☺☺ Gonçalo M. Tavares - Ierusalim

Ierusalim de Gonçalo M. Tavares (Humanitas, 2008) este, cel puţin ca nucleu spre care converge totul, relatarea unei nopţi furtunoase sau, mai bine zis, a coşmarului unei nopţi de primăvară, asta ca să mă opresc aici cu aluziile la titlurile unor texte dramatice. Oricum i-am zice, e o noapte sinistră, în care orbecăiesc printr-un mare oraş mai multe personaje, la rândul lor cu grade diferite de sinistroşenie.

Mylia, o schizofrenică de vreo 40 de ani, s-a căsătorit de tânără chiar cu medicul ei curant, Theodor Busbeck, dar, conform aşteptărilor celor mai prozaice, soţul a internat-o la ospiciu, e drept, la unul de lux, dar tot instituţie pentru tratat nebunii bolnavii mintal. La ospiciu Mylia îl cunoaşte pe Ernst Spengler, schizofrenic şi el cu acte în regulă, cu care se acuplează în văzul tuturor (autorul cam încearcă să ne convingă că e o poveste de dragoste), iar în urma relaţiei se naşte un copil, Kaas. Scandal în toată regula, muşamalizat în parte cu eleganţă: Theodor divorţează de Mylia, însă recunoaşte copilul şi îl ia să-l crească. În toată încrengătura asta medicul pare omul cel mai cu scaun la cap, dar îşi are şi el ciudăţeniile lui, cea mai mare fiind aceea că se documentează febril pentru o lucrare grandioasă, un fel de explicare a Istoriei (desigur, cu majusculă) în lumina actelor de violenţă comise de omenire de-a lungul existenţei sale, obiectivul cel mai ambiţios fiind de a face previziuni cu privire la mersul omenirii... în fine, ceva foarte nebulos, uşor bombastic şi, finalmente, de un plictis absolut. Mai amuzant era aparatul de detectat preistoria din Tablete din Ţara de Kuty a lui Arghezi, zău aşa. Nu mai trebuie să spun că Gonçalo M. Tavares nu-l cruţă pe cititor şi-l ţine la curent cu tot felul de detalii ale proiectului. Munca se finalizează cu un set de cinci volume masive care au la început succes dar - lovitură de teatru cam ieftină - totul se surpă în urma unui articol critic care desfiinţează lucrarea şi îl umileşte pe autor.

În noaptea cu pricina umblă cu toţii prin oraş - Mylia, care trage să moară în urma unei boli grave, caută o biserică (toate-s închise), Ernst, care era pe punctul de a se arunca pe fereastră, ratează actul suicidal în urma unui telefon de la Mylia şi o caută pe străzi. Nu doarme nici Theodor, care a ieşit în căutarea unei prostituate. O găseşte - o cheamă Hanna şi are un peşte, Hinnerk Obst, un ins care nici el nu prea e zdravăn la cap, a făcut războiul şi a rămas cu o imensă teamă, drept care urăşte copiii care îşi bat joc de el şi poartă pistol. Nici micul Kaas (care a împlinit 12 ani cu câteva zile în urmă şi e un copil cu destule tare) nu stă acasă, ci o ia pe străzi ca să-şi caute tatăl vitreg. Aceste personaje vor fi împinse de autor să se întâlnească şi, desigur, nu iese nimic bun din toată tărăşenia: Hinnerk îl omoară pe copil (act aproape gratuit, dacă n-ar fi obsesiile şi angoasele ucigaşului), iar Hinnerk e, la rândul său, omorât de Ernst. Vina pentru acest al doilea omor şi-o va asuma Mylia.

Pe scurt, după cum spuneam, o poveste lugubră, amintind oarecum de expresionismul lui Meyrink din Golem. Acţiunea se petrece într-un loc niciodată numit, nu există indicii privind naţionalitatea personajelor. E peste tot în acest roman un soi de literaturitate forţată, impresie la care contribuie, pe lângă descrierea preocupărilor istorico-etice ale lui Thomas, înseşi numele personajelor: Busbeck, Hinnerk, Kaas, Gomperz, Wisliz, Gada, Thinka (ultimele, figuri secundare) etc. E în Seinfeld un episod în care cei patru amici discută despre un cadou pe care să i-l facă unui cunoscut comun, un anume Joe Mayo. Derutat, Kramer vrea să iasă din joc, spunând despre numele lui Mayo „Frankly, it sounds made up”, ceea ce vrea să zică „Sincer vorbind, sună născocit”. Cam aşa şi cu multe nume din cartea asta. Dacă e ceva să deranjeze la acest roman, nu e în primul rând caracterul sinistru al întâmplărilor (s-a văzut şi mai rău), ci chiar literaturitatea cusută cam cu aţă albă.