vineri, 27 ianuarie 2012

Siegfried al nostru


Am mai avut ocazia să scriu despre prima înregistrare integrală a Tetralogiei wagneriere, adevărat tur de forţă tehnic şi interpretativ, realizată de DECCA între 1958 şi 1965, cu Sir Georg Solti dirijor şi o distribuţie internaţională de mare forţă. Spre norocul posterităţii, avem o relatare a problemelor de tot felul (tehnice, logistice, umane), nu puţine, de altfel, de care s-au ciocnit producătorii. E vorba de Ring Resounding, cartea lui John Culshaw, directorul echipei DECCA, lucrare de nepreţuit pentru wagnerienii pasionaţi, din care am recoltat majoritatea informaţiilor din postarea de azi.

Suntem în 1962. Au fost deja înregistrate primele două opere ale ciclului (Das Rheingold, Die Walküre) şi începe lucrul la Siegfried, dar echipa de producţie se confruntă cu o problemă fundamentală: n-au Siegfried. Nu poate fi găsit un interpret pe măsură pentru acest rol de o dificultate extremă. De altfel vocea de tenor wagnerian (aşa-zisul Heldentenor sau tenor eroic) e o raritate şi, indiferent de epocă, e foarte greu de găsit o voce care să nu se facă de râs la interpretarea partiturii. Când cânţi Wagner, distanţa dintre sublim şi ridicul e adesea de un ton. Alegerea firească e Wolfgang Windgassen, aflat în culmea gloriei, cu apariţii bayreuthiene memorabile, însă foarte ocupat şi cu vocea uşor obosită din cauza suprasolicitării. Se declanşează căutări febrile, iar producătorii audiază un mare număr de candidaţi, la Copenhaga, Londra, Viena sau chiar Budapesta, dar rezultatele sunt dezamăgitoare.

În cele din urmă se conturează o soluţie. E vorba de un tenor care se mai prezentase la audiţii şi care se bucura de altfel de un oarecare succes internaţional. Omul mai lucrase cu Solti, avea o voce superbă, un timbru wagnerian perfect şi se remarcase în Tannhäuser. E contactat de John Culshaw şi dă o scurtă audiţie. Toată lumea e impresionată de calităţile lui vocale, deşi la partea tehnică mai era destul de lucrat. Primeşte rolul, iar firma DECCA îi angajează un preparator vocal cu care să studieze până la data la care urmează să aibă lor înregistrările propriu-zise. Toate bune şi frumoase, dar tenorul nu se ţine de cuvânt, chiuleşte de la orele de pregătire, iar când vine, lasă de dorit. Încep să apară temeri că nu e în stare să se ridice la înălţimea rolului, care e extrem de dificil, mai ales în actele I şi III. Până la urmă se produce inevitabilul. Soseşte ziua primelor înregistrări, iar rezultatul e un dezastru. „Siegfried al nostru”, cum îl numeşte, cu discreţie John Culshaw, se dovedeşte o catastrofă, căci îi lipsesc, în ciuda înzestrării vocale, inteligenţa interpretativă şi nuanţarea neapărat necesară unui rol wagnerian de calibru. Producătorii sunt disperaţi, se trag numeroase duble, dar degeaba. Până la urmă Siegfried al nostru, care era de altfel conştient de limitele lui şi era un om rezonabil, acceptă să rezilieze contractul în condiţii amiabile.

Lui Culshaw nu-i rămâne decât să meargă cu căciula în mână la Wolfgang Windgassen, care e din fericire disponibil şi e un profesionist suficient de bun ca să nu pună prea multe întrebări. De fapt onoarea de a apărea în prima înregistrare integrală a Tetralogiei nu era de lepădat. Cine era, totuşi, Siegfried al nostru? Culshaw nu ne spune nicăieri, din motive uşor de înţeles. Cu toate astea, melomanii n-au putut fi opriţi să speculeze în fel şi chip. Cei mai mulţi cred că ghinionistul tenor era germanul Ernst Kozub (1924-1971), cântăreţ talentat, însă lipsit de profunzimea cerută rolului. Spre cinstea lui, a ştiut să se dea la o parte când a fost cazul. Se pare de altfel că avea o sănătate şubredă, ceea ce îi scuză şi unele chiuluri de la orele de antrenament vocal.

Poza este luată din Ring Resounding şi îi înfăţişează pe Georg Solti şi John Culshaw lucrând la înregistrări. 

Un comentariu:

Robert Popescu spunea...

Mi-am dorit de mult sa citesc cartea lui Culshaw, ma bucur ca e cineva de la noi care a pus mana pe ea.
O mica observatie. La momentul inregistrarii lui Siegfried, doar Rheingold aparuse. Walkuere a fost, de fapt, inregistrata ultima data - in 1965.