N-am fost niciodată omul SMS-urilor şi probabil n-am scris mai mult de zece la viaţa mea (rotunjirea e cu plus), dar ar fi stupid să mă iau pe mine însumi etalon: lumea scrie în draci asemenea mesaje. Fenomenul a atins proporţii de masă şi a ajuns să-i preocupe şi pe lingviştii serioşi, dovadă cartea lui David Crystal txtng. the gr8 db8 (Oxford University Press, 2008). Crystal vorbeşte de texting (cu grafia simplificată txtng, luată chiar din mediul cu pricina), termen la care limba română s-a dovedit, din câte îmi dau seama, refractară, preferându-l pe esemes, lexem pripăşit până şi în unele texte de muzică uşoară. După Language and the Internet din 2002 (despre care am scris aici), aceasta e a doua carte în care autorul investighează interacţiunea dintre limbaj şi tehnologia comunicării moderne.
Crystal începe cu începutul şi prezintă amploarea extraordinară pe care o are, cel puţin în momentul apariţiei cărţii, fenomenul de texting şi schiţează un istoric al acestei modalități de comunicare. Primele mesaje-text ar fi fost trimise în Finlanda prin 1992-1993, startul a fost lent şi dificil, dar la începutul anilor 2000 lucrurile au luat avânt şi s-a depăşit nivelul de un trilion de mesaje în 2005. Pe măsură ce s-au perfecţionat telefoanele, complexitatea mesajelor a putut să crească şi s-a ajuns, cum se ştie, să se poată transmite tot felul de informaţii (fotografii, filmuleţe, fişiere audio etc.). Credinţa populară, arată autorul, este că texting a evoluat ca „fenomen al secolului XXI” şi este caracterizat printr-un „stil grafic plin de abrevieri şi cu utilizări puternic deviante ale limbajului, folosit de o generaţie tânără căreia puţin îi pasă de norme”. S-a răspândit şi impresia potrivit căreia mesajele-text distrug limba (la noi Titu Maiorescu vorbea în 1873 de „stricarea limbii”), termen pe care puritanii l-ar putea aplica oricând SMS-urilor. David Crystal îşi ia in serios rolul de lingvist şi demontează asemenea acuzaţii. El arată că grafica distinctă a mesajelor nu e un fenomen atât de nou pe cât s-ar crede, că textingul nu favorizează analfabetismul (cum se tem unii) şi că, oricum, acest mod de comunicare nu reprezintă decât o mică parte a interacţiunilor lingvistice uzuale.
Miezul cărţii e ocupat de ilustrări şi analize ale mesajelor-text. Varietatea şi caracterul insolit al exemplelor sunt de-a dreptul fascinante şi ar fi imposibil să dau aici exemple, nu de alta, dar mi-ar fi greu să aleg. Iată totuşi un poem scris în sistem SMS, cu limita standard de 160 de caractere, premiat la un concurs pentru asemenea creaţii:
txtin iz messin,
mi headn’me englis,
try2rite essays,
they all come out txtis.
gran not plsed w/letters shes getn,
swears i wrote better
b4 comin2uni.
&she’s african
Trecând în revistă trăsăturile stilului texting, autorul insistă, cum era şi de aşteptat, asupra conciziei. În termenii retoricii clasice, probabil figura preferată a textuitorilor ar fi brahilogia. Sunt citate acronime lungi şi greu de priceput pentru outsideri, de la banalul LOL (laughing out loud) la mai ermeticele ROTFLMAOAY (rolling on the floor laughing) sau ROTFLMAOWTIME (rolling on the floor laughing my ass off with tears in my eyes). O adevărată junglă pentru necunoscători, o grădină a plăcerilor pentru iniţiaţi. Un spaţiu destul de consistent le este dedicat emoticoanelor, pictogramelor şi chiar problemelor enigmistice care se întâlnesc în SMS-uri. Autorul a strâns un material bogat şi foarte expresiv, pe care îl expune într-un stil plin de umor, departe de academismul scrobit al lingviştilor de la noi.
Lingvistica modernă a început prin a repudia dominaţia necondiţionată a limbilor clasice (greaca şi latina), iar cea contemporană militează împotriva anglocentrismului excesiv. Crystal nu iese din această tradiţie şi, dacă în prima jumătate a cărţii şi-a recoltat exemplele din textele englezeşti, el se ocupă într-un capitol special de textingul în alte limbi (scrise sau nu cu caractere latine). Nu am găsit nicio referire la limba română, dar nu mă îndoiesc că s-ar putea da exemple relevante şi de pe la noi, dacă ar fi interesat cineva să studieze niţel fenomenul.
Care e, până la urmă, trăsătura definitorie a mesajelor-text? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că e vorba de concizie şi economie în exprimare. Probabil că e destul de mult adevăr într-un asemenea răspuns şi e evident că, cel puţin din considerente tehnice, laconismul şi eficienţa sunt elemente-cheie într-un SMS. David Crystal vede însă ceva mai mult în aceste mesaje. El distinge o pronunţată aplecare spre ludic şi vede în ea una din trăsăturile importante ale fenomenului texting (sau txtng, ca să fiu în ton cu domeniul). E o perspectivă neaşteptată, dar în favoarea căreia cartea oferă argumente la tot pasul şi care mie mi s-a părut a fi elementul cu adevărat remarcabil în lucrarea lingvistului britanic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu