miercuri, 19 mai 2010

Neagu Rădulescu - Turnul Babel

 Grafician şi prozator, Neagu Rădulescu (1912 - 1972) ocupă şi el un ungher în istoriile literaturii, dar numai în cele mai indulgente şi cu spaţiu tipografic generos, pentru că asta e soarta autorilor minori. Să fim bine înţeleşi - „minor” nu înseamnă automat „slab” - e vorba în bună măsură de subiecte, registre şi modalităţi de tratare. Turnul Babel (apărut în 1940 la celebra în epocă Cugetarea - Georgescu Delafras) e, ca să folosesc un termen cam nisipos, o carte de evocări literare, o colecţie de scurte portrete (însoţite adesea de caricaturi) din lumea literară interbelică. Destul de cunoscut înainte de 1944, Neagu Rădulescu a fost creatorul unui personaj celebru în epocă, soldatul Neaţă, un fel de Svejk român de pe frontul de est. Chestia asta i-a adus vreo 20 de ani de interdicţie de a publica, iar revenirea pe piaţă, la sfârşitul anilor 1960, a fost palidă. Văd că Turnul Babel a fost reeditat recent, dar charmul ediţiei din 1940 (eu am, de fapt, un supliment de tiraj din 1941) este indicibil.


Turnul Babel e - alegoria e transparentă şi nu din cale-afară de originală - lumea scriitoricească autohtonă, mai exact proiecţia ei bucureşteană a anilor 1930. Autorul îi caută pe scriitori pentru a le face portretul (uneori chiar la propriu, căci Rădulescu e şi caricaturist) şi ştie unde îi găseşte. Unul din aceste locuri este, desigur, cafeneaua (localurile respective sunt numite, cu o metaforă care îşi arată pe deplin vârsta, capitalele de fum şi de vis ale unei republici: Fialkowsky, Kübler, Terasa, Capşa, Café de la Paix, Corso). Cafeneaua e o adevărată instituţie de învăţământ:

Cafeneaua!
Universitate fără diplome!
Frecvenţă obligatorie!
Profesori berechet!
[...] La cafenea afli dacă X a scris o carte proastă sau bună. (Scriitorul nostru nu mai citeşte de la 18 ani. El se informează.)
La cafenea, dacă n-ai decât patru clase primare, după câteva luni de frecvenţă dai directive în artă şi poţi deveni critic literar temut.

Cafenelele sunt populate de o faună literară de o diversitate uimitoare, care cuprinde de la nume uitate azi precum Corneliu Temensky, Mircea Grigorescu, Horia Roman, C. L. Vâlceanu, Alfons Adania, Radu Popescu, Bob Bulgaru, celebrul traducător interbelic din literatura anglo-saxonă, adevărată instituţie în epocă, Jul Giurgea etc. (la listă se pot adăuga oricând zeci de nume) până la celebrităţi de ieri, rămase la fel de cunoscute şi azi, precum Camil Petrescu, Eugen Ionescu, Eugen Jebeleanu, Şerban Cioculescu sau Ion Barbu. Tonul e când sarcastic, când sentimental şi se creionează (uneori la propriu, a se vedea şi caricaturile reproduse în postarea de faţă!) portrete vii. Aflăm şi de existenţa, alături de maeştri şi aspiranţi la gloria literară, a unei categorii oarecum intermediare, cea a ţuţărilor, un fel de ucenici pe lângă cei dintâi, în realitate oameni de corvoadă, care fac mici servicii, tac şi înghit, în speranţa că maestrul îi va propulsa şi pe ei pe orbita succesului.

Un alt habitat specific este cenaclul literar, iar Neagu Rădulescu, care a frecventat Sburătorul, povesteşte tot felul de anecdote (şi) de aici. Amuzante la culme portretele „amazoanelor” Coca Farago, Ioana Postelnicu, Lucia Demetrius (care „îşi plasează ifosele wertheriene şi miorlăiturile de Ofelie desamăgită în viaţă”), Anişoare Odeanu, Ticu Archip („profesoară şi unitate de măsură pentru girafe şi blocuri”). Niţel misogin autorul, s-ar putea plânge unii, dar să nu aplicăm standardele de azi operelor de ieri.

La fel ca la Junimea, şi în Turnul Babel anecdota primează:

Azi dimineaţă însă, ai auzit în tramvai o discuţie între două doamne cu profiluri de intelectuale şi cu vulpi argintii pe umeri. Una ţinea câteva cărţi supt braţ.
- Ah, dragă, Tudor Arghezi ăsta!
- Care Arghezi? Dizeurul? Mi se pare că avem şi noi nişte plăci de ale lui.
Hm, da' nu [e] cine ştie ce. Cântă d'alea naţionale, olteneşti... Îi place lui Mitică. Eu tot după Moscopol şi Cristian Vasile mă „pamez”.

Societatea Scriitorilor Români (SSR) e, cum zic azi diverşi domni spilcuiţi la televizor, cadrul instituţional în care se manifestă scriitorimea. Acolo se fac şi se desfac jocuri (Victor Eftimiu pierde dureros alegerile pentru postul de preşedinte în faţa clasicistului N. I. Herescu), se acordă mici stipendii autorilor aflaţi la ananghie, se alcătuiesc alianţe efemere. Figură pitorească: Maica Smara, octogenară, veterană a mişcării pentru emanciparea femeilor, se auto-votează la preşedinţia SSR. Organizaţia pare să aibă grijă de membrii ei şi are o casă de vacanţă la Buşteni, unde artiştii se retrag pentru odihnă, dar nu-şi leapădă tabieturile (capitolul Buşteniada sau retragerea poeţilor în munţi). Evocarea are ceva din atmosfera pensiunii domnişoarei Weber din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian.

Un ultim capitol al cărţii (numit, destul de dur, Maimuţe) părăseşte universul literar propriu-zis şi se concentrează asupra lumii teatrale. Neagu Rădulescu pendulează între sarcasm şi adulaţie lirică. Despre actriţa-prototip, el afirmă că atunci când e frumoasă, n-are talent şi mănâncă vorbele ca pe cireşi şi, ca să nu existe vorbe, el scrie în paranteză Elvira Godeanu. Luciei Sturza Bulandra autorul îi scrie însă o scrisoare deschisă lirică şi mişcată. Senzaţia de ansamblu este că el nu are cine ştie ce dragoste pentru tagma actorilor.

Una peste alta, o carte care n-are de ce să-ţi displacă, desigur dacă ştii să-ţi calibrezi aşteptările şi vrei să afli picanterii peste care cărţile serioase şi istoriile literare trec indignate. Iar caricaturile sunt minunate.

4 comentarii:

Ciprian Măceşaru spunea...

Foarte interesant! Ar fi grozav daca ai mai scrie despre carti vechi, asa cum face Simona Vasilache in „Romania literara”.

Micawber spunea...

@ Ciprian Macesaru

Fac si eu ce pot, ca om simplu, ce nu dispune de posibilitatile ditamai contributorului la Romania literara :)

Ciprian Măceşaru spunea...

Ei, in afara de o mai mare vizibilitate, ce alte avantaje ar avea "ditamai contributorul" de la Romania literara?! Tot un om simplu e si el, nu? Lasand gluma la o parte, vreau sa-ti spun doar ca-mi place ce scrii pe blogul tau. Te urmaresc cu interes.

Micawber spunea...

@ Ciprian Macesaru

Asa-i. Om simplu fiind asadar (si eu), nu pot ramane insensibil la complimentele dvs.