vineri, 25 noiembrie 2011

Teze provizorii (I)


Aşa-zisa reformă a învăţământului, făcută peste noapte în 1948, i-a pus pe noii diriguitori în faţa unei probleme dificile, căci scoaterea bruscă din uz a vechilor manuale n-a fost precedată de întocmirea unora noi. În anii şcolari 1948-1949 s-au studiat scriitorii consideraţi progresişti (Raicu Ionescu-Rion, Ion Păun-Pincio, D. Th. Neculuţă, Al. Sahia,  A. Toma, Maria Banuş etc.). În 1950 însă apare celebra serie de Teze provizorii de istoria literaturii române. Bine zis „provizorii”, căci nimic nu e mai puţin previzibil şi aşadar mai provizoriu decât istoria, mai ales a literaturii, unde e mereu lor de reevaluări, recuperări şi alte asemenea operaţiuni ecologice. Autorii manualelor tezelor nu apar nicăieri. Singura responsabilitate editorială este asumată de comanditar, adică Ministerul Învăţământului Public (de parcă ar mai fi existat şi unul privat).

Am în faţă o asemenea lucrare, mai precis tezele provizorii pentru clasa a IX-a medie. Sunt două volume, unul care acoperă literatura populară, altul dedicat literaturii vechi. Astăzi, câteva citate suculente din primul, urmând ca de al doilea să mă ocup cu altă ocazie. Am adaptat grafia la normele valabile azi.

Majoritatea operelor populare apără interesele maselor exploatate şi sunt îndreptate împotriva duşmanilor de clasă. În ele sunt batjocoriţi boierii, negustorii, jandarmii, popii etc. Iată prezentarea unui diac:
Viaţa diacului
Sărăcia satului
Că umblu din ţară-n ţară
Cu lenea la subţioară
Că diacu îi ca dracu
Când aude clopotu
ţipă plugu-n buruene
şi se duce la pomene.

Vigilenţa revoluţionară trebuie să fi fost la cote maxime, de vreme ce e demascat aşa de violent până şi inocuul diac (verbul ţipă din penultimul vers arată că trebuie să fie o creaţie ardelenească, căci are înţelesul latinescului iacto).

Bietul diac avea măcar un referent real. Vigilenţa se extinde la referenţii imaginari/supranaturali atâta timp cât ei sunt dintr-o clasă socială exploatatoare, chiar dacă apar în descântece de vătămătură:

E interesant de remarcat că, într-un descântec de vătămătură pentru o vacă bolnavă, duhul rău este trimis la curtea lui Ler împărat, unde blidul e „de furat”:
Voi strigoaice,
Voi moroaice,
Voi vă pierdeţi
şi vă duceţi
La Ler împărat
Într-al lui palat [...]
Pe Lunaia s-o părăsiţi,
Mergeţi la Ler împărat
Unde blidu’ de furat [sic]
şi lingura de aflat.

Abia acum ne-am lămurit ce cupid era sus-amintitul Ler împărat. Mă şi mir că a supravieţuit în colinde. Probabil e timpul să i se scoată la vedere mapa profesională şi să fie reevaluat, în bun stil băsist. 

Amintirea tezelor provizorii îi bântuie, la distanţă de destui ani, pe unii scriitori care au luat contact cu ele în calitate de elevi. În Roman intim, Paul Goma vorbeşte de „nenorocitele de «teze provizorii», cele care ne-au otrăvit viaţa de elevi ghinionişti, ca cei din generaţia mea şi de după”. Spurcat la gură cum e, Goma avansează şi ideea că printre autorii tezelor cu pricina s-a numărat şi divinul critic G. Călinescu.
(va urma)

Niciun comentariu: