☺☺☺ Adrian Chivu – Strada

Nu ţi-e dat prea des sa dai ca cititor peste un roman precum Strada de Adrian Chivu (Polirom 2012) în care singurele semne de punctuaţie să fie câteva semne de întrebare şi puncte la sfârşit de capitol iar sintaxa e caracterizată printr-o puternică prezenţă a polisindetonului cu conjuncţia şi aşa că e greu să rezişti unei tentaţii mimetice şi să-ţi scrii postarea despre carte cam în acelaşi fel şi în carte este vorba despre un copil de vreo doisprezece ani Traian Rusu care locuieşte cu mama şi cu sora lui într-un cartier din nordul Bucureştilor cândva prin anii 1980 dacă judeci după câteva detalii de epocă precum cozile la care îl tot trimite mama pe Traian ca să cumpere ce se mai „băga” la magazinele alimentare dar acesta e mai degrabă un detaliu care ţine de autenticitatea istorică pentru că ceea ce îl preocupă pe autor e mai ales modul în care prelucrează copilul cu naivitatea caracteristică vârstei evenimentele din jurul lui precum intenţia mamei de a­-şi reface viaţa după ce soţul ei tatăl lui Traian a murit de cancer şi ea îl aduce în casă pe Dan inginer care are un băiat Marcus care va sta în cameră cu Traian şi mai sunt şi alţi adulţi a căror prezenţă e cel puţin stresantă cum ar fi unchiul lui Traian care „dispare” o vreme de acasă prilej pentru Mircea prietenul lui Traian de a-l declara asasinat de soţia lui ulterior strigoi o întreagă tevatură fantezistă în care se angajează copiii şi mai sunt desigur prietenii din cartier dintre care l-am pomenit deja pe Mircea şi Cip şi Polacec şi Mugurica şi Carla băieții şi fetele de la blocuri universul copilăriei de acum treizeci de ani şi textul are o savoare deosebită în special acolo unde sunt reproduse în stare brută discuţiile dintre copii într-un stil indirect liber delicios autorul nu intervine direct niciodată deşi îl putem intui în permanenţă controlând cu mână forte fluxul conştiinţei şi sintaxa şi putem reţine destule pasaje antologabile cum ar fi discuţiile despre sex ale copiilor sau întâmplările din cartier care sunt în esenţa banale dar devin remarcabile prin literaturizare şi e greu să scrii despre cartea asta fără să te ducă gândul la alte câteva romane contemporane cu şi despre copii cum ar fi Muzici şi faze de Ovidiu Verdeş despre care am scris aici sau Cum mi-am petrecut vacanţa de vară de T. O. Bobe vezi aici şi asemănarea e mai puternică cu primul dintre ele prin prisma procedeului stilistic riguros şi cu al doilea în virtutea tematicii şi tematicii psihologice deşi probabil mulţi cititori vor fi de părere că Strada lui Adrian Chivu e mai bună decât Cum mi-am petrecut vacanţa de vară atâta că cel puţin până în prezent a avut parte de mult mai puţină vâlvă dar timpul nu e trecut.