marți, 22 februarie 2011

☺☺☺ Florin Lăzărescu - Lampa cu căciulă


Probabil coperta (lipsită de har şi inspiraţie) e ultimul motiv pentru care şi-ar cumpăra cineva cartea asta, chit că ni se spune că ea reproduce imagini dintr-un scurtmetraj cu acelaşi nume. E vorba, dacă mai e loc de îndoială, de volumul de povestiri Lampa cu căciulă de Florin Lăzărescu (Polirom, 2009). Să trecem la treabă.

Lampa... prozatorului adună sub aceeaşi căciulă o serie de texte relativ omogene tematic. Majoritatea lor îşi extrag materia din lumea copilăriei şi o redau procesată, cum s-ar zice cu un termen mai tehnic, de creierul unui puşti de prin anii 1980. Privite la nivelul acesta, lucrurile nu sunt nici foarte noi, nici din cale-afară de originale, căci mulţi din autorii noştri contemporani găsesc în copilărie un debuşeu destul de lipsit de riscuri, de-ar fi să mă refer doar la Cezar Paul-Bădescu (Tinereţile lui Daniel Abagiu), Nora Iuga (Hai să furăm pepeni) sau Dan Lungu (în Cheta la flegmă, republicată sub titlul Proză cu amănuntul), ca să pomenesc doar câteva nume mai la modă. Cu aceşti autori Florin Lăzărescu are în comun mimarea cu destulă dibăcie a relatării inocente, de către un narator-copil, a unor episoade în aparenţă lipsite de semnificaţie, fără a omite, desigur, (auto)explorarea sexualităţii incipiente. În cartea de faţă, acest front de abordare e ilustrat cel mai bine în Cârtiţa, unde copilul e o entitate dominată de simţurile primare (miros, pipăit), închipuire şi curiozitate faţă de sfârlezele (a se citi „mamelele“) fetiţelor:

Întuneric. De fapt, un fel de întuneric, pentru că prin cutiile răsturnate peste mine tot mai amijeşte o rază de lumină. Umblu de-a buşilea, mai degrabă pipăindu-mi drumul decât folosindu-mă de lumina ochilor. Nici n-aş vrea să văd. Obiectele pe care le ating sunt mai frumoase în imaginaţie decât dacă le-aş aproxima din priviri.
[...] O bucată de ladă. În ladă au fost portocale - sigur au fost portocale, le pot simţi mirosul. Portocalele sunt ca sânii ţigăncuşei care vine la mama şi-i vinde fuse. Nu. Mai degrabă sânii ei sunt ca două sfârleze.

Ceva mai mult spirit epic animă proze precum Amintirile mele din al doilea război mondial, unde evenimentele se petrec într-un sat aflat cândva pe linia frontului, iar locuitorii găsesc din când în când bombe neexplodate. Relatarea, care are un caracter alegoric mai ceva ca-n Mioriţa, îmbracă pe alocuri haina umorului negru:

Fratele bunică-mii s-a dus să culeagă ghiocei prim primăvara lui '45. Pe lângă ghiocei a găsit şi o bombă extraordinar de utilă în gospodărie prin aceea că, în interiorul ei, se găsea nu ştiu ce substanţă pe care o puteai folosi la vopsitul lânii. A bătut bomba de o epavă de tanc uitată în pădure, până când i s-au împrăştiat toţi ghioceii, laolaltă cu mâinile, picioarele şi caoul. L-au adus acasă într-o traistă, fără să se mai chinuie nimeni să găsească toate piesele dintr-un puzzle care, chiar şi incomplet, trebuia îngropat creştineşte.

Textul are niveluri de adâncime variabile, iar referenţialitatea naratorului pune câteodată probleme insolubile („sunt mama mamei mele“/„sunt tatăl mamei mele“ etc.)

Tot anecdotică filtrată prin simţirea copilului găsim, cu adaosuri variabile de evenimente fantastice, şi în Ursoaica Lili şi Balena Goliat sau în Titanicul, două din cele mai reuşite povestiri din volum, alături de Maimuţa, din acelaşi univers. Lampa cu căciulă (apropo, e vorba de un tub catodic de la aparatele elecronice mai vechi) ne aduce un soi de obiectivare a perspectivei, în sensul că naratorul se retrage din pielea copilului, care devine simplu personaj. Rezultă un text destul de bolovănos, cu tente vagi de Agârbiceanu şi care nu ne umple de entuziasm. Paişpe ţigări ne aminteşte de o afirmaţie a lui Cosmo Kramer, celebrul personaj seinfeldian, care, dându-se drept dermatolog, spunea că a văzut la viaţa lui aluniţe atat de mari încât îşi aveau propriile aluniţe. Adică e vorba de o povestire care conţine 14 povestioare, unele nostime, altele nu, ba chiar de-a dreptul slăbuţe.

O altă dominantă tematică a cărţii e evocarea, cu o bună doză de umor pe post de antidot pentru nostalgie, a anilor de comunism. E o temă la modă în proza noastră din ultimii zece ani. Cioburi de copilărie comunistă găsim în Lumea interlopă a brusturelui, iar o incursiune în relaţia sistem-individ, de data asta fără copii, găsim în Nea Mihai şi tovarăşul Dumnezeu, aceasta din urmă pe linia misticului derizoriu de la Petru Cimpoieşu.

Gata. N-a fost o carte rea - dimpotrivă, a avut destule momente bune. Nu ştiu dacă cititorul îşi va mai aminti mare lucru din ea după câteva luni, iar dacă acesta e un test valabil, cartea riscă să nu-l treacă. Dar în linii mari e de bine. Unde mai pui că am învăţat şi un cuvânt nou, unul pe care nu-l găseşti în dicţionare şi nu neapărat pentru că ar fi obscen (e cunoscută pudibonderia lexicografilor noştri). E vorba de ripcă, care înseamnă, după cum ne explică grijuliu cu cititorii săi, chiar autorul, „crengile care rămân după ce cureţi via, primăvara“.

4 comentarii:

gabi c. spunea...

Care crengi? Cele taiate sau cele care raman in vie? Ma refer la ripca.
Toate cele bune.

Micawber spunea...

@ gabi c.

Ma tem ca intrebarea asta ar trebui sa i-o puneti autorului. Desi cuvantul 'ripca' apare de cateva ori in text, definitia e cea pe care am reprodus-o, fara alte precizari.

PisiciNonCondoscendente spunea...

va cunosc intre timp "exigentza" la comentarii ...
si totusi risc sa va zic cvasi-off-topic ca..
eu m-am dat de cateva ori cu trenu la wien si ..
chiar pt prima data am fost frapata de o chestie ..
personalitatea omului cica nu se schimba ..
cu toate astea .. in austria .. se schimba .. minimum definitzia ..
asadar ..
"persönlichkeitsstörungen" poate sa fie marcata de "fo" 7 puncte rosii ..
atat in IRL cat si in RW !
deci : fara posibilitate de "retragere" in "viata reala " cat si in "lumea reala " ramane valabila ! EA ! schimbarea de personalitate ( sigur , cand are loc aceasta )

PA !

despre carte .. pot sa concluzionez ca ..
nu o voi lectura ! precis !
dar, daca dvs sunteti d-acord ca o lectura poate sa fie cu crengi si fara ele .. va gratulez !

Micawber spunea...

@ PisiciNonCondoscendente

Sper ca nu din cauza postarii mele ati decis sa nu cititi cartea.