vineri, 4 noiembrie 2011

Interviuri miezoase

A trecut ceva vreme de când am participat ultima oară la o sesiune din asta blogosferică. De data asta, la sugestia şi prin strădania lui voroncas, am avut ocazia să propunem un interviu cu miez, care cum ne-am priceput:

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum "people get married to have a personal life". Pentru ca l-am iubit de la "Particulele elementare" pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind "Extension du domaine de la lutte" taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.
[interviu houellebecq]
* * *
Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner's Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.
* * *
bicicleta galbenă
Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.
[interviu herta müller]

* * *
delaskela
când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.
* * *
milf
Unde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu' Eugenia Voda!

* * *
Simona Radoi
Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea:
[interviul]
Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.
* * *
S(f). Vasile
Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!
Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.
* * *
mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși - de altfel caracterizantă pentru mișel - se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.
[alt interviu houellebecq]
* * *
Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.
[interviu thompson]
* * *
[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.
* * *
fiction addiction
Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]
* * *
Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]
* * *
pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]
* * *
voroncas
interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii '60-'70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)

4 comentarii:

eva spunea...

Am şi eu o teorie mică, anume: e mare lucru să iei un interviu bun, nu-i simplu deloc.

1. Îmi repugnă interviurile cu întrebări previzibile, banale sau refuzate de idee.

2 Tot mare lucru e să empatizeze cel intervievat cu tine. Tre' să ai mult fler.

3. Sunt rara avis interviurile bune.

Micawber spunea...

@ eva

Nu cred ca a pretins cineva ca-i usor; cel putin la noi, specia intervievatorului cu har e practic lipsita de reprezentanti.

eva spunea...

O, nu, nu-i vorba că s-ar fi pretins, cel puţin nu pe acest blog. Ziceam aşa, cum văd eu lucrurile. Da, specia aceea e inexistentă la noi.

Micawber spunea...

@ eva

N-am pretins ca s-a pretins ca...