vineri, 12 august 2011

Ménage à trois musical


E greu de imaginat, în istoria extramuzicală a muzicii, un triunghi conjugal mai celebru decât cel alcătuit din Richard Wagner şi soţii Cosima şi Hans von Bülow. Informaţii despre acest trio găsim de obicei în cărţile şi, pentru cei cărora nu le prea place să citească, chiar şi filmele despre Wagner. Însemnările de azi se bazează însă pe cartea lui Alan Walker, Hans von Bülow. A Life and Times (Oxford University Press, 2010). Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu peisajul muzical al secolului al XIX-lea, ajunge să spunem deocamdată că Hans von Bülow (1830-1894) a fost un renumit dirijor, pianist şi compozitor al vremii, deşi – ironia istoriei e necruţătoare – posteritatea l-a reţinut mai ales ca dirijor al operelor lui Wagner, omul care i-a pus coarne în căsnicie.

În 1857, von Bülow se căsătoreşte cu Cosima, fiica lui Franz Liszt şi a amantei acestuia, contesa Marie d’Agoult (două din vârfurile unui alt triunghi conjugal renumit în epocă; au avut împreună trei copii). Cosima avea numai 17 ani când şi-a cunoscut viitorul soţ, iar căsătoria, petrecută cu doi ani mai târziu, a fost încheiată după ce von Bülow i-a scris lui Liszt o scrisoare în care se obliga să-i redea Cosimei libertatea dacă va fi nevoie în viitor şi să-şi sacrifice propria fericire pentru ea. După cum s-a dovedit câţiva ani mai târziu, cuvintele din scrisoarea către tata-socru s-au dovedit profetice.

Mariajul von Bülow, fără a fi mai reuşit, dar probabil nici mult mai rău decât majoritatea căsătoriilor vremii, se consumă printre obligaţiile artistice ale soţului, care dirijează şi dă lecţii de pian. Se nasc două fete: Daniela (1860) şi Blandine (1863). Pe Wagner cei doi l-au cunoscut devreme, în Elveţia, în luna de miere. Wagner (căsătorit, dar ce mai conta asta) locuia nu departe, la familia Wesendonck şi avea cu stăpâna casei, Mathilde, o înfocată relaţie amoroasă care se pare că l-a inspirat să scrie Tristan und Isolde. Ce a ieşit se ştie. Fiecare din soţii von Bülow a făcut câte o pasiune pentru Wagner: el, una pur artistică, ea, una în primul rând sentimentală. Relaţiile dintre Hans şi Cosima s-au deteriorat treptat, mai ales că el era o fire nevrotică, instabilă şi capricioasă, iar ea, un caracter puternic şi autoritar. Condiţiile erau suficient de coapte ca în noiembrie 1863, pe când se aflau la Berlin, Cosima şi Wagner să-şi mărturisească iubirea. Cartea lui Alan Walker discută în detaliu circumstanţele în care s-au apropiat cei doi şi care au fost suficient de complicate pentru a nu ne permite să le discutăm aici, dar cert e că în curând ei au devenit amanţi, nu fără ştirea lui von Bülow. Cosima a mai născut două fete, Isolde şi Eva, dar acestea au fost concepute cu Wagner, nu cu soţul legitim. Peste mulţi ani, în 1914, Isolde va deschide un proces, cerând să fie recunoscută legal drept fiică a lui Richard Wagner. Deşi la tribunal Cosima (care avea să-i îngroape pe toţi, trăind până în 1930) a mărturisit că în perioada relevantă pentru naşterea copilului nu întreţinuse relaţii sexuale decât cu Wagner, curtea, luând în considerare şi alte mărturii, a respins cererea.

Caricatură de epocă. Wagner (care n-a fost un om înalt, în ciuda staturii impunătoare a operei), păşeşte alături de Cosima. Cei doi sunt urmaţi de Hans von Bülow, soţul încornorat, care poartă cu el partiturile maestrului de la Bayreuth. 

Soţii von Bülow s-au separat în 1868 şi au divorţat în 1870, iar Cosima s-a recăsătorit cu Wagner în acelaşi an, devenind pentru decenii la rând păstrătoarea uneori fanatică a moştenirii compozitorului după moartea acestuia în 1883. El însuşi un mare iubitor al muzicii lui Wagner, von Bülow a trecut cu destulă uşurinţă peste infidelităţile Cosimei şi şi-a ţinut, în linii mari, cuvântul dat lui Liszt. Era încă – formal – însurat cu Cosima când a dirijat premierele celor două mari opere wagneriene Tristan und Isolde (1865) şi Die Meistersinger von Nürnberg şi a continuat până la moarte să-l venereze pe autorul Tetralogiei. Despre sfârşitul lui Hans von Bülow putem citi pagini interesante şi în studiul medical pe care i-l consacră Wöhrle şi Haas în al doilea volum al cărţii Neurological Disorders in Famous Artists (J. Bogousslavsky, F. Boller, editori, Karger, 2007). În memoria recent dispărutului von Bülow Mahler a dirijat în februarie 1894 un concert la Covent Garden. Participând la funeraliile muzicianului, el ar fi fost, se pare, adânc impresionat de un coral pe versurile poemului Auferstehen de Klopstock. Finalul Simfoniei a II-a, compus ulterior, va relua versurile respective. Cu câteva luni înainte de a muri, von Bülow respinsese prima parte a simfoniei, ceea ce îl făcuse pe Mahler să oprească compunerea ei. În termeni psihanalitici, se pare că moartea dirijorului l-a eliberat pe simfonist de o anume presiune exercitată – s-a spus – de un părinte spiritual represiv, pemiţându-i să finalizeze lucrarea, culmea, folosind material interpretat la înmormântarea represorului.

3 comentarii:

capricornk13 spunea...

Fascinant! Multumiri :)

Micawber spunea...

@ capricornk13

Va multumesc si eu pentru multumiri si ma bucur ca v-a placut (adica cred ca v-a placut, ca altfel nu mai multumeati etc.) Povestea e mult mai complicata, dar a trebuie s-o simplific drastic, pentru ca altfel imi pierdeam pana si bruma de musterii pe care ii am.

magda spunea...

bruma, bruma dar fidela! nu ca cosima.