luni, 4 iunie 2012

☺☺ Jostein Gaarder – Fata cu portocale


E posibil ca în Fata cu portocale (Univers, 2004), norvegianul Jostein Gaarder să-şi fi propus să demonstreze că literatura scandinavă nu e neapărat sumbră şi deprimantă, că poate avea un mesaj constructiv pentru cititor. Dar cum n-o să avem niciodată acces direct la intenţiile scriitorului, iar pe declaraţiile lui nu trebuie să punem prea mult preţ, trebuie să ne mulţumim cu interpretările pe care le facem noi înşine pe sofaua de acasă, ca cititori neprofesionişti ce suntem.

În materie de tehnică naratologică sau prozastică – uneori e plăcut să te fuduleşti cu vorbe înzorzonate – romanul nu e cine ştie ce original. Georg Røed, un adolescent de cincisprezece ani din Oslo, şi-a pierdut tatăl pe când avea numai trei ani, la începutul anilor 1990. Bolnav de o maladie incurabilă, el însuşi medic, Jan Olav Røed scrie o lungă scrisoare pe care o ascunde în căptuşeala unui cărucior de copii, în ideea că fiul lui o va citi când s-o face mare. Iată că a venit şi vremea pentru asta, textul e găsit de bunici, care i-l predau lui Georg, iar acesta se închide la el în cameră pentru a imersiune în trecut. Manuscrisul e relatarea unor întâmplări trăite de Jan Olav cu mai mulţi ani în urmă, când, tânăr student, întâlnise într-un tramvai o fată care căra o pungă mare plină cu portocale. Jan Olav e contaminat instantaneu de morbul iubirii, dar fata dispare. Grosul povestirii e alcătuit din căutarea misterioasei tinere, se desfăşoară un joc romantic din categoria destul de răsuflată „aleargă după mine ca să te prind”, până la urmă se dovedeşte că fata era Veronika, pe care Jan Olav o cunoscuse în copilărie, dar o uitase, ea însă pe el nu etc. etc. Poveste de dragoste totală şi mişcătoare, mană cerească pentru cititorul mai sensibil din fire, plictis pentru lectorul cu alte preferinţe. Totul e încununat de un happy end amărui: Jan Olav se căsătoreşte cu Veronika (se dovedeşte că aceasta e mama lui Georg, profesoară la Academia de Arte, care picta în tinereţe portocale), dar fericirea conjugală nu durează prea mulţi ani, pentru că bărbatul moare, după cum ştim. How I met your mother, ar putea zice iniţiaţii serialelor de televiziune.

Surpriza cărţii (nu neapărat una plăcută, dar surpriză) este Georg. Dacă gândeşti situaţia în termenii nemuritorului trio rasă-mediu-moment, ai zice că ar putea fi personajul perfect pentru întruchiparea adolescentului cu probleme. A rămas orfan de mic, Veronika, cea adorată de Jan Olav, s-a recăsătorit cu un detectiv de la poliţie şi a făcut cu acesta o fetiţă etc. Un adevărat cocktail de factori care îi împing pe adolescenţi la tot felul de drăcovenii, mai ales dacă-s din sumbra Scandinavie. Ei bine, mai nimic din toate acestea. Georg e un tânăr echilibrat, care ia lecţii de pian şi e pasionat de astronomie. Scrie o compunere despre telescopul Hubble (un subiect pe de care şi tatăl lui era preocupat), se înţelege bine cu ceilalţi membri ai familiei, ba chiar şi cu tatăl vitreg. Paginile de carte scrise din perspectiva lui Georg sunt adeseori plictisitoare la culme, reflecţii de pionier cuminte şi silitor, fără vreo intenţie de rebeliune. Singurul moment când Georg are o ieşire mai în ton cu vârsta e cel în care se încuie la el în cameră pentru a citi manuscrisul lui Jan Olav, în rest e un copil model, bun de dat exemplu celorlalţi.

Drept e şi că nici textul atribuit lui Jan Olav nu e cine ştie ce. El abundă în formulări „adânci”, în sfaturi şi întrebări retorice despre om şi univers (telescopul Hubble, ce să-i faci!) şi riscă să devină un fel de învăţături ale lui Neagoe Basarab către fiul său... Georg. Povestea fetei cu portocale e frumoasă pe alocuri, cu aerul ei de basm contemporan care are succes în anumite cercuri de cititori, dar luată în ansamblu cartea e mai de rafturile doi-trei. Am citit întâmplător că în Norvegia e categorisită drept roman pentru tineret. Aşa da, lucrurile mai au o noimă, s-o citească tinerii şi să bage la cap pilde înălţătoare. 

2 comentarii:

Ema Cojocaru spunea...

Am găsit cartea asta la anticariat, cu doi lei, dar nu am citit-o încă. Recenzia ta nu-mi dă prea mult ghes, recunosc - deși sunt o adolescentă întârziată, așa că cine știe...
Coperta e absolut hilară, îmi imaginez că au făcut repede o poză cu un editor din redacție și un kilogram de portocale.

Unknown spunea...

Recenzie ta nu este bună aproape de loc având in vedere că suntem in 2016-2017 iar unele lucruri încât şi format-ul cărții s-au schimbat.