joi, 28 iunie 2012

☺☺☺☺ Saul Bellow – Ravelstein


Redus ca dimensiuni şi amplitudine epică, Ravelstein (2000, traducere apărută la Polirom în 2001) e ultimul roman al a lui Bellow nu doar cronologic, în sens de opus final, ci şi ca încărcătură simbolică. E o carte de sfârşit de drum, asta nu numai pentru că îl are ca personaj principal pe Abe Ravelstein, cunoscut profesor de filozofie politică care îşi trăieşte la Paris ultimele luni de viaţă, ci şi pentru că tema morţii pare să fie dominantă. Povestea sfârşitului lui Ravelstein e spusă de Chick, vechiul lui prieten şi confident, un scriitor de o anumită anvergură, plasat însă deliberat în umbra acestuia. Pretextul e oferit de o biografie a lui Ravelstein pe care ar fi urmat s-o scrie Chick.

Cam două treimi din carte sunt reprezentate de relatări, adesea digresive şi cu planuri suprapuse, ale conversaţiilor lui Ravelstein cu Chick. Spectacolul oferit de cei doi evrei bătrâni e plin de spirit, spumos chiar pe alocuri. Nu-s nici pe departe cei doi bătrânei din Muppets care cârcotesc contemplând teatrul mundan. E vorba mai degrabă de doi eroi cu un savoir vivre desăvârşit, dar care nu ştiu doar cum se trăieşte bine, ci sunt în stare să treacă cu dezinvoltură de la Platon şi Tucidide la Keynes sau de la o bârfă din lumea academică la alta. Totul e politică, la scară micro sau macro, în societate, la Ravelstein e un bârfitor şi un mare manipulator, dar nu i-o poţi lua în nume de rău, personajul e prea charmant pentru aşa ceva.

Ravelstein contrazice în bună măsură clişeul gânditorului pauper care îşi dedică existenţa ideilor şi se mulţumeşte cu puţin în lumea materială. Autor al unei cărţi de mare succes (scrisă de altfel la sugestia lui Chick), profesorul a făcut avere şi o cheltuieşte ostentativ pe mese şi haine scumpe, pe obiecte de valoare şi pentru a-şi răsfăţa iubitul, un anume Nikki, căci colac peste pupăză Ravelstein este homosexual, chit că refuză să recunoască asta. Ravelstein e în definitiv un snob pe care nu poţi să-l antipatizezi, un enfant terrible al secolului care se încheie şi pe care îl instanţiază în bună măsură în ce are mai bun sau mai rău.

Dacă Ravelstein, ca personaj titular, e împins ostentativ în faţă nu ar trebui să se creadă că Chick, personajul narator şi biograful lui Abe, nu e important. Am avut în permanenţă senzaţia că în spatele lui Chick se ascunde însuşi Bellow (evitând, desigur, identificările grosolane ale realităţii propriu-zise cu realitatea ficţională). Ca şi Bellow în momentul scrierii cărţii, Chick e un om în vârstă, evreu, scriitor... e adevărat, cu doar două căsătorii la activ, în vreme ce autorul a avut vreo cinci, dacă nu le-am pierdut şirul. Nu ştiu cât de misogin va fi fost Bellow, dar Ravelstein şi Chick au o anumită doză din această însuşire. Nicăieri în roman femeile (în special cele două soţii succesive ale lui Chick, Vela şi Rosamund) nu apar într-o lumină prea bună şi sunt văzute mai mult ca elemente care frânează realizarea bărbatului.

S-ar mai putea spune nenumărate lucruri despre roman, dar aş vrea să închei cu ideea de la care porneam, anume că e dominat de tema morţii. Nu e vorba doar de sfârşitul lui Ravelstein, văzut într-o lumină de crepuscul de împărat roman decadent. Chick e şi el gata să-şi dea sufletul după ce se îmbolnăveşte de o boală tropicală într-o vacanţă exotică cu Rosamund. Biograful lui Abe are prilejul, după ce e martorul morţii acestuia, să-şi contemple paralizat propria agonie, căci se intoxicase cu otrava unui peşte preparat necorespunzător. Bellow – care nu putea să nu-şi dea seama, la cei 85 de ani ai săi – că nu mai are mult de trăit, se va fi jucat (crud) cu personajul său, punându-l să guste din doctoria a cărei acţiune o observase la alţii. Nu ştiu şi nici nu-mi pasă ce cotă mai are azi Bellow pe piaţa literară, dar recitirea lui Ravelstein în primăvara asta mi-a făcut o plăcere deosebită.

Fact checking
S-ar putea vorbi la nesfârşit despre măştile, cheile şi codurile din Ravelstein, despre personajele reale pe care le-ar întruchipa multe din personajele din roman. Pentru cititorul român unele din aceste identităţi pot prezenta interes. E vorba de exemplu de Radu Grielescu, profesor la Chicago, fost simpatizant fascist, în care e uşor să-l vezi pe Mircea Eliade, sau de Vela, prima soţie a lui Chick, născută în Europa de Est, fizician de profesie, în care o putem recunoaşte pe Alexandra Bagdasar, fosta soţie a lui Bellow. Amatorii de romane cu cheie pot citi postfaţa volumului. Dar dacă tot e vorba să confruntăm realitatea cu ficţiunea, să pomenim doar că Ravelstein moare de sindromul Guillain-Barré, o boală autoimună a sistemului nervos având ca primă cauză o infecţie virală sau bacteriană. În roman se insinuează că boala s-ar fi datorat stilului de viaţă al lui Abe, care era homosexual. Practica medicală arată că nu e nici pe departe o legătură între asemenea chestiuni. 

3 comentarii:

capricornk13 spunea...

E bun Ravelstein, insa mie mi-a placut mult mai tare Iarna decanului (probabil pentru ca e prima carte pe care i-am citit-o si e despre Romania). Am incercat sa citesc Darul lui Humboldt de cateva ori, insa n-am reusit... Cred ca nu e un scriitor taman pe gustul meu.

Micawber spunea...

@ capricornk13

Gusturi si iarasi gusturi.

Anonim spunea...

Darul lui Humboldt mi se pare cea mai bună carte a lui Bellow. În ce privește Ravelstein, e drept că am citit-o mai demult, dar parcă din ce îmi amintesc doar Vela era prezentată într-o lumină nefavorabilă, Rosamund fiind idealizată de multe ori... doar Vela îl frâna... Rosamund din contră, parcă ...