32 de premianţi (Editura Tineretului, 1962) se numără printre
cărţile mai puţin cunoscute ale lui Mircea Sîntimbreanu şi nu s-a bucurat nici
pe departe de popularitatea unor volume precum Recreaţia mare. Motivul acestei aparente lipse de remanenţă în
conştiinţa publicului nu îl constituie evadarea din universul tematic care l-a
consacrat pe autor, căci avem şi aici de a face cu texte inspirate de lumea
şcolii, cu mici întâmplări din viaţa elevilor. Ar putea fi vorba mai degrabă de
o ideologizare prea pronunţată a conţinutului, de injectarea unor doze
semnificative de realism socialist la care organismul cititorului de după 1965 (ca
să nu mai zic de cel postdedembrist) s-a dovedit prea puţin tolerant.
Fără pretenţia de
a face o observaţie numerologică, notăm că, intitulată 32 de premianţi, cartea conţine 31 de schiţe. Sunt de fapt 31 de
fabule cu morală destul de explicită, căci scriitorul primilor ani ai anilor
1960 nu îşi putea permite prea multă ambiguitate. Ideea căreia i se subsumează
textele este că elevii trebuie să înveţe bine, să nu fie individualişti şi să
participe la viaţa obştească. Toate aceste calităţi trebuie să fie intrinseci
şi să nu reprezinte simple afirmaţii exterioare. Nu e loc pentru atitudini
formaliste, ecou târziu al aşa-ziselor campanii de luptă împotriva birocraţiei
şi formalismului din deceniul precedent. E cazul elevelor din clasa a V-a Sanda
Prodan şi Gabriela Olteanu care, în lupta lor pentru a cuceri întotdeauna
premiul I ajung la performanţe groteşti în materie de memorizare de detalii
istorico-geografice (32 de premianţi).
Leacul îl constituie un reality check
administrat de o vizită la Uzina 7 Noiembrie.
Unul din
paradoxurile cărţii îl constituie faptul că, deşi încurajaţi să înveţe lucruri
folositoare, rupte din viaţă, elevii ajung să fetişizeze notele fără ca asta să
stârnească elanul satiric al autorului. În câteva din povestiri notele şcolare
au o existenţă aproape materială, în ciuda atmosferei de basm. De pildă în Un atelier şi două firme găsim un „Atelier
de reparat note proaste - Pingelim şi căputăm cu materialul clientului”, iar în
Soluţia 7, 8, 9, 10 doi băieţi, Titi
Titerlea şi Chiru Cirimete, pun notele proaste într-un sac şi le îngroapă,
iluzionându-se că vor scăpa de ele. Atitudinile egoiste, chiar dacă sunt în
aparenţă puse în solda unei cauze lăudabile, nu sunt tolerate, iar în 5 săptămâni în... panou Mache se
străduieşte să ajungă pe panoul de onoare al şcolii numai pentru a putea
pretinde o adeverință care să îi ateste calitatea de fruntaş.
Lupta cu lipsa de
punctualitate este un element care nu putea fi lăsat nebifat într-o scriere
morală ca aceasta (Un record de viteză,
Fluierul fermecat). Chiulul este un
păcat capital (Scrisoare pe adresa unui
chiulangiu). Elevul nu trebuie doar să fie punctual, bun la învăţătură şi
înzestrat cu o conştiinţă şcolară înaltă, ci şi curat şi ordonat. Neglijenţa şi
murdăria sunt păcate capitale, iar pentru condamnarea lor sunt mobilizate resurse
caracteristice basmului, precum antropomorfizarea, sau literaturii fantastice,
precum fenomenul oniric. Nu ne miră aşadar că în O scrisoare un „cactus de la parter, şcoala 129 - Bucureşti” i se
adresează autorului plângându-se că elevii maltratează plantele decorative, iar
în Păcat... cineva visează că pe
strada lui copiii se străduiesc să înfrumuseţeze peisajul, situaţie nu tocmai
conformă cu realitatea. Tot la genul epistolar recurge, în disperare de cauză,
o uniformă şcolară al cărei posesor o maltratează (O scrisoare de adio).
Frenezia
activităţii obşteşti, implicarea entuziastă în acţiuni intens popularizate în
epocă, precum strângerea fierului vechi furnizează materia din Un tren neobişnuit, unde vestea marii
acţiuni străbate euforic „masele” precum o undă electromagnetică ce propagă
conjugarea verbului „a preda”:
- Mâine predaţi
fierul vechi! spusese sâmbăta trecută instructorul de pioneri.
- Mâine predăm
fierul vechi!, zburase cuvântul de ordine din gură-n gură, printre toţi copiii
din Stejărel.
- Mâine predau
copiii fierul vechi! vorbeau mamele aproape ameţite de zăngănitul fierăriei din
curţi, poduri şi cămări...
Ironică cel mai
adesea, entuziastă unde e nevoie, relatarea autorului e câteodată plină de
emoţie, aşa cum se întâmplă în Elev,
unde apare învăţătorul Dumitru Mironescu, care, în ciuda faptului că şi-a pierdut
mâna dreaptă în război, se autoeducă şi continuă să predea. Sosit într-un sat
de moţi pentru a lumina poporul, învăţătorul Ursu Steavu din Recomandaţie e un adevărat model. E
adevărat, catalizatorul îl constituie cuvintele mobilizatoare ale secretarului
de partid: „Pe noi, moţii, burghezia ne-a băgat de-a dreptul la...
Universitate. Am învăţat istoria la Ţebea, la Mesteacăn, la Lupeni. Am bătut
toate drumurile ţării ca să învăţăm geografia. Am urmat şi geologia, călcând pe
munţii noştri cu aur, sare, cu argint... [...] Strigoii o să-i alungăm noi,
comuniştii... Şi-atunci n-o să se mai usuce nici oamenii şi nici cireşii”.
Volumul este
ilustrat de Cik Damadian, celebru grafician în epocă.
6 comentarii:
Literatura pentru copii e tot mai neglijata si mai marginalizata in vremurile de acum. Multi o considera minora, lipsita de orice orizont si perspectiva.
A scrie pentru copii nu inseamna neaparat si a da in mintea copiilor!
Ma bucur ca-si mai aminteste cineva de M. Sintimbreanu. Omul asta, de 2 metri inaltime, mi-a incantat copilaria.
Au mai fost si altii: Dumitru Toma, Eugen Dorcescu, Fodor Sandor...
Felicitari!
Spor la scris si in toate!
@ stefan s
Eu marturisesc ca nu-mi amintesc nimic legat se Sintimbreanu :)
Multumesc pentru cuvintele frumoase si urari.
Eu imi amintesc cu placere de Sintimbreanu. Ii gaseai povestirile prin revistele pentru copii, acelea care erau pe atunci, cu ,,pionieri fruntasi" si ilustrate de D. Dobrica si Pompiliu Constantinescu. Cei mai norocosi dintre noi, eu nu prea am fost, aveau acasa si cateva carti ale lui.
In 1978, ,,Recreatia mare" se afla deja la a treia editie si ilustrata de regretatul Iurie Darie care era talentat la desen.
Lui Sintimbreanu ii facea ,,concurenta", pe atunci, un alt mare scriitor pentru copii: Octav Pancu-Iasi, in fapt, buni prieteni amandoi.
,,Trebuie neaparat sa visez un cal!" - e din ,,Recreatia mare", povestirea ,,Cai si bibilici".
Asta-i marele folos al cartilor bune pentru copii: te indeamna la visare!...,,Si ce e viata? Doar un vis!" - L. Carroll, fascinantul autor a lui Alice, a spus-o.
O duminica frumoasa sa aveti!
... al 32-lea premiant ar putea fi chiar cititorul, el va sti ce anume trebuie facut pentru a obtine acest statut, asta, bineinteles daca si-l doreste.
@ catecevadesprecc
Opera aperta, ce sa mai vorbim :)
Nici eu nu am auzit de Sintimbreanu, desi recunosc ca s-ar putea sa fi pierdut ceva, din pacate vremurile nu ne prea permit sa punem mana pe carti prea des...
Trimiteți un comentariu