marți, 24 decembrie 2013

Vasile Mănuceanu - Arca lui Nae

Cei patru ani scurşi între două volume de Vasile Mănuceanu, Alarmă la colţul viu (apărută în 1964, am scris despre ea mai demult aici) şi Arca lui Nae (Editura Tineretului, 1968) par lungi cât o eternitate, cel puţin judecând după stilul celor două volume. Dacă prima carte este o colecţie de povestiri cuminţi şi conformiste cu şi despre pionieri, cea de a doua e un antibasm de o libertate aproape totală, nemarcat de servituţile realismului socialist care grevează puternic Alarma... Dispar cu desăvârşire şcolarii care vizitează citadelele comunismului, colectează fier vechi şi se întrec la învăţătură, iar tuşele groase de morală proletară par să se fi volatilizat. Chiar persiflantă, aluzia biblică din titlu – de neconceput cu doar câţiva ani înainte – spune multe. Numele cărţii anunţă tratarea în răspăr a unor teme altminteri clasice. Personajele principale, Nae, un băiat cu totul obişnuit, şi căţelul lui, Grivei (un animal înzestrat, e drept, cu darul vorbirii), pornesc într-o călătorie plină de fantezie într-o albie de rufe recondiţionată la repezeală şi botezată Sprinteioara. Etapele călătoriei sunt, în aparenţă, cele canonice unui periplu din poveşti, cu popasuri în ţări ciudate, populate de eroi pe măsură, cu zmei, prinţese răpite de aceştia şi cu împăraţi, cu piraţi sau pitici.

Nimic nou până aici, atâta că materialul epic este tratat într-un răspăr aproape total. Noul Gulliver vizitează ţinuturi exotice precum ţara Epsod, al cărei nume reflectă iconic („Pe dos”) obiceiul locuitorilor de a face lucrurile invers decât le ştim, prilej de variate amuzamente atunci când lumea îşi ia rămas bun la începutul unei conversaţii, când un bunic simpatic îşi fumează pipa ţinând partea aprinsă în gură sau când populaţia unui oraş întreg merge cu călcâiele înainte. Spre deosebire de copiii din Alarmă la colţul viu, Nae nu are pretenţia de a fi silitor şi conştiincios, ci doar înzestrat cu bun-simţ, adică exact acea însuşire de care duc lipsă eroii de basm întâlniţi. Vizitarea unei ţări în care treburile merg pe dos nu reprezintă un pretext pentru etalarea unor cunoştinţe şcolare (cum făcea, de exemplu, autohtonul Leonid Petrescu în cărţile cu Tică şi Rică, vezi aici, aici sau aici sau sovietica L. Gheraskina în În ţara lecţiilor neînvăţate, vezi aici). La micii cititori de acum patru decenii şi mai bine, această completă absenţă a muştruluielii pedagogice trebuie să fi dat foarte bine.

Episoade precum întâlnirea cu meşterul Rataplimplum scot în evidenţă miza însemnată pe care o pune Vasile Mănuceanu pe inventivitatea lingvistică, una din însuşirile de căpetenie ale textului acestei cărţi. Stilul aminteşte oarecum de cel din proza pentru copii a lui Marin Sorescu:
  
– Mda, da... Se vede că n-ai auzit încă de meşterul Rataplimplum. Dacă-i aşa, află că eu sunt bătrânul Rataplimplum, care drege cu mare iuţeală orice cuvinţel de pe lume. [...]
– Uite cum fac. Să zicem că vine un băieţel. Unul aşa, ca tine. Şi-mi aduce plocon vorba frică. Nu-i mai place lui vorbuliţa asta, vezi bine, vrea s-o cârpesc, s-o încăputez ori s-o pingelesc. Atunci eu iau frumuşel un peticel, să zicem litera „ş”, apoi o vâr unde se potriveşte mai bine şi treaba s-a făcut.
– Şi unde s-ar potrivi mai bine, de exemplu?
– De exemplu între „i” şi „c”. Aşa că din frică fac frişcă. [...]
– Când te saturi de frişcă, îţi fac din ea brişcă să te plimbi după pofta inimii, în clinchetul zurgălăilor, iar când te saturi şi de brişcă, îţi fac din ea trişcă, să fluieri până nu mai poţi, până le spargi urechile la toţi.

În spiritul ludic-dinamitant al lui Gianni Rodari, Vasile Mănuceanu face ca domniţa Mirabela, fiica împăratului Picăpară al împărăţiei Plicipleosca să fie răpită de un zmeu de hârtie pe care ajunge să-l terorizeze cu ifosele ei de copil răsfăţat, până când fiorosul balaur îi rămâne recunoscător lui Nae că i-o ia de pe cap. Celebrele funcţii ale basmului cu care îşi bate capul Vladimir Propp sunt pulverizate, întoarse cu capul în jos, răstălmăcite. Cei trei piraţi peste care dau Nae şi Grivei se numesc Sprânceană Fioroasă, Falcă de Rechin şi... Vrăbiuţă şi sunt, în ciuda numelor pompoase pe care le poartă doi dintre ei, nişte gurmanzi obezi şi incapabili de fapte odioase. Căutarea comorii ascunse de bătrânul Picior de Salcie, bunicul unuia dintre ei, eşuează în derizoriu. Nu cu mult mai serioase sunt întâmplările de pe ostrovul cu pitici din mijlocul Oceanului Violet. Întâlnirea cu Titimbo şi Rorombo, reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, nu declanşează, aşa cum se obişnuia până de curând în epocă, menţionarea ceremonială a realizărilor spaţiale sovietice.  

Arca lui Nae este o carte surprinzător de proaspătă, probabil un efect al puternicei dezideologizări a materialului, a inventivităţii şi totodată accesibilităţii limbajului pus de autor în gura eroilor. Basmul (post)modern trebuie să fi fost mai digerabil pentru copiii vremurilor respective decât povestirea cu schelet ideologic rigid şi uşor de anticipat. Volumul este ilustrat de Sorin Obreja:













6 comentarii:

dinu d. nica spunea...

Aveti, inca odata, dreptate.
Un roman-basm post-modern, care se poate, oricind, reciti, indiferent de virsta lectorului.
Urez cistigatorilor premilui N. Herescu..., pardon! A. Fratila, sa aiba parte de o soarta literara asemanatoare, peste 20, peste 30 sau peste 40 de ani.(Dar, de ce ma indoiesc...?)

dinu d. nica spunea...

Scuze, am mincat un U din premiu!

dinu d. nica spunea...

Si, iarasi cu scuze:
Craciun fericit!

catecevadesprecc spunea...

Spiritul acesta ludic şi tendinţa de a face cuvintele sonore este prezent chiar şi după 12 ani de la voiajul arcei lui Nae, în cartea Uliul Papa-Lapte ce-ai visat azi-noapte? avem parte de întâmplări de pe zi, decupate şi distilate… mai mult sau mai puţin până la esenţe, deh! pe vremurile acelea nu puteai scoate din alambic chiar orice...Sărbători Fericite!

Wilkins Micawber spunea...

@ catecevadesprecc

Am auzit de cartea de care pomeniti, insa n-am citit-o. Va multumesc pentru urare.

Wilkins Micawber spunea...

@ dinu d. nica

Va multumesc pentru urare si pentru rabdarea cu care imi cititi blogul.