luni, 2 ianuarie 2012

☺☺☺☺ Marta Petreu – Cioran sau un trecut deocheat


Intelighenţia generaţiei 1927 îşi are dulapurile burduşite cu schelete, dar abia în ultimii ani şi-au făcut loc, cu destulă timiditate şi primite de regulă ostil, încercări echilibrate de a (re)evalua activitatea furioşilor interbelici. După cartea despre Nae Ionescu şi Mihail Sebastian (despre care am scris mai demult aici şi care a stârnit la vremea ei destule valuri în ligheanul nostru cultural), Marta Petreu îşi reia, în Cioran sau un trecut deocheat (ediţia a III-a, Polirom 2011), incursiunile în interbelic şi relevă destule adevăruri incomode. E un demers necesar, mai ales dacă ţii seamă de faptul că în ultimii 20 de ani încercările de a recupera opera unor Eliade, Cioran sau Noica au fost mai degrabă cantitative (ediţii pletorice şi tiraje peste tiraje à la Humanitas) şi lipsite de distanţarea critică necesară.

Cioran sau un trecut deocheat se concentrează pe „dimensiunea politică a biografiei şi operei lui Emil Cioran”, mai precis, pe intervalul 1933-1941, perioada românească a filozofului, aşa cum e ea pusă în evidenţă în cele trei lucrări emblematice (Schimbarea la faţă a României, Lacrimi şi sfinţi, Amurgul gândurilor), în publicistică şi în corespondenţă. E un efort de documentare masiv şi de care o ştiam de altfel capabilă pe Marta Petreu din cărţile anterioare. Un capitol masiv se ocupă de Mişcarea legionară, de ideologia şi activitatea unor corifei ai acesteia, de la cunoscutul Zelea-Codreanu până la mai obscurii (ca teoreticieni) Ion Moţa şi Vasile Marin. Noima acestui capitol e, de bună seamă, de a permite cititorului să vadă în ce măsură ideile lui Cioran se potrivesc cu ale mişcării, asta în condiţiile ştiute în care tânărul eseist trecuse cu arme şi bagaje în tabăra legionară la sfârşitul anilor 1930, îi trimitea cu dedicaţie Căpitanului cartea lui şi obţinea chiar o sinecură diplomatică efemeră pe ultima sută de metri a statului naţional-legionar. Aceste fapte sunt tot atâtea pietre de moară atârnate de gâtul unui gânditor care îşi va petrece tot restul vieţii în exilul francez edulcorând şi escamotând păcatele tinereţii.

Partea cea mai nocivă a operei cioraniene se găseşte în Schimbarea la faţă a României (1936), unde autorul, în spiritul mesianic, antidemocratic şi antiliberal al epocii, militează pentru transformarea României prin măsuri de mână forte, inspirate din realizările lui Hitler (pentru care Cioran, bursier în Germania în anii 1930, are o admiraţie nedisimulată), Mussolini sau chiar... Lenin. Limbajul exaltat şi capacitatea de a crea formulări memorabile („Aş vrea o Românie cu populaţia Chinei şi destinul Franţei”; „arderea etapelor”, „să punem ţara la teasc” etc.) nu pot ascunde sinistrul Weltanschauung totalitar al autorului. Analiza Martei Petreu dezvăluie şi dimensiuni mai puţin vizibile, dar perfect demonstrabile, ale concepţiei cioraniene. În mod aproape paradoxal, critica societăţii româneşti, aşa cum e ea întreprinsă de Cioran, vine în continuarea discursului unora din reprezentanţii şcolii Ardelene; de asemenea, Cioran (spre deosebire de legionari) vede progresul României prin urbanizare, industrializare şi sincronizare cu lumea occidentală (de unde o anume înrudire spirituală cu Lovinescu). De asemenea, antisemitismul sau şovinismul cioranian se manifestă în forme mult mai atenuate decât la camarazii în cămăşi verzi (din ediţiile postbelice ale cărţilor sale autorul va avea grijă să elimine capitole întregi, devenite neconvenabile). Sunt deosebiri de viziune pe care Marta Petreu le scoate în evidenţă cu precizie şi obiectivitate.

Postarea de faţă nu se pretinde recenzie şi cu atât mai puţin o prezentare sistematică a cărţii Martei Petreu. Cine simte nevoia, să pună mâna s-o citească. Cine nu, nu. Mie cel mai interesant punct atins de autoare mi s-a părut cel al materializării multora din ideile predicate de Cioran în Schimbarea la faţă... în România lui Nicolae Ceauşescu. A se vedea mai ales capitolul O profeţie împlinită: Ceauşescu, unde se spune:

[...] visul lui [Cioran] de măreţie românească, „programul” său de transfigurare a ţării, a fost, la un moment dat, în punctele lui principale, împlinit. Cel care a visat pentru România acelaşi vis a fost Nicolae Ceauşescu. şi anume, epoca Ceauşescu a combinat socialismul nu cu internaţionalismul, ci cu naţionalismul. A fost o epocă de revoluţie declarat continuă, în care masele au fost asigurate că deţin puterea politică. Dictatura personală a lui Nicolae Ceauşescu s-a sprijinit pe o declamată adeziune de masă, Ceauşescu însuşi, „Conducătorul”, considerându-se expresia voinţei maselor largi populare. Metoda imaginată de Cioran, de-a pune ţara la teasc şi de-a folosi neliniştea, spaima, teroarea pentru a transfigura ţara, de-a nu mai lăsa pe nimeni să doarmă până când România nu se pune în mişcare, a folosit-o din plin Ceauşescu, sub care nimeni n-a mai dormit liniştit. Grandoarea externă pe care o visa Cioran [...] s-a împlinit şi ea în epoca Ceauşescu, căci dictatorul, tiran în interior, a avut, datorită independenţei (aparente sau reale) faţă de Moscova, un prestigiu internaţional real până aproape de sfârşit.

Desigur, Cioran a fost omul timpurilor lui, cu limitele şi excesele epocii, şi trebuie să fim foarte atenţi după ce metrică îl evaluăm. Cu toate acestea (şi admiţând că filozoful va fi fost bine intenţionat şi animat de un soi de patriotism), a continua să-l venerezi şi să-l iei drept model în secolul XXI e o dovadă de naivitate, ca să nu zic de altceva. De naivi, exaltaţi şi inşi uşor înregimentabili nu duce lipsă societatea românească nici azi, iar cărţi precum cea de faţă reprezintă o contrapondere foarte necesară la lipsa de spirit critic de la noi. Un singur regret: nici măcar la a treia ediţie nu s-a reuşit eliminarea tuturor dezacordurilor gramaticale strecurate în text, dar cine ştie, poate o să le iasă din a patra încercare. 

3 comentarii:

Donkeypapuas spunea...

Cartea pe care o prezentaţi este o escrocherie ştiinţifică ivită din din întunericul marxist-leninist acumulat de această Marta Petru-Vartic-Crişan (sau cum s-o mai numi) în decursul formării "profesionale" la Facultatea de "Filosofie" absolvită în 1980. Pentru cine nu ştie, numita facultate numai de filosofie nu se ocupa!
Bibliografie lipsă!
Falsuri istorice evidente şi prezente la tot pasul.
Injuriile la adresa românilor şi neamendate, văd, de nimeni. În ce ţară poţi să generalizezi nişte "culpe" (lasând la o parte că aceste vinovăţii sunt prezentate aşa de către propagandiştii sovietofili) la adresa întregului popor român?
Conţinutul este pur şi simplu TEZIST, habar nu are să prezinte lucrurile în contextul epocii. Nici de problematica politică a momentului de atunci nu are habar.
Un exemplu, poate minor pentru dumneavoastră: anticomunismul este prezentat drept una dintre temele principale ale propagandei legionare. Dar unde se analizează DE CE au îmbrăţişat această idee? Pentru că nu-i convenea lui madame Petreu.
Exaltări! Iarăşi FĂRĂ spiritul de analiză necesar."Europenism", "Dobrogeanu-Gherea", "Democratism" - dar de ce şi cine a făcut ca acest idol de mucava al doamnei petreu să nu aibe influenţă? Autoarea nu poate răspunde pentru că, pesemne, nici nu a auzit de Constantin Stere. Şi cum poţi prezenta atracţia stângii fără Stere? Doar prin ignorare sau prin ignoranţă.

Micawber spunea...

@ Donkeypapuas

Da, stiam ca e un subiect care trezeste mari patimi - dovada si vehementa dvs. - nesustinute nici ele de "dovezi". Adica exact ce i-ati reprosat, fara multa eleganta, autoarei :)

Viscol spunea...

Foarte interesant articolul, m-a facut sa vreau sa o citesc si eu. Multumesc.