O protecţie DRM-ătoare

Am scris nu odată pe acest blog (ultima oară aici) despre cărţi electronice, precum şi despre programe şi dispozitive de citit diferite formate de ebook. N-am ascuns nici că sunt amator de asemenea gadgeturi şi nu stau să bocesc, ca în povestea cu drobul de sare, cărţile clasice, care s-ar putea să dispară (sau poate nu!) într-un viitor destul de vag precizat. În fine, m-a interesat şi oferta românească în domeniu, destul de subţire încă, dar care are şanse să se îngroaşe odată cu campaniile lansate de câteva edituri şi librării virtuale mai puternice.

Cumpărătorul român de cărţi în format electronic a avut ocazia să constate că de cele mai multe ori fişierele pe care le achiziţionează sunt protejate prin tehnologia DRM (Digital Rights Management). Nu intru în detalii tehnice, pentru că nu sunt specialist; în plus, există numeroase resurse virtuale care îi pot lămuri pe curioşi mai bine decât aş putea s-o fac eu într-o postare de blog. E suficient să spun aici că zisa tehnologie e una din reacţiile producătorilor la fenomenul (foarte răspândit şi la noi, de altfel) de piraterie intelectuală, pe care încearcă s-o stăvilească. Dacă e să ne limităm la ebook, lucrurile stau cam aşa: când cumpără o carte, cititorul descarcă un fişier (să zicem în format pdf) pe care îl poate citi, evident, fie pe un calculator, fie pe o tabletă, cu un program corespunzător. Până aici nimic special; partea interesantă abia urmează.

Cartea poate fi citită numai pe dispozitive autorizate (există posibilitatea creării unui cont, se instalează un reader special, cum ar fi Adobe Digital Editions, care necesită autentificarea etc.). Toate bune şi frumoase, editorii sunt mulţumiţi că produsul lor este distribuit şi utilizat într-un mod controlat, că nu e copiat la infinit şi dat gratis din mână în mână etc., iar cititorul se bucură de cartea dorită.

Există însă o problemă de principiu (las la o parte faptul că fiecare cumpărător e suspectat, poliţieneşte, de intenţia de a face piraterie). Majoritatea sistemelor DRM folosite la noi şi aiurea limitează numărul dispozitivelor pe care poate fi citită cartea. De copiat, fişierul poate fi copiat pe oricâte unităţi, dar de deschis el va putea fi deschis numai pe un număr limitat de maşini, să zicem între 4 şi 6. Bun, vor zice unii, şi e  vreo problemă aici? Păi cam e. Las la o parte situaţia ipotetică (dar puţin plauzibilă) în care cineva are 7 calculatoare şi vrea să citească simultan cartea pe toate. Ce facem însă peste un număr de ani, admiţând că unii din noi chiar au de gând să mai trăiască ceva timp după ce citesc minunatele cărţi ale dumnealor? În câţiva ani un utilizator poate rula mai mult de 6 dispozitive. Eu, unul, folosesc în mod curent un laptop, un desktop şi un iPad. Sunt deja 3 unităţi pe care aş putea să vreau să citesc cartea în diferite împrejurări. În 2-3 ani îmi voi fi cumpărat probabil altele şi poate vreau să recitesc cartea pe ele. şi după asta? Păi după asta, gata. Nu mai am dreptul să citesc cartea pe care am cumpărat-o.

Dar chiar am cumpărat-o? Sau ar fi mai bine să spun că am închiriat-o, am plătit toată chiria la început şi la expirarea contractului nu mai am dreptul s-o citesc? Fie şi aşa. Să nu ni se mai spună atunci, cu ipocrizie, că produsul e de vânzare. Nu, plăteşti pentru utilizarea lui limitată. În situaţia asta, parcă îi înţeleg pe cei care nu se încurcă cu chestiuni morale şi sparg voios protecţia DRM a cărţilor electronice.