sâmbătă, 14 decembrie 2013

Calul Brünnhildei, incapabil să cânte, s-a slobozit

Lungă şi arborescentă, relaţia lui Joyce cu Wagner datează încă din tinereţea irlandezului. Deşi familiarizat cu creaţia wagneriană prin intermediul partiturilor şi al fragmentelor muzicale, Joyce are ocazia să meargă la o reprezentaţie cu o operă relativ târziu (avea 21 de ani). În Joyce and Wagner, cartea sa din 1991, Timothy Martin reconstituie, pe baza corespondenţei scriitorului cu mama şi fratele său Stanislaus, momentul primelor întâlniri:

Prima ocazie pe care a avut-o Joyce de a vedea una din operele lui Wagner nu s-a ivit până în 1903 când, în timpul uneia din scurtele sale şederi la Paris, a profitat de un mediu cultural mai bogat decât cel al Dublinului natal. Pe 25 ianuarie Joyce i-a scris de urgenţă mamei sale „Spune-i lui Stannie să-mi trimită de îndată (ca să-mi ajungă până joi noaptea) exemplarul meu din operele lui Wagner. (Era probabil vorba de un volum de librete, căci reducţia pentru pian a fiecărei opere este o carte voluminoasă.) Joyce avea evident de gând să meargă la un spectacol şi dorea, ca un bun wagnerian, să urmărească îndeaproape textul. În 1906, aflându-se la Roma, ascultase fragmente din Siegfried interpretate de o orchestră şi le-a găsit „foarte frumoase”. Un spectacol cu Götterdämmerung din 1907 a dat naştere unei scrisori către Stanislaus:

M-am dus la Amurgul zeilor... Când Brünnhilde şi-a adus calul, acesta, incapabil să cânte, s-a slobozit... Erau mulţi spectatori care urmăreau opera cu partituri şi librete. Pe scări, la intrare şi la ieşire, precum şi în stradă am auzit multă lume fredonând corect şi incorect cele nouă note ale motivului funebru. Nu m-a mişcat nimic din operă. În trecut am auzit adesea marşul funebru. Numai la moartea lui Siegfried am răspuns din creștetul capului la strigătul său „O sposa sacra”.

După cum vedem, wagnerianismul lui Joyce e ironic şi demitizant, ceea ce îl face credibil. De altfel opera sa e plină de aluzii ironice la creaţia lui Wagner. Lui Timothy Martin îi sunt necesare nouăzeci de pagini pentru a le indica. Celebra imagine a lui Joyce cu un ochi acoperit este luată de aici. Să pomenim în treacăt că reprezentarea canonică a zeului Wotan din Tetralogia wagneriană este cea a unui bărbat care şi-a sacrificat un ochi pentru a dobândi înţelepciunea. Mai jos, Donald McIntyre în celebra montare a Tetralogiei de la Bayreuth 1976 (de aici):


Niciun comentariu: