Georgeta Drulă (coordonator) – WEBLOG - platformă de publicare online

Titlul indigest WEBLOG - platformă de publicare online al acestei cărţi apărute în 2007 la Editura Universităţii din Bucureşti nu e egalat, poate, decât de coperta oribilă a lucrării. Probabil cineva şi-a spus că dacă e lucrare de specialitate trebuie să arate cumplit. Acel cineva n-a avut probabil curiozitatea să arunce o privire la cărţile scoase de edituri universitare din străinătate, căci dacă o făcea, probabil nu mai avea curaj să iasă din casă. Acum trec la fond, ca să nu mă acuze cineva că-s formalist, şi spun că e vorba de o antologie de studii ale unor (pe atunci) recent absolvenţi ai Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea din Bucureşti coordonată de fosta lor profesoară, Georgeta Drulă. E o lucrare despre blogurile româneşti, ca să n-o mai dăm pe după plop. Cu alte cuvinte, a scrie o postare despre ea echivalează oarecum cu a vorbi de funie în casa spânzuratului. De la apariţia cărţii se împlinesc nu peste multă vreme 5 ani (fugit irreparabile!), ceea ce e o felie consistentă de eternitate în domeniul cu pricina, aşa că funia a cam putrezit şi nu cred că trebuie să ne temem prea tare că e cu adevărat periculoasă.

Introducerea lucrării o face coordonatoarea, cu un capitol intitulat Comunicarea în Web 2.0 şi fenomenul weblog, o secţiune pe care cititorii cu mai puţină pregătire tehnică ar putea-o considera prea specializată, dar în care putem găsi o succintă prezentare a conceptului de blog, cu istoric şi definiţii. Iată una din ele (e vorba de definiţia dată însuşi blogului de analistul Steven Streight):

„platformă de comunicare şi interactivitate care permite utilizatorilor fără abilităţi de HTML să publice rapid şi uşor conţinut Web pentru audienţa globală, de unde democratizarea publicării de conţinut Web, creşterea revoluţionară a accesului universal la conţinutul de pe Internet”

Lăsând la o parte traducerea cam neinspirată, e clar: blogul e locul potrivit pentru ageamiii care vor să profite de cuceririle tehnologiei fără să-şi bată prea mult capul cu tehnicalităţile. Capitolul scris de Matei Stoicovici şi Monica Ulmanu (Specificul blog-ului ca site Web) continuă pe linia circumscrierii şi explicării conceptului şi mai adaugă vreo opt definiţii. Ca să vezi ce alunecos e blogul şi ce greu e să-i surprinzi genul proxim şi diferenţa specifică! Pe aceeaşi dimensiune, a teoretizării, merge şi Cristian Curus cu capitolul redactat de el, Caracteristici generale ale blog-urilor. Cratima pe care o folosesc autorii pentru a separa rădăcina blog de morfemele flexionare româneşti (blog-ului, blog-urilor etc.) e grăitoare pentru timpul scurs de la apariţia cărţii. Pentru autori (AD 2007), blog era încă un cuvânt exotic, aşa că ei preferă adesea forma lungă weblog. Să fim însă drepţi, după DEX, cuvântul blog nu există nici acum în limba romană (există însă dischetă, introdus ani buni după ce obiectul a devenit anacronic, creându-se astfel direct un arhaism).

La urma urmei ce nevoie ar avea cineva să citească o carte din asta în limba română (apărută pe deasupra şi în 2007) pentru noţiuni teoretice despre blog şi clasificări făcute ca la şcoală, cu liniuţe la capăt de rând? Adevărul e că nu prea multă, căci există numeroase lucrări străine mai noi şi pe deasupra mai atrăgător prezentate. Motivul pentru care WEBLOG... poate prezenta un oarecare interes pentru noi este acela că are o serie de capitole care vorbesc despre blogurile româneşti. Începutul îl face tot Cristian Curus, cu Crearea şi întreţinerea blog-urilor – platforme în România, unde e vorba desigur despre eternele Blogger şi WordPress (eu o prefer pe prima, dar poate pentru că aşa am apucat), dar şi despre alte platforme, inclusiv câteva româneşti. Contribuţia creatoare a autorului este reprezentată de un sondaj realizat pe un grup de 144 de bloggeri autohtoni, cu întrebări privind conţinutul blogului, date demografice, tematici etc. Una din concluziile interesante ale sondajului e că, cel puţin în 2007, bloggerii români „nu obişnuiesc să scrie despre un alt subiect punctual în afara experienţelor personale”. Să trecem peste exprimarea bolovănoasă a autorului. Acesta conchide şi că lipsesc blogurile politice, iar cele sportive sunt într-un număr mic, ceea ce arată rămânerea în urmă a blogosferei româneşti. Să judece fiecare dacă în anii care s-au scurs de atunci situaţia s-a schimbat.

  

Capitolele cele mai „româneşti” ale cărţii sunt cele scrise de Adina Dragomir (Weblog-urile jurnaliştilor) şi, de aceeaşi autoare în colaborare cu Monica Ulmanu, Particularităţile blogosferei din România. O bună parte din jurnaliştii avuţi în vedere şi-au pierdut între timp obiectul muncii (de pildă prin dispariţia ziarului tipărit Cotidianul) şi şi-au găsit o pâine de mâncat în mediul electronic, alţii au fost răsplătiţi pentru obedienţa faţă de regim cu sinecuri plăcute (cum ar fi sinistrul I. T. Morar). Oricum, probabil bloggerul care citeşte cartea e mai puţin interesat de experienţa în domeniu a ziaristului X sau a vedetei Y, care profită oricum de platformele publicaţiilor la care scriu sau de popularitatea pe care le-o aduc alte forme de exprimare. Mai mult folos are capitolul Utilizabilitatea blogurilor [sic] de Matei Stoicovici, de unde cititorul poate să înveţe câteva trucuri pentru sporirea atractivităţii şi popularităţii blogului pe care îl ţine.

În fine, secţiunea cea mai interesantă pentru bloggerii autohtoni e ultima, Particularităţile blogosferei din România. Până la data încheierii lucrării fuseseră înregistrate peste 16.800 de bloguri, cu 25.000 utilizatori şi 150.000 postări (spre comparaţie, pe zelist.ro figurează în prezent peste 60.000 bloguri). Autoarele studiului ilustrează cu adrese de web diferitele domenii de activitate ale bloggerilor de la noi. Cred că ar fi amuzant să vedem câte mai sunt active după trecerea a peste patru ani. Se citează multe date statistice, majoritatea preluate din (pe atunci) singurul studiu realizat pe blogosfera românească (RoBloggers Survey). În fine, cartea cuprinde un glosar de termeni, desigur lacunar. Din listă lipseşte un termen esenţial, acela de postare (numită de unii şi post). Noroc că în cuprinsul cărţii sunt folosiţi ambii termeni, aşa că alege fiecare ce-i place.