vineri, 6 ianuarie 2012

Linişteşte-te, Bruckner. Noapte bună!


Ca să priceapă mai uşor unii din cititori, am să spun, direct, că Bruckner era fan Wagner. Se pare că Bruckner, care era un om foarte credincios, catolic fervent şi respectuos faţă de cinul bisericesc, ar fi declarat că într-o ierarhie a celor faţă de care nutreşte afecţiune îl aşază pe Wagner între Arhiepiscopul de Linz şi Tatăl Ceresc. Uite că până şi unii din marii compozitori de muzică clasică îşi aveau idolii lor. Admiraţia faţă de autorul Tetralogiei i-a adus destule ponoase compozitorului austriac, printre altele ea i-a atras antipatia adepţilor lui Brahms, care erau un partid întreg şi încă unul foarte influent. Politică grea, nu glumă.

Biografii lui Bruckner nu fac economie de cuvinte când e vorba să relateze împrejurările în care acesta a făcut cunoştinţă cu muzica lui Wagner. Se pare circumstanţele au fost mai degrabă prozaice (concertele date de fanfarele militare), dar cimentarea admiraţiei s-a făcut, se pare, cu ocazia unor reprezentaţii cu Tannhäuser prin 1863. Ce e totuşi important de reţinut e faptul că iubirea pentru creaţia lui Wagner nu a produs un epigon, ci unul din cei mai importanţi simfonişti ai secolului al XIX-lea. De mai bine de 120 de ani muzicologii caută dovezi ale influenţei lui Wagner asupra creaţiei bruckneriene şi le găsesc cu ghiotura. Simfonismul brucknerian rămâne totuşi unul foarte original. E un paradox destul de greu de înghiţit.

Dacă pe plan strict muzical lucrurile sunt destul de limpezi şi pot fi studiate cu instrumentele specifice ale comparatistului, pe plan social relaţiile dintre Bruckner şi Wagner au fost destul de încâlcite şi în orice caz asimetrice, în sensul că maestrul n-a răspuns pe măsură dovezilor de iubire ale discipolului. În sprijinul acestei aserţiuni se poate invoca o anecdotică stufoasă. În 1873, având cu el manuscrisele voluminoase ale simfoniilor a II-a şi a III-a, proaspăt încheiate, Bruckner pleacă la Bayreuth ca să-l roage pe Wagner să accepte ca una din ele să-i fie dedicată. I se spune că maestrul e plecat şi că ar fi mai bine să revină după trei ore. Omul se supune, revine şi îl aude pe idol cântând la pian. În cele din urmă, după nesfârşite ezitări, îşi face curaj şi intră. Wagner, care lucra de zor la Tetralogie şi era prins cu construcţia teatrului, numai de el n-avea chef, aşa că l-a concediat fără prea multe menajamente. A acceptat într-un târziu să-i fie dedicată Simfonia a III-a. 

Ultima întâlnire a celor doi a avut loc tot la Bayreuth, în 1882, după o reprezentaţie cu Parsifal (premiera avusese loc în cadrul festivalului din vara respectivă). Contemporanii relatează că Bruckner petrecea adesea ore întregi în faţa Vilei Wahnfried, celebra reşedinţă a lui Wagner, holbându-se la ferestre. Pe braţ ţinea un frac, astfel încât să-l poată îmbrăca rapid în caz că idolul ar fi acceptat să-l primească. Văzându-şi finalmente dorinţa îndeplinită, simfonistul e abordat de Wagner cu întrebarea, relativ neutră, „Ai văzut Parsifal?”. Bruckner cade în genunchi, sărută mâna lui Wagner şi exclamă: „Ah, maestre, vă ador!”, la care Wagner răspunde, placid: „Linişteşte-te, Bruckner. Noapte bună!”. „Acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus maestrul”, va relata Bruckner ulterior. După cum se ştie (şi asta nu din Moarte la Veneţia!), Wagner moare pe 13 februarie 1883 la Palazzo Vendramin.


Fără mare legătură cu Wagner, un fragment dintr-o repetiţie cu Missa a III-a dirijată de Sergiu Celibidache chiar la mănăstirea Sankt Florian, unde Bruckner a activat multă vreme ca organist. Ritmul obsedant al coardelor şi arpegiile, perceptibile de la primele măsuri, sunt marca inconfundabilă a austriacului.


   
Pentru o prezentare solidă şi clară a vieţii şi creaţiei lui Bruckner se recomandă şi azi cartea lui Werner Wolff, Anton Bruckner, Rustic Genius, care a cunoscut numeroase ediţii în ultimii 80 de ani. În imaginea care ilustrează postarea, Wagner servindu-l pe Bruckner cu tutun dintr-o tabacheră (sursa aici). 

4 comentarii:

Nechayev spunea...

impecabil clip.

Micawber spunea...

@ Nechayev

Sunt unele si mai bune, dar fie le-au scos de pe Youtube, fie n-am stiut eu sa le mai caut.

Arthur Suciu spunea...

Foarte frumos postul! Cu toate acestea, Bruckner îmi pare mult mai actual decât Wagner, mult mai explicit în revelarea muzicală a vidului. Wagner a fost începutul, într-adevăr. Dar Bruckner este mai clar și mai depresiv, deci mai bun. Și-a întrecut maestrul.

Micawber spunea...

@ Arthur Suciu

Ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin cap ar fi fost sa-i pun pe acesti venerabili compozitori sa se ia la intrecere ca sa vedem cine e mai bun. Oricum, ciudate criterii aveti si dvs. :)