luni, 7 februarie 2011

☺☺☺ Svetlana Cârstean - Floarea de menghină

În 1974 a făcut senzaţie ştirea că un soldat japonez, Hiroo Onoda, a fost găsit ascuns în munţi, aşteptând ordine de la superiori fără să ştie că războiul s-a terminat. Dacă am fi foarte răutăcioşi, am putea spune că Svetlana Cârstean repetă întrucâtva, cu volumul de versuri Floarea de menghină (Cartea Românească, 2008) isprava bravului urmaş al samurailor. Cel puţin asta e senzaţia pe care ţi-o lasă o bună parte din textele plachetei, mai ales cele reunite în ciclul Cartea muncitorului sau Floarea de menghină, care par desprinse dintr-o antologie proletcultistă, ce-i drept, mult mai soft decât cele cu versuri de Nina Cassian sau Dan Deşliu:

Bună dimineaţa, muncitori!
Sirenele vă cheamă. Paşii voştri se aud grăbiţi prin umezeala rece a dimineţii. Răcoarea vă aduce aminte că sunteţi puternici, de aceea nici nu aveţi chef s-o înfruntaţi. Trupurile voastre molatice, îmbibate de căldura de neînlocuit a patului, a nevestei, trupurile voastre înaintează în voie. Cât aş fi vrut să vă spun că vă depuneţi ca picăturile de rouă pe flori! [...] Bună dimineaţa, muncitori!
Ţăranii v-au luat-o înainte. Ţăranul e demult în câmp pentru a pregăti arăturile de primăvară.

sau, de data asta, într-o cheie sentimentală şi mai apăsată dublată de un pic de (auto)ironie:

Bună dimineaţa, muncitori!
Vă spun încă o dată. Greutatea voastră din faţa strungului, a bancului de lucru, a maşinii de găurit, apasă pe umerii noştri lipsiţi de vlagă. Pe braţele noastre cu muşchi inexistenţi. Noi, burghezii care dormim până târziu, oblomovişti netrebnici!

E, fără îndoială, o opoziţie tare. Pe de o parte, spiritul personajului goncearovian (evocat şi în poezia Oblomov pe ape), pe de altă parte, proletarul căruia, ne zice într-un loc poeta, „aroma piliturii îmbibate de ulei îi ameţeşte simţurile“. Ca să nu mai vorbim de faptul că muncitorul „ştie mai bine decât el care pot fi dorinţele unei menghine“. Pe nesimţite, relaţia cu menghina (obiect desigur simbolic) devine una sadic-masochistă şi o face pe poetă să se întrebe retoric: cine ştie mai bine decât el care pot fi dorinţele unei menghine? Să recunoaştem, e şi în acelaşi timp nu e o mare distanţă de aici până la versurile lui Constant Tonegaru:

Pune-ţi doamnă ochelarii de maistru sudor
căci inima mea în fuziune ca un metal
turnat dintr-un turn peste popor
cu brio tresaltă şi dilată cu spor
pereţii salonului sentimental.

Cel de al doilea ciclu al cărţii, denumit Cartea părinţilor sau „Sunt cuminte, promit“ e mult mai interiorizat şi ar părea că e dedicat lumii copilăriei. E o exclusivitate înşelătoare, pentru că şi Cartea muncitorului... e plină de referiri la vârste mai fragede decât cea în care se situează poeta şi introdusese personaje precum Chiribuţă, Bârzoieş sau Roxana, colegi de şcoală sau profesori. Preocuparea autoarei se mută mai în adâncime şi o surprindem explorând straturi ontologice mai profunde:

Sunt femeie,
corpul meu pluteşte de atâta timp,
deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică şi tăcută.
Sunt o mamă nemiloasă,
care-şi îmbrăţişează copilul,
până la sufocare [...]

Cartea iubirii sau Akihito e marcată de un spirit ludic pe care îl puteam doar bănui în primele două părţi. Într-una din poezii (Akihito), ni se relatează pasiunea ciudată a unei fetiţe pentru un prinţ japonez (că tot începusem cu o relatare despre un personaj nipon!). În altă poezie, una densă şi cu versuri care ar fi mai lungi ca dodecasilabele dacă n-ar fi albe, apare un alt personaj fistichiu (Marele Cofetar), iar textul le este dedicat lui Gellu Naum şi unei anume Miruna. Nu dau citate, dar poezia merită citită sau, pentru cine n-are răbdare, ascultată pe CD-ul care însoţeşte cartea.Dacă prima jumătate a Florii de menghină ne ducea cu gândul la un anacronism pe de o parte real (poeziile apar la destui ani după ce regimul aşa-zisei supremaţii a proletariatului sucombase) şi pe de altă parte ironic, finalul (Cartea singurătăţii sau Do You Yahoo?) pare să dovedească ambiţia autoarei de a recupera terenul pierdut. Gata cu uniformele mânjite cu vaselină, unde-s muncitorii d'antan?, acum se scriu e-mailuri şi se dă Cezarului ce i se cuvine în materie de vorbe tari. Cu alte cuvinte, dacă bieţii muncitori îşi făceau norma la menghină, poeta îşi face norma la masturbări, orgasme şi împreunări, într-o frenezie pe alocuri obositoare şi (să fim drepţi) nu cine ştie ce originală:

Svetlana Cârstean
svetlanacarstean@yahoo.com
wrote:
Mi-e ruşine de Inboxul meu gol, ca şi cum
m-ar
prinde
cineva masturbându-mă.
Multă sexualitate, nu-i aşa, în pustietatea
asta?

Parcă speriată de direcţia în care o luase, Svetlana Cârstean revine, la sfârşitul cărţii, la un discurs mai ponderat şi face recurs - a câta oară? - la floarea de menghină, de parcă aceasta ar fi un leitmotiv wagnerian care, după ce a scotocit prin Nibelheim, cochetează cu Walhalla. Sigur că nu se face primăvară cu o singură floare, fie ea şi de menghină, dar acolo unde e secetă contează până şi cele mai timide manifestări ale vegetaţiei.

12 comentarii:

VioletaVoalata-N-Semintze spunea...

aici nu a scris nicio femeie dintre ale dvs clientele literaturizate :))))

doavada ca "menghina" ca floare e preferata "intru" ignoranta !

mda ! stiam eu ca dac-avem mai mult de 20% simtz pt realitate - ne pica imaginaru-n-creieri :)))

Micawber spunea...

@ VioletaVoalata-N-Semintze

N-am 'cliente' sau 'clienti', pentru ca nici nu vand nimic, nici nu ofer vreun serviciu.

capricornk13 spunea...

@micawber: cum nu mai intrasem de mult pe blogul dvs. (nici pe al meu dealtfel) am vazut abia acum ce i-ati facut bietei fete! De la dvs. a iesit muuult mai sifonata decat de la mine, iar mie nu mi-a placut aproape deloc...

Micawber spunea...

@ capricornk13

N-am avut intentia sa 'sifonez' pe nimeni, cu atat mai putin o doamna. Inca nitel si am sa fiu luat in vizor de organizatiile feministe, desi cred ca cu greu veti gasi un blogger mai putin machist ca mine :)

In plus, cartea nici nu-i chiar asa de rea. Am fost poate prea transant explicand ce mi-a placut si ce nu tocmai.

zum spunea...

@ capricornk13: crede-ma pe mine care-s neutra: n-a iesit deloc mai sifonata decat de la tine :)
de fapt domnul micawber nu e deloc mai intepator decat de obicei si chiar imi lasase impresia ca i-a placut ceva din carte. nici chiar mie, care am aparat-o cu foc la tine, nu prea mi-a placut partea aia adaugata recent.
ca sa nu mai zic ca domnul micawber cam scrie despre carte, nu despre autoare :P
(sper sa nu se supere nici capricorn, nici stapanul blogului :))

Micawber spunea...

@ zum

Nu-i o carte asa de rea, dar ce-i prost e prost si nu cred ca trebuie sa ne sfiim sa spunem lucrurilor pe nume. Nu cred ca avem ceva de castigat daca adoptam o atitudine necritica - poate doar simpatia autorului, a rudelor, vecinilor si prietenilor acestuia :)

zum spunea...

@ micawber: oh, dar n-a zis nimeni c-ar trebui sa ne abtinem sau sa ne sfiim. dar mai depinde si de ce cauta fiecare in literatura, poate nu toata lumea vrea o carte perfecta care sa faca tzac-tzac-tzac si sa functioneze impecabil. eu una nu tin neaparat sa fie toate asa si pot indragi carti imperfecte. asta nu inseamna ca ma sfiesc si ca vreau sa-i fiu simpatica autorului. :)
floarea de menghina mi-a placut destul de mult.

in fine, la capricorn pe blog criticasem altceva si o aparasem mai mult pe scriitoare decat cartea in sine (si nu fiindca as cunoaste-o sau i-as cauta simpatia, ci pentru ca... hm, mi s-a parut ca nu e cazul sa fie analizata ea, ci poezia ei)

Micawber spunea...

@ zum

Vorba aia din Petitiune: eu nu ceream nimic, adica in fine, nu cautam in niciun caz perfectiune in carti, dar recunosc ca imi place sa nu se vada urzeala. Asta imi si place la R. Radulescu, ca nu-l prinzi cu hainele plesnite pe la cusaturi.

Iar eu cu autorii nu am in esenta nimic personal. E drept, cand aflu de atitudini publice discutabile si chiar gretoase ale unora din ei lucrul asta nu ma poate lasa complet indiferent. In asemenea cazuri prefer sa evit sa le mai citesc cartile, cel putin pana cand asupra respectivelor gesturi publice se mai asterne uitarea omeneasca, pentru ca stau rau cu memoria. Nu e cazul poetei Carstean, sa nu se inteleaga gresit. Nu dau acum nume, am dat cu alte ocazii si lumea s-a cam sifonat.

Hannah.A. spunea...

vaaai! ce atitudine tafnoasa Micawber !
..adica cum ?, adica ?

imaginati-va pentru un scurt moment ca sunteti student la filosofie si aveti un ghimpe impotriva lui Heidegger ß ?

ei bine , daca aveti rezerve vis-a-vis de pozitionarea politica a lui Heidegger sunteti out ( of sight ) !

Deci : trebuie sa va inscrieti la Litere . probabil !

SophieMereau spunea...

PS. am gresit postareá anterioara !
scuze !

in fine !
Mda ! de ce iubim poetii ? Aaaa? Ma rog ! cam din acelasi motiv din care poietii iubesc femeile si ce noroc ca nu numai ei !

nu am inteles exact de ce au iubit-o muierile pe S. Plath ?
pentru ca .. nu-i asa ?! a avut niste fantezii incestuoase ! perverse de-a dreptul !
dar totusi , cum am ascultat pe un clip u tub - Svetlana C. - spune ca poezia e ceva care nu se "vinde" !

perfect de acord !
e ceva de "inima" ..
si, atentie !, cand zic unii "inima" poate sa semnifice "depresia" sau o alta stare ..

Micawber spunea...

@ SophieMereau

Probabil si pe poeti (ca si pe ceilalti oameni) unii ii iubesc, altii nu. Nimic remarcabil. Cred ca daca femeile au iubit-o pe S. Plath din motivele mentionate de dvs. femeile in cauza se pot consola usor pentru decesul poetei.

Meditations Poetiques spunea...

ah, si inca ceva vis-a-vis de floarea de menghina / PAPADIA ..

nu e culmea ca acestei poete i s-au dedicat cateva "post-ing-uri" pe sait de "psiho-gradivi" ?


abia acum poate intelegeti "coloana" de kit(s)ch-supra-realist :)))))

totusi va gratulez pt "promovarea" unei femei care are capacitatea de a se autodepasi(i) :)))))