duminică, 13 februarie 2011

☺☺☺ Barry Millington - The New Grove Guide to Wagner and His Operas

Deşi se intitulează „ghid“, cartea muzicologului britanic Barry Millington, The New Grove Guide to Wagner and His Operas (Oxford University Press, 2006) nu e tocmai o călăuză pentru ageamiii care nu ştiu drumul. Ba chiar unii ar putea spune că e o carte pentru cunoscătorii care vor să-şi rafineze şi îmbogăţească informaţiile despre Richard Wagner şi operele lui. Oricum am lua-o, e un volum care merită interesul celor pasionaţi de respectiva muzică sau (sunt şi din aceştia) fascinaţi de figura compozitorului. În ceea ce mă priveşte, fac parte mai degrabă din prima categorie decât din a doua, deşi nu pot să spun că detaliile biografice nu sunt cât se poate de interesante şi nu de puţine ori de-a dreptul spectaculoase. Am aflat bunăoară că atacul de cord care l-a doborât pe Wagner în 1883 (moartea de la Veneţia, cu tot cortegiul de siropozităţi) ar fi fost provocat de o ceartă cu apriga Cosima, care îi reproşa o legătură cu una din... fetele-flori din Parsifal.


Ghidul... lui Barry Millington se deschide cu un tabel cronologic al vieţii compozitorului, urmat de un capitol nu foarte lung despre viaţa acestuia şi unul, iarăşi destul de scurt, despre stilul şi structura lucrărilor. E limpede încă de la început că în ansamblul cunoscut sub banalizatul nume de „omul şi opera“ cartea vrea să acorde prioritate celui de al doilea element. Ideea asta se confirmă odată ce parcurgi corpul lucrării, care cuprinde mai bine de jumătate din volum, şi care e consacrat prezentării şi analizei celor 14 opere ale lui Wagner (numărul se obţine dacă se iau în considerare şi mai puţin cunoscutele Die Feen şi Das Liebesverbot, scrise în tinereţe şi rareori interpretate). În această secţiune, foarte consistentă, fiecare operă e disecată pe cât de detaliat o poate permite o carte de nu mult peste 200 de pagini, cu descrierea acţiunii şi cu exemple muzicale de care se pot bucura, desigur, mai mult cunoscătorii decât cititorii neavizaţi.

Ritmul este rupt, dacă se poate spune aşa, de două capitole, la bază articole din The New Grove Dictionary of Opera despre Bayreuth şi despre leitmotive, scrise de Geoffrey Skelton şi, respectiv, Arnold Whittal. Textul despre Bayreuth, foarte succint de altfel, e totuşi indispensabil pentru o inţelegere corectă a ceea ce a însemnat pentru Wagner acest orăşel bavarez, a cărui istorie e marcată de aproape 140 de ani de celebrul festival organizat până în zilele noastre de descendenţii compozitorului. Deosebit de interesantă e contribuţia lui Arnold Whittal, care sintetizează evoluţia noţiunii de leitmotiv muzical la Wagner. Sigur că pentru cine vrea să afle mai multe nu e destul, de aceea eu i-aş sfătui pe cei care doresc o iniţiere să asculte cele două discuri cu leitmotive comentate de Deryck Cooke apărute la Decca.

Deşi n-am urmă de aplecare spre artele plastice, cea mai interesantă parte a cărţii mi s-a părut ultima, cea consacrată punerii în scenă a operelor lui Wagner, cu începere in 1876 (anul primului festival de la Bayreuth). Se pare că e greu să găseşti vreo tendinţă sau curent artistic care să nu fi influenţat montările propuse în ultimul secol şi jumătate, de la decorurile realist-kitschoide ale ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea şi până la cele avangardist-modernist-suprarealiste. Pentru postarea de azi am ales două exemple luate din carte.

E vorba mai întâi de montarea din 2004 a lui Michael Scott-Mitchell la State Opera of South Australia. Celebrul pod-curcubeu din Das Rheingold a fost înlocuit de o scară albă, iar în partea stângă a scenei zace gigantul Fasolt îmbrăcat într-o salopetă de muncitor de culoare galbenă (deşi poza e alb-negru):


Iată acum o poză de la Covent Garden din 2005 (scenografia lui Stefanos Lazaridis). În actul I din Siegfried, personajul Wanderer (adică Wotan) se va confrunta cu eroul principal după ce avionul cu care a călătorit s-a prăbuşit, trecând prin acoperişul forjei în care s-a făurit sabia magică Nothung:
Printre anexele volumului se numără una cu înregistrări recomandate. M-a surprins să nu găsesc printre ele cunoscuta (şi foarte valoroasa) integrală a Tetralogiei dirijată de Georg Solti.
PS Am citit cartea în format electronic pe iPad cu programul Stanza.

2 comentarii:

TristanConfirmaMoartea spunea...

am gasit dragut din partea dvs la vremea acea .. felul cum mi-ati servit comm-entura cu postarea aceasta la "aluzia" caragiale-neleasca !

multzumesc !

ca sa cuplez "retro-activ" cumva postarea cu "carnea" "ontologica" va sa zica .. nu cred sa fie mai multa carne imbatranita pe "covoru rosu" expusa ochiului liber --
decat in "Bayreut" o-data pe an ! ca asa-i in Wagner ( in ala "inconstient" )
servim "paradigmele" mai mult decat credem !

Micawber spunea...

@ TristanConfirmaMoartea

Probabil ca la cat de mult va preocupa "carnurile" ati merita sa lucrati la o macelarie.