☺☺☺ Sergiu Singer – Pioneze şi hârtie albastră

Ai uitat că sunt ploieşteancă – da, ploieşteancă! îi spune Miţa Baston lui Nae Girimea, ceea ce constituie (încă) o afirmare a caracterului deosebit al locuitorilor marelui oraş prahovean. E o replică pe care – cu variaţiunile de rigoare – ar putea-o rosti multe din personajele romanului Pioneze şi hârtie albastră de Sergiu Singer (Humanitas, 2006) deşi, paradoxal, nicăieri în această carte nu apare numele urbei cu pricina. E şi asta o performanţă, să scrii ditamai tomul de 400 de pagini şi mai bine, să ai eroi ploieşteni, cadrul acţiunii, ploieştean de-a binelea, împrejurimi, evenimente, repere istorice, toate din Ploieşti şi tu autor să rezişti tentaţiei de a numi fie şi într-un colţ obscur de pagină locul respectiv. Nu-i desigur un reproş, ci o simplă constatare a unui adevărat procedeu de teasing literar de o amploare deosebită.

În primul capitol al romanului, elefantului din odaie i se spune „oraş bogat” şi atât. Ni se face o prezentare de-a dreptul idilică a urbei prospere dintr-o vârstă de aur vag interbelică, cu oameni aşezaţi şi cu mult cheag, cu prăvălii bine aprovizionate cu produse de lux, cu case exprimând fără greş bunăstarea unei lumi bine întocmite şi care ştie cum să trăiască. Fără multe mofturi ne sunt prezentate personajele principale. Negustor bogat, cu origine uşor enigmatică şi niciodată lămurită pe de-a-ntregul, Bernard Wolf soseşte din Germania, îşi schimbă numele în Lupaşcu şi se stabileşte în localitate, unde prezidează ca un pater familias îngăduitor asupra unui neam numeros, deşi fericirea conjugală îi e întunecată de fuga soţiei cu un comis voiajor. Nevasta infidelă va avea mai târziu parte de clemenţa soţului, care o va instala însă într-o locuinţă separată. Soţii Lupaşcu au trei fete şi un băiat (Marcel), iar una din fete (Adina) se căsătoreşte cu tânărul negustor Matei Liveanu, cu care are doi gemeni, botezaţi Octav şi Octavia. Nu mai plictisesc cititorul blogului cu detalii. Fragmentul de arbore genealogic pe care l-am schiţat ar trebui să fie suficient pentru a se putea urmări expunerea.

Ceea ce urmează e un roman de familie tradiţional de-a binelea, punctat din când în când de evenimente ale istoriei mari care nu au cum să nu afecteze istoria mai mică a clanului Lupaşcu-Liveanu. Viaţa se scurge în prima jumătate a cărţii într-o tihnă previzibilă şi uşor patriarhală amintind de scrierile lui Ionel Teodoreanu, oarecum în contradicţie cu titlul Frenezie interbelică pe care autorul îl dă secţiunii respective. Are loc astuparea periodică a ferestrelor cu hârtie albastră fixată în pioneze pe durata vacanţei de vară. Obiceiul devine leitmotiv al romanului, iar ritualul e prezent chiar şi atunci când scopul lui iniţial e deturnat înspre camuflajul din timpul bombardamentelor. Liniştea traiului bun e spartă de venirea războiului (De bello Germanico), cu tot cortegiul de mizerie şi privaţiuni care îl însoţeşte, iar după ce conflagraţia se încheie şi se instaurează regimul comunist începe un proces de declin care îi afectează pe toţi. Bătrânul Lupaşcu se mută la Bucureşti şi îşi trăieşte ultimii ani în decrepitudine, Matei Liveanu e silit să-şi lichideze magazinele şi dispare, ridicat probabil de noile autorităţi.

Adevăratul camuflaj este cel simbolic, reprezentat de începutul epocii comuniste, surprins în capitolul Hârtie albastră, cu ororile greu de imaginat ale primilor ani şi cu destinderea timidă şi ipocrită care urmează. Acesteia îi sunt consacrate ultimele capitole, numite uşor stângaci, Între două ape şi În ape tulburi, de parcă am avea de a face cu un curs de hidrologie. Materialul e organizat în celule de 2-3 pagini întrerupte de intertitluri care enunţă teme de actualitate din presă şi de la radio, probabil cu scopul de a servi drept balize de realitate istorică. De foarte multe ori efectul e unul de derutare a cititorului, căci informaţiile din intertitlu sunt evident decalate faţă de cele din text. Nu s-ar putea spune că nu e un efect interesant şi e posibil ca autorul să fi dorit să semnaleze decalajul dintre istoria trăită la nivelul individului şi cea desfăşurată la nivel macroscopic. Uneori efectul e grotesc (la un moment dat, dacă faci socoteala, România pare a recunoaşte statul Israel chiar înainte ca acesta să-şi fi proclamat independenţa în 1948, ceea ce e un gest de un protocronism spectaculos).

După trecerea în plan secund a vechilor negustori, în prim plan trece Octav, unul din gemenii familiei Liveanu. Individ sensibil şi totodată independent, visător, dar fără a deveni vreodată un boem în adevăratul înţeles al cuvântului, Octav studiază arhitectura, face tot felul de slujbe, de la cele artistice până la unele mai puţin nobile, are mici idile, niciodată concretizate în ceva serios. Singura lui relaţie mai consistentă este cea cu Wanda, o poloneză de care e despărţit în cele din urmă de realităţile geopolitice. Octav se ţine departe de compromisurile greu de evitat în epocă, dar nu are stofă de martir şi e mai degrabă un ins şters, incapabil de decizii spectaculoase. Jocul permanent cu realităţile istorice pe care îl practică Sergiu Singer te face la un moment dat să ai senzaţia că studenţia lui Octav durează peste 15 ani.

Dacă Octav pare binişor golit de forţă vitală iar tatăl şi bunicul lui au fost anihilaţi de vremurile potrivnice, în carte există un element dinamic surprinzător reprezentat de evrei. Iniţial vecini cu familia Liveanu, soţii Bercovici pleacă încă înainte de război în ceea ce se numea Palestina. Fiul lor, Carolică, era îndrăgostit de pe atunci de Octavia Liveanu. Devenit cetăţean al noului stat evreu, el îşi schimbă numele în Avner Barak, o aduce în Israel şi pe Octavia, cu care va avea de altfel doi gemeni, apoi şi pe soacra lui, Adina Liveanu. Noua familie Barak pune serios umărul la edificarea tinerei ţări, iar Avner devine înalt demnitar.

Nu se poate pune la îndoială faptul că Pioneze şi hârtie albastră e o carte plăcută la citit, al cărei stil nu trece totuşi niciodată de canoanele prozei tradiţionale. Efortul romancierului de a re-crea o lume pe care probabil a cunoscut-o în copilărie e remarcabil, deşi uneori preocuparea pentru detaliu manifestată sub forma unor lungi liste de personaje (atestate au ba), locuri, obiecte şi evenimente devine tic obositor. Delimitările aproape dramaturgice pe care le face autorul (Cadrul – Recuzita – Personajele sună titlurile pe care le dă unor asemenea înşiruiri) sunt un pic naive, după cum naive ne pot apărea şi unele dialoguri sau perpetua ocurenţă a intertitlurilor de care pomeneam mai sus. Parcurgând romanul, cititorul va rămâne totuşi cu satisfacţia descoperirii unei proze evocatoare care îi va stârni interesul, câteodată pe linia pe care merge şi Cristian Teodorescu în Medgidia, oraşul de apoi (vezi aici), însă fără manierismul sintactic al acestuia.

Fact checking

Imensa galerie de personaje, fictive sau atestate, a căror simplă enumerare umple şapte pagini şi acţiunea întinsă pe zeci de ani l-au făcut pe autor să se mai abată de la adevărul istoric. Lista completă a inadvertenţelor ar ocupa probabil mai mult spaţiu decât postarea în sine.

• La un moment dat Avner Barak se întâlneşte în Elveţia cu Corneliu Mănescu, ajuns ministru de Externe, ploieştean şi el, cu care fusese coleg de liceu, ocazie cu care cere un paşaport pentru soacra lui. Până aici, toate bune, frumoase şi adevărate, atâta că Mănescu nu era şi prim-ministru, cum ni se spune în carte.
• În momentul reprimării rebeliunii legionare din ianuarie 1941 Ion Antonescu era general, nu mareşal. Sergiu Singer îl avansează în grad mai devreme decât în realitate (Antonescu devine mareşal abia după începerea operaţiunii Barbarossa).
• Redactorul/corectorul editurii Humanitas e iar neatent sau incult. Aşa se explică numeroase greşeli de tipar, inclusiv cele din nume proprii. De pildă numele generalului german Gerstenberg, comandantul Luftwaffe din România, apare scris Gestenberg.
• Octav Liveanu e, până la un punct, un alter ego al autorului. Născut la Ploieşti în 1928, Sergiu Singer a făcut studii de arhitectură şi a lucrat şi ca scenograf, la fel ca eroul său. Spre deosebire de acesta, a părăsit România pentru a se stabili în Germania.